Presa noastră se află într-o cursă de câștigare a audienței și vânează oameni-rating. Bătălia pentru rating în timpul unei crize economice care a omorât publicitatea este totală – scrie Vasile Dâncu pe blogul său.
Un personaj care s-a certat ca la ușa cortului cu o zi înainte și a făcut rating a doua zi este invitat la concurență și pus să repete sau să continue. Dacă nu vrea, atunci este plătit. De concurență sau de cei care l-au dus acolo. Sunt personaje care stau și o săptămână întreagă în prime time, cu același subiect minor pentru noi, dar destul cât să păstreze un anumit rating. Oamenii-rating sunt cei care se se ceartă sau care coboară mult nivelul discursului, limbajului sau atitudinii generale.
Vadim Tudor a fost creat de politicieni, nu de presă. Petre Roman i-a oferit România Mare, un cotidian cu care să poată să se lupte cu partidele istorice. Pentru ca brandul lui Iliescu să rămână curat, Vadim făcea partea murdară. Mulți îl considerau încă de atunci un rău necesar, un fel de nebun al regelui și era deja exersat cu munca de la revista Săptămâna. L-au scăpat de sub control, a ajuns să-și bălăcărească și stăpânii, dar i-a prins frica și a primit drept de ședere în cetatea politicii. A ajuns chiar la performanța de a ajunge într-o finală de prezidențiale și acesta nu este puțin lucru. ”Eu am un dublu comportament, sunt din Rahova” spunea Vadim chiar în această seară. Își permite orice și a fost obișnuit să nu aibă nici o limită. Spune despre el însuși că este Mister Rating și că jurnalistii își iau salariile după el.
Gigi Becali a fost creat de presă, de televiziunile lui Adrian Sârbu, un fel de partener și contrapondere pentru Mitică de la Ligă. Adrian Sârbu are simțul spectacolului și înțelege cel mai bine gusturile Balcanilor, a exersat cu Becali și apoi a trecut direct la ficțiune: telenovele sau filme cu țigani. Becali pare autentic și frust, dar este destul de șmecher, simte unde e folositor și face spectacolul care se așteaptă de la el. A cumpărat Steaua, apoi a cumpărat și un partid de la Viorel Lis. Multă lume a uitat asta. După ce i s-au pus cătușele s-a gândit totuși că imunitatea parlamenatră este bună și, sfătuit de Vadim, care avea nevoie să-l mai tracteze cineva, a ajuns parlamentar european. Acum este o adevărată emblemă pentru omul–rating, unde ajunge el se întâmplă ceva și iese audiență. Acum este proprietarul echipei Steaua București, un adevărat mit pentru români și nimeni nu-l mai ignoră, chiar ”domnii liberali” s-au grăbit să-l achiziționeze și să-i dea derogare de la pedigree liberal.
Dan Diaconescu s-a creat singur în timpul procesului de otevizare a țării. Inteligent și abil, a creat reality-show pe gustul cel mai de jos, știind că pe acolo, prin mahalale, trec și politicienii, și bogătanii, și hoții, și vardiștii. A fost arestat și și-a descoperit potențialul politic cu ajutorul colegilor de la televiziunile de știri care l-au transformat în erou, deoarece ratingul lui era de noapte, nu concurau cu el în prime time. Toți conducătorii de mari partide au încercat să-l folosească atunci când competiția era dură, dar s-a folosit el de ei și acum are și el legitimație de politician de Liga I.
Vadim era deja expirat când a început să urce steaua lui Gigi, dar a reușit să se asocieze cu acesta și să mergă în Parlamentul European, prinzând ultimul tren.
Privindu-i pe cei trei, mulți analiști și o parte din opinia publică se simt oripilați, strâmbă din nas, ridică mâinile spre cer cu deznădejde. Sunt politicieni naționaliști pe față, extremiști prin unele propuneri și mai ales slobozi la gură. Știu că limbajul colorat și scandalul îi țin în viață. Dacă nu apar cu un scandal într-o săptămână pierd foarte multă audiență și intenție de vot. Dar au fost creați de mediul politic și social românesc și au deja audiență publică. Toți trei sunt politicieni antisistem și se hrănesc din criza socială, politică și morală prin care trecem. Se mai hrănesc din nerealizările politicienilor din ultimii 20 de ani, din eșecurile majore ale politicii, din defectele și bubele sistemului politic. Politicienii din marile partide ar trebui să știe că ei sunt părinții acestor personaje, unii i-au produs cu intenție (oneroasă) – cazul Roman – alții ca un rezultat. Nu este adevărat că oricum era un public pentru acești oameni și ei se inventau oricum. Nu, publicul acestor oameni nu este unul chiar așa de slab precum lasă politicienii să se înțeleagă, nici nu este un public special. E adevărat că acești trei politicieni antisistem îi fac pe ceilalți să piardă voturi și au un mesaj pentru români. Criticat de unii ca demagogic sau populist, naționalist sau plin de fantasmagorii, mesajul lor este mai rezonant decât multe dintre mesajele partidelor importante, partide eșuate ideologic, diluate în tot felul de combinații și colaborări electoraliste din ultimele bătălii pentru alegeri.
Despre ei putem spune, ne place sau nu, dar au partea lor de adevăr, ca să folosesc o expresie consacrată de istoricul Lavinia Betea. Sunt parte a mesajului politic general, parte a sensibilității colective și a așteptărilor publicurilor. Ei nu spun lucruri care nu s-au mai spus, doar că ei le spun mai cu talent. Teoria ”România a românilor” o spun și o cred majoritatea românilor, doar că Vadim a spus-o mai clar și mai raspicat, pentru că nu avea nevoie să joace rolul politicianului european și modern. Acum, a început să exagereze invers, cere anchetarea României și alte bazaconii, doar își ia banii de la foștii nemernici europeniști, azi apostolii progresului. Nici cei 20.000 de euro dați fiecărui alegător nu este ideea lui Dan Diaconescu, i-au pus-o în program consilierii în programul lui Mircea Geoană. Nici statul condus de biserică nu este o idee nouă, introdusă de Becali. Cei trei sunt expresivi, fără inhibiții și uneori disperați, așa că interpretează bine și consecvent aceste partituri.
Partea lor din plăcinta de adevăr politic depășește acum 25%. Destul de mare această felie și ea poate crește pe măsură ce politica noastră nu reușește să corespundă așteptărilor. Putem să-i criticăm, să strâmbăm din nas, dar ei sunt politicieni importanți pentru România. Au public și drept de ședere în politică, fac parte din clasa politică.
Între acești trei politicieni există competiție și alianțe pe termen scurt, ei se înjură de multe ori pe la televiziuni, dar niciodată nu rup toate relațiile, pentru că știu că baza lor electorală are un ethos comun. Ei știu că sunt în competiție, dar nu vor să accepte să se bată în mod deschis.
La capitolul intenții de vot pentru partidele lor, cei trei cumulează împreună 21% dintre voturi (14% PP-DD, 5% PRM si 2% PNG). Scorul PRM este mai mare decat în ultimele sondaje din cauză că întrebările multiple despre Vadim Tudor au amorsat pasiuni mai vechi, reamintindu-le oamenilor de acest partid; în mod normal partidul gravita undeva în jur de 3%.
La capitolul încredere, Gigi Becali este mai bun decât cei doi, care nu depășesc 15%. După afacerea Oltchim, când Dan Diaconescu înflăcăra imaginația audienței cum făcuse odată cu Elodia, a pierdut aproape tot ce câștigase în timpul crizei, întorcându-se la procentul partidului. După afacerea Oltchim, deocamdată, cel puțin, Diaconescu este pe minus, a avut costuri mai mari decât câștigurile. Dacă ar mai fi reușit să țină scandalul viu ar fi păstrat o încredere între 25 și 30%, dar în situația în care nu a demostrat că are bani a piedut. Efectul magiei sacilor cu euro a ținut doar câteva zile, iar el nu a mai găsit o continuare televizată.
