14 octombrie, 2016

dancuCampania electorală din România începe să își contureze competitorii- vicepremierul Vasile Dîncu, scrie Bloomberg, devenind ”primul potențial candidat la conducerea viitorului guvern”.

Vasile Dîncu a dat semnalul că ar dori să ajungă prim-ministru într-un interviu acordat joi la București corespondenților Bloomberg, afirmând că este deschis să discute această posibilitate dacă se va putea bizui pe o majoritate stabilă în Parlament și dacă președintele Iohannis este de acord să sprijine un plan de dezvoltare a infrastructurii și a domeniilor cheie- sănătate și educație.

Potrivit Bloomberg, actualul premier Dacian Cioloș, dar și liderul PSD Liviu Dragnea păstrează amândoi opțiunile deschise pentru conducerea viitorului guvern.


”Este o posibilitate să accept să îmi continui munca în guvern, dar nu fără anumite condiții. Ar trebui să existe o puternică forță politică în spatele unui guvern determinat să schimbe rapid România. Vorbim de o platformă de reconstrucție bazată pe un program de dezvoltare națională”, afirmă Vasile Dâncu.

A doua cea mai săracă țară a UE se pregătește de alegeri parlamentare, alegeri care vor aduce schimbarea guvernului tehnocrat instalat după scandalurile de corupție care au provocat căderea guvernului Ponta, scrie Bloomberg.

Campania anti-corupție care a trimis sute de politicieni și oameni de afaceri români în spatele gratiilor a scos în evidență penuria de personalități viabile pentru ocuparea unor funcții de conducere, deschizând drumul unor personalități de tipul lui Vasile Dîncu, fost lider al Social Democraților.

PSD, care a fost partidul pe care s-a sprijinit și guvernarea Ponta, deține în sondaje, scrie Bloomberg, citând un sondaj Avangarde, un procent de 40%, cu 10% mai mult decât PNL.


Liviu Dragnea, anchetat în prezent de procurorii anti-corupție și condamnat în trecut la doi ani de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumului, a declarat recent că PSD nu va nominaliza candidatul la funcția de prim-ministru înainte de data alegerilor.

La rândul său, în cadrul unui interviu acordat joi Digi24, și actualul premier Dacian Cioloș și-a exprimat disponibilitatea de a continua proiectele începute în mandatul său.

Bloomberg prezintă și opiniile lui Vasile Dâncu în domeniul economic, amintind că vicepremierul s-a opus inițiativelor parlamentare de reducere a taxelor și de majorare a salariilor.

”Există o anumită presiune populistă care vine dinspre parlament pe măsură ce se aprobă creșterea pensiilor sau a salariilor. Am rezistat până acum, dar de la anul va veni un guvern politic”, afirmă Vasile Dîncu.

Vicepremierul averizează că există un foarte limitat spațiu fiscal care poate suporta acest tip de reglementări financiare și anunță că proiectul de buget pe 2017 va fi unul care va prevedea alocări pentru investiții, sănătate și educație.

”Sper ca acest buget să fie aprobat de politicieni. Nu mai avem loc de creșteri salariale, de altfel există un plan rațional pe cinci ani, deja agreeat cu sindicatele. Orice creștere adițională trebuie foarte bine țintită. Să arunci bani la pensii și salarii este populism”, afirmă Vasile Dîncu pentru Bloomberg.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: