13 noiembrie, 2019

Guvernul României a aprobat miercuri Ordonanța de Urgență prin care se asigură veniturile lunare în completare pentru minerii care urmează să fie disponibilizați la Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Națională de Închideri Mine.

Suma alocată este de 91,497 milioane de lei și va fi asigurată pentru perioada 2019-2024 din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Venitul în completare pentru fiecare persoană este egal cu diferența dintre salariul net al acesteia din ultimele trei luni de activitate, dar nu mai mult decât nivelul salariului mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care angajatul este disponibilizat și nivelul indemnizației de șomaj din același an. Se acordă împreună cu indemnizația de șomaj, pe care o completează.


Perioada în care minerii din Valea Jiului de la cele două societăți vor beneficia de venitul lunar în completare depinde de vechimea în muncă:

  • 12 luni pentru persoanele cu o vechime cuprinsă între 3 până la 10 ani
  • 20 de luni pentru angajații cu o vechime cuprinsă între 10-15 ani
  • 24 de luni pentru salariații cu o vechime cuprinsă între 15-22 de ani

Alte prevederi ale OUG:

  • Cei care se vor reîncadra în muncă mai devreme de expirarea perioadei venitului lunar în completare vor beneficia de 50% din plată, până la finalul perioadei.
  • Persoanele care vor solicita în timpul încasării venitului lunar  în completare decizia de pensionare, nu vor mai primi venitul lunar odată cu încasare primei pensii.
  • Venitul lunar în completare nu poate fi încasat în paralel cu plata indemnizației de creștere a copilului, până la împlinirea acestuia a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: