joi

18 iulie, 2024

11 februarie, 2022

Ex-preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost achitat definitiv vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul instrumentat de DNA pentru trafic de influenţă, scrie Agerpres.

Instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – îl condamnase, în februarie 2020, pe Valeriu Zgonea la 3 ani de închisoare cu executare. 
Motivul invocat de Curtea de Apel este că fapta nu există, potrivit art.16 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală. În consecinţă, instanţa de apel a anulat şi dispoziţiile primei instanţei privind confiscarea sumei 62.143 lei.

„În temeiul art.421 pct.2 lit.a din C.proc.pen., admite apelul formulat de inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, împotriva sentinţei penale nr. 126/03.02.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 48938/3/2017, pe care o va desfiinţa în integralitate şi, rejudecând:


În baza art.396 alin.5 Cpp rap. la art.16 alin.1 lit.a C.proc.pen. achită pe inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c) Cod de procedură penală ridică măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanţa din data de 28.12.2017 de DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, în dosarul nr.161/P/2015, asupra contului bancar deschis la Banc Post – Sucursala Dolj, aparţinând inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan, până la concurenţa sumei de 62.143 lei.

Înlătură dispoziţia de confiscare a sumei de 62.143 lei de la inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan.

Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 4.000 lei, acestea urmând a rămâne în sarcina statului. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei.


De menţionat că, imediat după ce a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, Zgonea a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate legată de o prevedere din Codul de procedură penală, care se referă la folosirea interceptărilor în procesele penale.

Prin admiterea acelei excepţii, CCR a interzis folosirea în dosarele de corupţie a interceptărilor obţinute de SRI în baza unor mandate de siguranţă naţională.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia (Ionela Viorela Dobrică) în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În schimbul numirii Ionelei Dobrică la şefia CNMSI, arată procurorii, Zgonea ar fi primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Potrivit DNA, la data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: