joi

28 martie, 2024

15 iulie, 2013

România are nevoie de investiții, în special în infrastructura de transport, de 32 de miliarde de euro, pentru creșterea capacității de export a țării, în condițiile în care anul trecut cheltuielile publice au fost de 4,4 miliarde de euro, a declarat luni Vasile Iuga, country manager partener la PwC România.

Prezent la un seminar privind parteneriatul public-privat, Iuga a criticat faptul că în România trenurile au aceleași viteze ”ca pe vremea lui Caragiale”, ceea ce afectează capacitatea de export a țării.

„Cu toţii suntem mândri de succesul la export al companiei Dacia. În prezent, Dacia livrează anual la export peste 300.000 de maşini sau componente care urmează să fie asamblate în celelalte fabrici Dacia din Maroc, Rusia, India sau Columbia. Câţi ştiu, însă, că cele aproximativ 25 de trenuri încărcate cu autoturisme care pleacă de la fabrica din Mioveni, săptămânal, pe ruta Craiova – Lugoj – Nădlac fac până la graniţa cu Ungaria 30 de ore? Adică, tot atât cât le ia să ajungă mai departe către consumatorii din Europa Occidentală. Practic, trenurile circulă în România cu viteze ca pe vremea lui Caragiale”, a afirmat Vasile Iuga, citat de Agerpres.

În lipsa fondurilor publice românești, șeful companiei de consultanță a invocat necesitatea unei absorbții mai mari a fondurilor europene și a dezvoltării de proiecte în parteneriat public-privat, însă România a ratat deja două starturi în privința PPP.

„Până în prezent, România a avut două starturi ratate în materie de parteneriat public-privat. Atât legea din 2006, cât şi cea din 2010, s-au dovedit inaplicabile. Spre exemplu, interdicţia de a participa cu fonduri publice, atât la realizarea investiţiei, cât şi pe perioada de operare a acesteia, a făcut aproape imposibilă structurarea financiară a proiectelor, pentru că nu toate proiectele pot fi viabile doar prin încasările de la utilizatori”, a mai spus Vasile Iuga.

În contextul procesului de modificare a legislaţiei privind PPP, reprezentantul PwC a apreciat că ”este îmbucurător” faptul că noul text de lege înlătură acest obstacol şi face o distincţie clară între proiectele structurate ca parteneriat public-privat şi concesiuni.

Vasile Iuga a participat la ”Consultarea autorităţilor publice locale pe tema proiectului de lege privind parteneriatul public-privat”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.Evaluarea autorului articolului, privind nevoia de investii straine este absolut corecta.
    Numai pentru crearea a cca. 250 de mii de noi locuri de munca anual(conform „pierdutului” program de campanie electorala Ponta), de crestere economica(la costul mediu de 60 de mii de Euro/loc de munca), ar insemna nevoia a 15 milarde de Euro anual!
    Acest cuantum al investitiilor n-a existat nici macar in perioada „boom-ului” economic, determinat de „banii cu buletinul”.
    Cu o astfel de (minima)crestere economica, am reliza cele 5 milioane de locuri de munca(pierdute dupa 1989),abia in 20 de ani.Pina atunci, Romania s-ar depopula masiv, raminind in tara pensionarii si copiii de pina la 16 ani!
    2.Fara un „proiect economic national”, care sa-si propuna macar acest decolaj economic, Romania dispare ca „sociatate economica” de pe harta UE!Iata de ce, alaturi de analize si evaluari,Romania are nevoie acuta, de proiecte concrete si fezabile de nivel national, pentru reconstructia economica si industrial-agricola…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: