fbpx Modifica setari cookieuri

Europa

Document / Semestrul European: Criza accentuează dezechilibrele economice anterioare ale României. Reformele în administrația publică și în Justiție stagnează

Lipsa măsurilor care să contracareze schimbările în justiție făcute în anii 2017 – 2019, absența reformei administrației, deficienţele în colectarea veniturilor bugetare și în digitalizarea… Mai mult

20.05.2020

La obiect

Banca Mondială – compararea economiilor: China a trecut în fața SUA și UE și e cea mai mare economie a lumii

Rezultatele Programului internațional de comparare a economiilor, întreprins de Banca Mondială  (cu UE în noua componență de 27 de state după Brexit), au plasat China… Mai mult

20.05.2020

La obiect

Crește rata dobânzii pe termen lung: Atenție cum drămuim banii împrumutați

Rata dobânzii pe termen lung pentru România a continuat să crească în luna aprilie 2020 și a ajuns la 4,83%, potrivit datelor publicate de Eurostat.… Mai mult

18.05.2020

Chestiunea

Pornești un business de producție? Atenție la utilități: racordarea durează de 6 ori mai mult decât în Germania

Racordarea la utilități este una dintre principalele piedici puse în calea celor care vor să facă afaceri în România, în special în fața antreprenorilor care… Mai mult

17.05.2020

Valentin Naumescu / Trump-Clinton, bătălia celor două jumătăţi ale naţiunii americane. Criza reprezentării şi impactul asupra ordinii internaţionale

de Valentin Naumescu 3.3.2016

valentin-naumescu1111Jocurile în alegerile primare par încheiate. Clinton versus Trump. Pe 8 noiembrie, americanii vor alege aşadar între sistem şi anti-sistem, între continuitatea puternic coafată, tenace dar inevitabil uzată a sistemului politic şi administrativ federal, între experienţa a peste douăzeci de ani de viaţă publică de prim nivel la Washington, opţiune care nu mai stârneşte demult pasiuni (politice) dar care se ambiţionează să reziste pe scenă, şi scălămbăiala anti-sistem a unui agent imobiliar plictisit de propriile sale afaceri, un histrion care se crede într-un veşnic show de televiziune, şi acela submediocru, pendulând între ignoranţă politică, incultură, agresivitate verbală de prost gust şi clişee pentru semidocţi. Ea spre 69, el spre 70. Şi asta spune ceva despre criza de lideri noi, substanţiali, rezonabili şi credibili, despre criza reprezentării care paralizează politica Americii de astăzi.

Dacă nu apar evenimente excepţionale, neprevăzute, Clinton şi Trump vor obţine în această vară nominalizările oficiale din partea partidelor lor, pentru a intra în cursa prezidenţială propriu-zisă din toamnă. Hillary Clinton a câştigat deja 577 de delegaţi din cei 2383 necesari pentru nominalizarea din partea democraţilor, faţă de 394 ai lui Bernie Sanders (75 de ani), iar Donald Trump şi-a asigurat 338 din 1237 delegaţi republicani necesari, faţă de 229 ai senatorului Ted Cruz1. Eu spun că, deşi reprezintă doar 25-30% din procesul electoral al alegerilor primare, datele de până acum sunt suficiente pentru a înţelege cine domină competiţia pentru desemnare în cele două mari partide. Contracandidaţii acestora se retrag unul câte unul, lipsiţi de victorii în statele în care au avut loc alegeri şi mai ales părăsiţi de sponsori. Neurochirurgul Ben Carson este cel mai recent exemplu de abandon, în tabăra republicanilor.

Pe de altă parte, toate speculaţiile privind intrarea spectaculoasă în cursă, în ultimul moment, a unor candidaţi-surpriză (fostul primar al New-York-ului Michael Bloomberg, actualul vicepreşedinte Joe Biden etc.) se dovedesc nerealiste, pe măsură ce trec săptămânile, iar consumarea etapelor electorale reduce considerabil şansele ca ceva să se mai poată schimba. Michael Bloomberg ar fi fost poate o soluţie interesantă, dar e greu să te impui ca independent.

Clivajele politice ale societăţii americane rămân evidente şi parcă au câştigat recent în adâncime şi intensitate, devenind o problemă reală chiar şi în interiorul lumii democrate, respectiv republicane, unde nu mai este deloc sigur că învingătorii vor fi capabili ulterior să atragă şi să unească susţinătorii contracandidaţilor perdanţi. Nuanţele şi delimitările sunt destul de clar trasate în ambele partide, distanţa ideologică fiind tot mai mare între moderaţia instituţională a lui Hillary Clinton, acuzată că primeşte sponsorizări masive de pe Wall Street, şi stângismul „revoluţionar” al lui Bernie Sanders, care ar face să roşească prin discursul său idealist chiar şi un vechi socialist francez.

Dincolo, la republicani, Ted Cruz devine tot mai agresiv anti-Trump, pe măsură ce magnatul câştigă stat după stat şi delegaţi după delegaţi, apropiindu-se de pragul desemnării. Probabil, tonul său mai conciliant la adresa lui Trump, de acum câteva luni, se baza pe convingerea că acesta din urmă se va retrage şi îi va acorda susţinerea, dar acum a devenit clar că Trump nu se retrage şi bate tot ce întâlneşte în cale, nu zdrobitor dar suficient cât să îşi adjudece majoritatea relativă a republicanilor din statele în care s-a concurat. Rămâne de văzut cât îl va afecta presupusul „scandal al taxelor”, care se pare că se coace chiar în Partidul Republican, de către o facţiune care nu îl simpatizează pe magnatul imobiliar. Personal, aş crede mai degrabă că Trump va rămâne în picioare şi după iminentele „dezvăluiri” privind presupusa evaziune fiscală din companiile sale, fiindcă nucleul său electoral pare setat pe ideea simplistă că Trump va lupta cu statul care impune impozite prea mari şi cu birocraţia consumatoare de fonduri bugetare.

Problema partidelor nu vor fi delegaţii, care îşi vor face disciplinat treaba la Convenţiile Naţionale din iulie/august, conform deciziilor de la nivelul statelor, ci votanţii de rând, care vor trebui să iasă la urne pentru candidaţi pe care nu şi i-au dorit în alegerile primare. Vor mai vota oare tinerii democraţi, înnebuniţi după bătrânelul simpatic Sanders, pe bătrânica spilcuită Clinton, după ce Bernie tocmai le-a spus că Hillary e răsfăţata pisicilor grase de pe Wall Street şi „nu e o progresistă adevărată”, cum e el? Vor mai vota oare hispanicii lui Ted Cruz şi Marco Rubio, imigranţi din prima sau a doua generaţie, cu arogantul Donald Trump, după jignirile şi invectivele usturătoare prin care şi-au arătat reciproc dispreţul? Vor trece peste aceste bariere sau vor sta acasă şi vor lăsa ca balanţa să fie înclinată pe 8 noiembrie de indecişii din clasa mijlocie, nici democraţi, nici republicani?

O falie tot mai adâncă se deschide între naţiunea americană şi elitele sale politice. Vorbeam lunile trecute despre impasul şi deruta politicii conservatoare, care de opt ani propune pentru Casa Albă tot felul de figuri neadecvate funcţiei prezidenţiale. Lucrurile nu stau neapărat mai bine nici în Partidul Democrat, unde respectabila septuagenară Hillary Rodham Clinton, altminteri o strălucită absolventă din consorţiul elitist Ivy League (Yale Law School, începutul anilor ‘70), nu mai are resurse de a reprezenta înnoirea politică şi prospeţimea pe care o aşteaptă astăzi alegătorii. Nicicând cursa prezidenţială nu a fost mai sărăcăcioasă în oferte şi lideri atractivi decât este acum. Cu excepţia fanilor personali ai lui Hillary Clinton şi Donald Trump (se pare, însumaţi sunt sub 25% din totalul alegătorilor), democraţii şi republicanii trebuie să facă în general mari eforturi de conştiinţă şi sensibilitate politică pentru a vota necondiţionat, pe oricare candidat ar desemna în cele din urmă partidul lor. Probabil, unii nu vor reuşi să facă acest efort şi nu îşi vor putea accepta propriul candidat, stând acasă, ca să nu mai vorbim de majoritatea cetăţenilor americani, care nu sunt membri de partid. Ofertele din meniu se înghit tot mai greu şi nimic nou, relevant, nu pare să apară la orizontul politicii interne.

Cele două jumătăţi ale societăţii americane, vorbind desigur în termeni aproximativi (plus-minus câteva procente de fiecare parte) se vor confrunta simbolic pe 8 noiembrie, într-o numărătoare conjuncturală care va decide ce fel de putere executivă vor avea Statele Unite începând din ianuarie 2017 şi, prin extensie, cum ar putea arăta sistemul relaţiilor internaţionale, altfel spus ordinea mondială. Din punct de vedere politic, o alternanţă democrat-republicană ar fi probabil binevenită, după cei opt ani ai epocii Obama, cu condiţia ca noua putere să fie „frecventabilă” şi să rămână în zona ideilor fezabile, nu a sloganurilor ieftine şi goale de orice conţinut, pe care scrie cu litere aurite „Let’s make America great again!”, numai bun pentru un show vesel cu majorete. Fără a avea încă un slogan, trebuie admis că discursul lui Clinton este totuşi cel mai „prezidenţial” dintre toate discursurile de pe piaţă, cel mai instituţional, cel mai coerent, cel mai aproape de a putea fi şi pus în aplicare. Şi, poate tocmai din acest motiv, este şi cel mai puţin „sexy” din punct de vedere al atractivităţii politice, cel mai plat.

Hillary Clinton ar însemna o relativă continuitate în politica Americii, din punct de vedere sistemic, în timp ce Trump ar încerca să facă schimbări importante, cel puţin în primii doi ani. Spun „ar încerca”, fiindcă, dincolo de supremaţia constituţională a fotoliului de la Casa Albă, ceea ce rezultă de regulă în practica politică şi administrativă este vectorul combinat al voinţei preşedintelui şi al inerţiei puternice a sistemului (nuanţarea de către consilieri şi experţi sau de către Congres, legislaţia deja existentă, limitele bugetare, angajamentele internaţionale, reflexele instituţionale, rezistenţa funcţionarilor, lobby etc.). Acest al doilea factor nu trebuie deloc neglijat şi, cred, orice adept al unui candidat anti-sistem ar trebui să ţină cont că niciun preşedinte nu face chiar tot ceea ce vrea, din tot felul de motive. Aşa încât sugerez că deziluziile fanilor lui Trump ar fi incomparabil mai mari decât ale adepţilor lui Clinton, în situaţia în care favoriţii lor ar câştiga cursa.

Criza reprezentării în politica Statelor Unite (şi nu numai, aş spune chiar în lumea politică actuală, dar aceasta este o altă discuţie) va avea inevitabil un impact profund, structural, asupra ordinii globale. O putere lipsită de entuziasm democratic şi de suport public intern masiv nu se poate angaja în mari proiecte internaţionale. O astfel de putere executivă va fi tot timpul ezitantă şi va evita gesturile mari, eroice, de teama ostilizării şi radicalizării opiniei publice.

Măreţia Statelor Unite, în istoria secolului XX, a fost posibilă în momentele în care puterea politică de la Washington s-a bucurat de susţinere populară largă în obiectivele strategice pe care şi le-a propus, fie că vorbim de intrarea în al Doilea Război Mondial, după atacul japonezilor de la Pearl Harbor, fie de confruntarea cu ambiţiile expansioniste ale Uniunii Sovietice, de Doctrina Truman, Planul Marshall, înfiinţarea NATO sau susţinerea Europei de Vest, în timpul Războiului Rece. Dimpotrivă, atunci când puterea a divizat, prin gesturile şi discursul ei, societatea americană (vezi cazul războaielor din Vietnam şi Irak) performanţele au fost slabe iar autoritatea Americii s-a clătinat, odată cu cea a ordinii internaţionale pe care aceasta a inspirat-o.

1 http://www.vox.com/a/presidential-primary-delegate-tracker

***
Valentin Naumescu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 3.3.2016

Un raspuns

  1. Dana Gabriela
    10.3.2016, 10:41 am

    Aveti, fara indoiala, dreptate. Chiar si noi, cei mai putin versati in ale politicii, dar convinsi ca probleme SUA ne pot afecta direct, suntem ingrijorati de ascensiunea lui Trump si entuziasmul de tip Antena3 al fanilor sai, cat si de lipsa de maturitate si educatie a unui electorat american numeros. Personal, cred ca educatia, sau ma degraba deficientele, slabiciunile si superficialitatea actului educational se fac vinovate nu numai de lipsa unor candidati seriosi dar si de facilul succes de public al unor sloganuri fara continut si asta nu numai in SUA.

Lăsați un comentariu


Europa

Programul ”Rabla” în Germania: buget 5 miliarde euro pentru 6 luni din 2020

Iulian Soare

Ministerul german al Economiei a propus un pachet de bonusuri în valoare de 5 miliarde de euro, în cadrul unui program mai amplu de susţinere… Mai mult

Stiri

Copiii – în datele INS: Procentul copiilor în total populație – cel mai mare în zonele cele mai sărace

Vladimir Ionescu

Cea mai mare pondere a copiilor între 0 și 18 ani se înregistra la 1 ianuarie 2020 în regiunea Nord–Est (20,7% din populaţia totală a… Mai mult

Stiri

Donald Trump amână reuniunea G7 pentru septembrie și inisistă să o transforme în G11

Iulian Soare

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat duminică amânarea reuniunii G7 până în septembrie și planul său de a invita alte 4 state care nu… Mai mult

Europa

Taxa europeană pe accesul la piața unică vizează 70.000 de mari companii

Vladimir Ionescu

Taxa pe marile afaceri plănuită de Comisia Europeană CE ar urma să fie aplicată la circa 70.000 de mari companii europene și ar fi motivată… Mai mult

Stiri

Măsurile de sprijin pentru angajați și angajatori valabile după 1 iunie

Razvan Diaconu

De la 1 iunie sunt în vigoare cele 3 măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă, adoptate… Mai mult

Stiri

Donald Trump amână reuniunea G7 și vrea să extindă componența – ar putea fi invitate și Rusia și India

Iulian Soare

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că va amâna summitul G7 prevăzut în iunie şi că va invita și alte ţări să se alăture… Mai mult

Stiri

Document al Casei Albe în care se recunoaște “competiţia strategică” cu China

Iulian Soare

Statele Unite recunosc “competiţia strategică” în relaţia cu Administraţia Chinei şi vor continua “să apere interesele americane” şi să îşi extindă “influenţa”, se arată într-un… Mai mult