Ostatici şi victime la Lindt Chocolate Cafe din Sydney, în decembrie, apoi o demonstraţie masivă a organizaţiei Pegida la Dresda, împotriva „islamizării Occidentului” (scandându-se energic „Wir sind das Volk” (adică „Noi suntem poporul!”, întocmai ca la schimbarea lumii din 1989), iar acum sinistrul atac terorist din centrul Parisului, împotriva redacţiei revistei de satiră Charlie Hebdo… „Cadou” politic pentru Frontul Naţional? Terorism, naţionalism, euroscepticism, populism şi radicalism, fundamentalism islamic. Greu de imaginat o combinaţie mai detonantă şi mai nocivă, într-o Europă care îşi caută, iritată şi confuză, o nouă paradigmă pentru viitor.
La ora la care scriu aceste rânduri, reacţia publică de protest la masacrul împotriva jurnaliştilor este pe cale să se coaguleze, în stradă, la Paris şi probabil şi în alte oraşe. Oroarea este imensă. Strigătul de dezgust va fi puternic iar musulmanii din Franţa îl vor resimţi (cu toţii!, mai mult sau mai puţin), chiar dacă sunt, într-un procent important, nevinovaţi şi integraţi social. Allah ar trebui să fie foarte supărat pe autorii masacrului, îmi spune logica mea, pentru prejudiciile gigantice pe care acest gest monstruos le va aduce imaginii şi credibilităţii islamismului şi comunităţilor islamice în Europa, şi pentru disconfortul la care vor fi supuşi, fără voia lor, adepţii acestei respectabile credinţe, cel puţin cei aflaţi în proximitatea evenimentelor. Mă tem de ce ar putea să urmeze. Aici nu e vorba (doar) de libertatea presei, cum limitativ se spune. E mult mai mult decât atât.
Nervozitatea societăţilor occidentale care se simt ameninţate, într-un fel sau altul, în matricea lor istorică, este acum în creştere. Ceea ce este nou în acest conflict este însă tocmai faptul că „agresorii” nu mai sunt (oficial) nişte străini, ca în trecut, ci concetăţeni de-ai lor, insideri, purtători de paşaport de aceeaşi culoare şi de număr de asigurări sociale, dar profund diferiţi cultural. Dacă până pe 11 septembrie 2001 terorismul te ducea cu gândul la ţări arabe subdezvoltate din Orientul Mijlociu sau Nordul Africii, acum trebuie să ai în vedere în primul rând versiunea home grown. „Melting pot”-ul european n-a funcţionat niciodată. Acum se pare că nu mai funcţionează nici multiculturalismul.
Lumea se schimbă din nou, şi nicidecum în bine. Liberalismul modernităţii târzii pierde vizibil teren, ca reacţie la abuzarea prelungită a generozităţii societăţilor deschise, (re)trezind astfel instinctul de conservare al majorităţilor de toate tipurile, aflate pe punctul de a-şi pierde controlul istoric asupra propriilor habitate. Ca liberal, admit cu dificultate această mutaţie de cultură politică, dar ca analist trebuie să o recunosc ca fiind reală.
Îndrăznesc să anticipez, cu firească îngrijorare, că reacţiile de tip conservator (naţionaliste, religioase, rasiale etc.) se vor înmulţi în anii următori, în Europa şi nu numai, iar toleranţa şi multiculturalismul liberal vor cunoaşte un sever reflux.
Întoarcerea discursului identitar în Occident (în particular în Europa), deloc liniştitoare, după un lung şir de decenii ceva mai relaxate din acest punct de vedere, este efectul de bumerang al unor politici poate candide ca discurs, dar insuficient fundamentate în planul consecinţelor.
Şirul acţiunilor care vizează instalarea terorii şi nesiguranţei în spaţiul occidental, pe de o parte, şi al ripostelor creştinilor la manifestarea islamismului radical cuibărit în propriile lor ţări, respectiv de apărare a vechii identităţi culturale şi civilizaţionale a Apusului, pare astăzi de neoprit. Globalizarea şi amalgamarea vechilor tipare culturale, într-o lume tot mai confuză şi mai alienată, îşi arată faţa întunecată, violentă, dincolo de strălucirea ambalajului şi de succesul aparent al globalizării tehnologice şi comunicaţionale. Faptul că toate culturile lumii au „absorbit” internetul, telefoanele mobile inteligente şi media socială nu înseamnă că se şi înţeleg mai bine unele cu altele, ci doar că pot să organizeze acţiuni mai rapide şi mai surprinzătoare, mobilizând energii mai mari şi indivizi mai mulţi într-un interval de timp mult mai scurt.
Europa tinde să devină, din nefericire, o ţintă a acestei adânci tensiuni inter-culturale (în sensul cel mai larg al conceptului), mai vulnerabilă chiar decât lumea nouă, din varii motive politice, legislative, educaţionale, tehnice, administrative.
Europa nu este pregătită pentru recrudescenţa identităţilor, nu are pus la punct un sistem de management al conflictelor sociale de acest tip. Euforia integrării a anihilat, în deceniile din urmă, aceste reflexe interne „igienice”. Spirala frustrărilor, a neînţelegerilor culturale şi intoleranţei, a ciocnirii valorilor şi credinţelor fundamentale reînvie spectrul discordiei, în societăţile până nu demult ferite parcă de orice griji.
Oricât ar părea de nefiresc, nu este vorba aici de războiul Occidentului cu Orientul sau cu Islamul, ci de o teribilă schimbare internă a ceea ce numim, generic, Occident. De o schimbare din interior a lumii noastre. Niciunul din aceste atacuri nu vine din exterior, nu a fost gândit şi instrumentat de state duşmane sau de cetăţeni ai unor îndepărtate ţări musulmane, ci de cetăţeni naturalizaţi sau chiar născuţi în lumea occidentală, pe care o detestă şi pe care nu o (mai) simt ca fiind a lor.
Nu văd posibilă, pe termen scurt, o soluţionare a acestui conflict intern al lumii occidentale. Ceea ce s-a întâmplat azi la Paris, tragedia de la Charlie Hebdo, nu este un război al lumilor, ci o reflectare sinistră a unor realităţi locale duale. Este un episod al luptei Franţa contra Franţa, care se poate repeta oriunde, în Statele Unite, Marea Britanie sau Germania. Pentru că modelul politic „generos” de până acum, cu toate succesele sale indubitabile, a creat cadrul propice pentru acest insurmontabil război Occident contra Occident.
***
Valentin Naumescu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
5 răspunsuri
desi vorbiti corect, spuneti generalitati. nu puneti de exemplu o intrebare simpla: ce se va intimpla cind nu trei ci trei sute de incompatibili cu spiritul european vor face atentate? ce se va intimpla atunci cind, de exemplu, 10% dintre politisti vor fi incompatibili cu spiritul european? ca se va ajunge si aici…
Domnule Naumescu, nu ar trebui sa va surprinda noul trend. Liberalismul are neajunsul de a intinde uneori lucrurile pana dincolo de limitele suprotabilitatii cu un aer senin. Plateste pretul pentru judecatile sale de valoare abstracte, desprinse din orice context. El ignora sistematic contextele, particularismele pe care le expediaza ca fapte de importanta secundara. Fara a absolutiza esenta continuturilor, trebuie remarcat, totusi, ca liberalismul le ignora cu desavarsire. Paradigma sa este individul, schematizat la trei trasaturi: libertate, proprietate, spirit antreprenorial. Asta este definitia unui sistem, nu a unei persoane. E un schelet abstract, in care liberalismul propune circumscrierea tututor indivizilor. Pe undeva, nu e cu nimic mai realist decat marxismul care aplica mecanisme resductioniste – vezi omul nou. A privi omul doar prin ochelarii ingusti ai acestui „kit de utilizare” si apoi sa te miri ca nu functioneaza la nivelul unor societati atat de complexe este, dupa parerea mea, o dovada de infantilism. Lucru pe care Pascal Bruckner l-a subliniat indeajuns. Nu e decat miopie din partea adeptilor „puri si duri” ai liberalismului, care, nici dupa lectia pe care ne-a dat-o criza, nu renunta la vizionarismul lor abstract. E soarta pe care o au toate teoriile abstracte in confruntare cu realitatea. Greseala liberalismului este paradoxal, ca a incercat sa modeleze cu o cu arie de cuprinde doar economica si juridica intreaga realitate.
Si inca ceva. Solutia este simpla si la indemana, dar toti intorc capul oripilati din fata ei. Vor fi si mai oripilati, insa, cand problema ni se va prabusi tuturor in cap.
1. Abandonarea multicaulturalismului si adoptarea asimilationismului ca politica de stat. Vrei sa iti pastrezi vechea identitate, fa-o la tine acasa (culinar, vestimentar si ai grija, ca a-ti logodi fiica in varsta de 12 ani cu varul Ali care are 30 incalca mai multe legi). Daca nici dupa ce Ayan Ali Hirsi, care este musulmana, nu se intelege asta, nu mai e nimic de comentat.
2. Aplicarea egala a legii (aia stipulata constitutional) pentru toti cetatenii, indiferent de religie, orientare etc. Adica daca institui politia sharia pe strada, politia debarca si-i aresteaza imediat pe „vigilantes” islamisti. Pedeapsa pentru genul asta de fantezie ar trebui sa fie cea cuvenita celor care tradeaza secrete de stat sau sunt membri ai celulelor teroriste.
3. Cei care pleaca prin Siria, Irak etc ca „freedom fighters” sa fie arestati la intoarcere in tara sau, mai bine expulzati.
4. Un reporter de la BBC care a urmarit cam ce se predica prin moscheile londoneze a fost dat afara (de, era incomod si incorect politic). Cei care predica ura si insiga la ura (e deja prezenta in lege aceasta prevedere parca, nu-i asa?) trebuie acuzati, judecati si condamnati fara ezitare.
Ar mai fi cateva de spus, dar cred ca e suficient.
„Îndrăznesc să anticipez, cu firească îngrijorare, că reacţiile de tip conservator (naţionaliste, religioase, rasiale etc.) se vor înmulţi în anii următori, în Europa şi nu numai, iar toleranţa şi multiculturalismul liberal vor cunoaşte un sever reflux.”
„Greseala liberalismului este paradoxal, ca a incercat sa modeleze cu o cu arie de cuprinde doar economica si juridica intreaga realitate.”
„Abandonarea multicaulturalismului si adoptarea asimilationismului ca politica de stat.”
Se forteaza explicarea intimplarilor prin niste concepte care au rolul lor, si limitat, in descrierea realitatii. De fapt este vorba de ordine si dezordine. Globalizarea a adus in viata noastra si ceva dezordine. Si cum omenirea nu poate renunta la relatiile intre oameni, care au ajuns acum in faza globalizarii, este necesar de facut putina ordine. Nu-i cum sa-i faci pe oameni sa renunte la cultura lor, in termen scurt. Solutia este de a face putina ordine la izvorul dezordinii, adica in tarile islamice din sudul Europei.
Statul are principalul rol educator in viata poporelor. Daca aceste tarile islamice in dezordine ar fi state state, intimplarile oribile la care asistam din cind in cind sigur n-ar mai avea loc. Oamenii si-ar stabili fiecare cuibul pe lume si si-ar vedea fiecare de treaba, fara a mai fi deranjati de credinta celor care taiesc alaturi.
Cu ordine, in timp statele vor ajunge la un nivel de dezvoltare care sa permita conditii de viata normale cetatenilor lor.
@radu urloiu: ziceti: „Abandonarea multicaulturalismului si adoptarea asimilationismului ca politica de stat.”….sa va spun un secret: „aia” nu se asimilieaza nu pentru ca nu doresc ci pentru ca sint in incapacitate, din punct de vedere „tehnic” sa accepte modul de viata european. creierul lor este altfel construit si ori unde se duc vor lupta sa construiasca o structura similara cu cea din tarile de unde provin….. iar guvernele europene stiu asta si din cauza asta se comporta in acest mod intre aberatie si sinucidere culturala. acum vreo 4 ani, angela merkel declara multiculturalismul definitiv mort iar germania se va intoarce la radacinile ei crestine. rezultatul? nu s-a schimbat nimic iar acum „pegida” este combatura de aceasi angela merkel…