Digital

România digitalizată: plătești online, apoi mergi la ghișeu ca să dovedești plata

În ciuda nevoii disperate de bani la buget, cu un deficit bugetar care s-a dublat în doar o lună, Fiscul preferă offline-ul cand vine vorba… Mai mult

18.06.2019

Chestiunea

Noul Cod Administrativ: de la ”noua metodă de baronizare” la interesul cetățeanului. Prevederile controversate

“Codul administrativ trebuie adoptat”, a declarat miercuri premierul Viorica Dăncilă, după ce a anunțat amânarea aprobării acestuia prin OUG. Proiectul conține aproximativ 300 de pagini,… Mai mult

17.06.2019

La obiect

”Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei.” Atunci s-a tranșat și soarta României

Textul de mai jos e o înșiruire de fragmente din articolul ”Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei”, apărut în revista – exclusiv print… Mai mult

17.06.2019

La obiect

Aprecierea leului maschează temporar dezechilibrele economiei. Când vine scadenţa?

Aprecierea relativ spectaculoasă a leului din ultimele săptămâni a fost mai ales efectul unei conjuncturi favorabile pe pieţele externe, dar dezechilibrul marilor deficite externe nu… Mai mult

17.06.2019

Cronicile

Valentin Naumescu / Complicata primăvară europeană şi capcanele dorinţei de schimbare politică

de Valentin Naumescu , 21.3.2019

Puncte cheie:

  • Suntem la startul campaniei electorale pentru alegerile europene. Competiţia din această primăvară se suprapune, printr-o coincidenţă despre care nu ştim deocamdată dacă este de bun augur sau rău prevestitoare, cu o perioadă încărcată de tonuri aprinse pe tot continentul, de căutări febrile ale unui nou drum, de multiple dezacorduri şi falii identitare ce par să se adâncească şi să dividă societăţile, de radicalizări şi polarizări ideologice (de exemplu, liberali-iliberali, globalişti-naţionalişti, progresişti-conservatori, secularişti-creştini militanţi, proeuropeni – antieuropeni, pro-Brexit – anti-Brexit, macronişti-Vestele Galbene etc.) dar, mai important decât orice, se suprapun cu o perioadă dominată de sentimentul general că suntem la finalul unui capitol al istoriei şi începutul altuia nou, care nu ştim cum va arăta. S-ar putea ca această competiţie să tranşeze disputele şi să hotărască o direcţie nouă pentru Uniunea Europeană, după cum este posibil să nu se clarifice nimic iar politica europeană să rămână blocată;

  • În Europa, nimeni nu se mai înţelege cu nimeni. Toată lumea desfide pe toată lumea. Fiecare crede că el are dreptate, că opțiunea lui este cea mai corectă, că judecata lui este cea mai bună, că el este cel mai îndreptăţit să conducă, fiind desigur deţinătorul adevărului absolut, al soluţiilor ideale, al programului perfect. Fiecare crede că intenţiile pozitive sunt de partea lui iar intenţiile negative de partea celorlalţi competitori. De fapt, nici nu mai există competitori, ci doar duşmani. Antipatiile şi idiosincraziile prevalează. Discursurile urii şi exaltării „fac legea”, fiind mereu cele care se aud cel mai tare pe scenă. Moderaţii şi lucizii care văd „crăpăturile” din spatele sloganurilor nu au loc pe nicăieri. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Fiecare în bula lui. Se caută „fundamentalişti”. Apar partide şi platforme noi, pe măsură ce cele vechi se erodează şi se prăbuşesc sub povara frustrărilor şi aşteptărilor redeşteptate ale oamenilor, respectiv ale neputinţei sistemului de a se reforma în pas cu dorinţa de înnoire a votanţilor. Nimic nu mai e pe placul votanţilor care nu fac parte din propria bulă. Politicienii vechi sunt corupţi sau plictisitori, cei noi sunt exaltaţi şi cam naivi;

  • Uneori, exact cei care promit cele mai radicale schimbări şi vin cu proiectele cele mai spumoase şi mai colorate îşi trădează, dacă sunt priviţi de aproape, cele mai mari doze de exaltare, naivitate şi uneori ignoranţă istorică, politică şi doctrinară. Exemplele abundă, în toată Europa, de la Vest la Est. Revoluţionarii şi revoluţiile au oferit întotdeauna cele mai mari capcane şi cele mai mari surprize în istoria Europei pentru că, nu-i aşa?, diavolul se ascunde în detalii, nu în principii, şi, aşa cum am mai spus-o şi nu voi obosi să o repet, în politică nu tot ce zboară se mănâncă. Amestecul de bune intenţii şi populism, de oameni integri şi de oportunişti, de principii corecte şi detalieri greşite par să caracterizeze partidele şi platformele noi;

  • Ne-am săturat, zic tot mai mulți, de politica şi Europa actuală. Vrem schimbare! Trăim aşadar, cel puţin aici pe continent, dacă nu în lumea întreagă, sub semnul unei puternice dorinţe de schimbare, de înnoire politică, chiar dacă vedem, înţelegem şi proiectăm fiecare în alt fel „schimbarea politică” pe plan naţional şi european, având prea puţine în comun cu alte proiecte de schimbare a ţărilor noastre şi a Europei în ansamblu. De la Macron la Orbán, toată lumea vrea schimbări în Uniunea Europeană. Opţiunile şi viziunile schimbării sunt însă divergente. De cele mai multe ori, nici cei aflaţi teoretic de aceeaşi parte a baricadei nu se înţeleg între ei şi se dispreţuiesc, având percepţii mult prea bune despre ei înşişi şi mult prea critice despre ceilalţi;

  • Fiecare generaţie îşi trăieşte, probabil, propriul timp al schimbării politice, în care se satură de ceea ce a fost până atunci şi crede că schimbarea este necesară (şi nu mă refer aici la simpla alternanţă la guvernare dintr-o societate democratică, în interiorul aceleiaşi paradigme), în care o masă critică trece de la un set de valori la altul, de la un tip de sensibilitate politică la alta, de la o stare de spirit la alta. Precedenta mare schimbare politică în Europa s-a derulat în 1989, acum 30 de ani, când generaţia tinerilor adulţi de atunci, din Vest şi din Est, însufleţită de valorile liberale şi dorinţa de deschidere, a dărâmat Zidul Berlinului, a măturat regimurile comuniste, a pledat pentru adâncirea integrării şi unificarea continentului, a desfiinţat graniţele, a extins Uniunea Europeană, a gândit moneda Euro, a adoptat Tratatul de la Maastricht, a sporit drepturile şi libertăţile individuale etc.;

  • Astăzi, se vorbeşte din nou despre schimbare. Din alte perspective, însă. Declinul liberalismului a fost evident în ultimul deceniu, în special după criza globală din 2008-2009. Oamenii par că vor mai degrabă protecţie decât libertăţi. A reapărut tentaţia autoritarismului şi a închiderii. Tensiunile şi nervozitatea socială s-au acumulat din nou. Fragmentarea societală şi politică este la ordinea zilei. Tot mai greu se încheagă majorităţi parlamentare şi tot mai dificilă este formarea guvernelor (a se vedea, în ultimii doi ani, Germania, Olanda, Marea Britanie, Italia, Austria, Cehia, Republica Moldova etc. –şi a se prevedea totodată coşmarul formării noii majorităţi şi noului guvern din România, în decembrie anul viitor, când fiecare partid va vorbi „pe limba lui”);

  • Dorinţa de schimbare politică ascunde însă şi capcane. Nu puţine şi nu mici. De la distanţă, totul pare simplu. Principiul e mare şi clar. Ştim ce vrem! Dar cu cât te apropii de „idolii” vechi şi mai ales de cei noi, vezi că detaliile devin confuze şi derutante, lacunele şi derapajele îngrijorătoare, lipsa de experienţă descumpănitoare, tentaţiile exceselor şi radicalizărilor (discursive, dacă nu şi practice) inacceptabile, şi înţelegi dintr-o dată că nu mai există alb şi negru decât în teorie, în timp ce realitatea politică europeană este un spectru complex al tonurilor şi nuanţelor de gri, mai închise sau mai deschise, din care va trebui totuşi să alegem, pentru simplul motiv că altfel nu se poate.

*

Trăim un timp al marilor schimbări. Politice, economice, sociale, tehnologice, culturale, tot mai intense şi mai accelerate sunt transformările Europei şi lumii de astăzi. Reţelele sociale şi comunicarea online au schimbat în ultimul deceniu, profund şi dramatic, cu părţi bune şi cu părţi nocive, modul în care comunică, se informează, se asociază şi se exprimă oamenii în societate, inclusiv politicienii.

Paradoxurile sunt la tot pasul. Aparent, accesul şi nivelul de informaţie a crescut, deşi în realitate nivelul cultural a scăzut. Pe de altă parte, deşi reţelele sociale sunt deschise şi globale, în practică au favorizat populismul ieftin şi atitudinile iliberale sau chiar agresivitatea şi violenţa. Declinul informaţiei tipărite, al lecturii de carte, s-o spunem direct, implicit al (auto)cenzurii şi cenzurii calităţii, bunului simţ şi credibilităţii informaţiei livrate pe piaţă, precum şi iluzoria înlocuire a informaţiei tipărite cu informarea rapidă şi facilă din mediul online, au împins politica spre un tip de comunicare agresivă, bazată pe mesaje scurte şi tari, pe exagerări deliberate, în căutarea obsesivă a chintesenţei, maximizării impactului emoţional şi mobilizării bulelor de susţinători, deci spre polarizare şi radicalizare ideologică. Fără reţelele sociale, de exemplu, alegerea lui Trump şi Brexitul ar fi fost de bună seamă imposibile. Cărțile și ziarele tipărite, și chiar televiziunile și posturile de radio, cu multele lor slăbiciuni, nu ar fi condus la asemenea majorități în 2016, în SUA și Marea Britanie. Dar nu uităm şi de lucrurile bune pe care aceste instrumente ale mediei sociale le-au făcut și le fac pentru noi. Paradoxurile şi contradicţiile, spuneam, fac legea în comunicarea actuală.

Dorinţa oamenilor de înnoire politică a devenit în prezent o forţă decisivă, irezistibilă dar totodată volatilă şi imprevizibilă, uneori bine fundamentată, alteori isterică, uneori bazată pe proiecte îndelung elaborate, alteori consumând pasiuni scurte şi emoţii populare trecătoare. Criza migraţiei din 2015. Puteai să crezi că e sfârșitul lumii. Brexitul din iunie 2016. Curentul a durat un an, maxim doi. Vestele Galbene din Franţa, alt exemplu. Vârful mişcării a durat câteva luni. Oamenii serioși s-au retras, au rămas derbedeii. Ce este sau pare astăzi un mare val, se dezumflă mâine. Dar o altă emoţie, o altă furie sau o altă idee radicală îi va lua locul, arzând ca o vâlvătaie și lăsând în urmă consecințe greu de reparat.

Acesta este contextul în care începe complicata primăvară electorală europeană. Brexitul a devenit treptat tragi-comic, ca o aventură a unor copii politici răsfăţaţi scăpată de sub control, în care tot ce vedem astăzi este jalnic. Un mare, admirabil şi altminteri inteligent popor dus de nas şi intrat într-o încurcătură fără precedent în istoria sa, din cauza scăderii calităţii politicienilor şi liderilor săi, în epoca internetului, mediocrităţii şi comunicării superficiale.

Italia, la rândul ei, cu o politică lamentabilă şi un guvern care nu ştie cum să mai justifice eşecurile economice şi ce mesaje populiste să mai „livreze”, pentru a părea cel puţin că satisface dorinţa de schimbare a italienilor, manifestată la votul din martie anul trecut. Experimentul populismului italian unit (stânga-dreapta) și guvernarea aceasta însăilată pe butaforia Italy First se vor termina prost.

Guvernele de la Budapesta şi Varşovia, clamându-şi cu aroganţă caracterul central-european și superioritatea, sunt blocate în discursuri de secol XIX (sau amintind chiar de vremea cruciadelor), şi, mai grav, par că adăpostesc oficial cuiburi de antrenament ale facţiunilor paramilitare, a căror ură, șovinism, xenofobie şi energie negativă se va descărca la un moment dat, în evenimente regretabile pentru aceste țări și pentru Europa.

De guvernul şi majoritatea parlamentară de la Bucureşti („patrioţii în Europa”), ce să mai vorbim?, nu ştim dacă trebuie să râdem sau să plângem ca primă reacţie. Inepțiile, ipocriziile şi abuzurile curg cu nemiluita. Prioritatea guvernului, aflat, culmea!, la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, este o combinaţie nefericită formată din eforturile de blocare a candidaturii unui procuror român apreciat pe plan intern şi internaţional la şefia Parchetului European, modificarea legilor justiţiei în favoarea inculpaților și infractorilor şi acoperirea golurilor bugetare prin suprataxarea sectorului privat profitabil. Şi guvernanţii, la urma urmei, vorbesc tot de „schimbare”, referindu-se însă la lupta lor cu „statul paralel”, la „abuzurile justiţiei împotriva cetăţenilor” şi la „atitudinea suverană” pe care cred ei că guvernul României ar trebui să o arate în relaţia cu valorile şi standardele Uniunii Europene. Și de partea cealaltă, opoziția promite schimbare, sloganurile sunt în cuvinte mari însă programul concret lipsește. Semnalele sunt deocamdată neconvingătoare, gafele apar periodic în ceea ce face și spune „omul nou”, indiferent cum s-ar numi (câtă neinspirație să preiei un concept sovietic din anii cei mai negri și să te mai și mândrești cu cei ai „brevetat”!) iar toate indiciile sunt, din păcate, că PNL și Alianța USR-PLUS, între care se instalează o aversiune tot mai clară şi un dispreţ reciproc, vor avea dificultăți majore de a guverna împreună. Vor trebui să o facă, dar le va fi greu. Cunoaștem de altfel bine drama aceasta, am mai experimentat-o în 1996 și 2004. Dar, spunem şi în acest caz, schimbarea puterii actuale trebuie făcută.

Republica Moldova şi Ucraina se află şi ele în contexte politice dificile, cu partide şi lideri fără credibilitate europeană ajunși pe prima poziţie (socialiştii proruşi, respectiv un actor de comedie independent, cu un discurs ultrapopulist și o susținere financiară dubioasă) şi cu perspective politice incerte în privinţa viitoarelor guverne. Situaţia este tulbure şi în Franţa, cu un președinte carismatic proeuropean promiţând să ia „măsuri dure” împotriva rămăşiţelor mişcării Vestelor Galbene, care incendiază Parisul, și să refondeze spectaculos Uniunea Europeană, dar cu un suport popular intern prăbuşit sub jumătatea nivelului din mai 2017, de la 70% la 31-32%. Slovacia pare în schimb să dea o veste bună (rămâne de văzut), cu o avocată proeuropeană militând împotriva corupţiei, venind din zona civică, ieşită pe primul loc în primul tur al prezidenţialelor şi cu şanse reale de a fi aleasă pe 31 martie. S-a întâmplat așa și pentru că un jurnalist slovac din domeniul anti-corupției a fost asasinat anul trecut, stârnind mânia întregii țări. Angela Merkel, aşa cum ştim, a intrat în etapa finală a carierei ei în calitate de cancelar al Germaniei, dar nu este exclus să o revedem, nu peste multă vreme, într-o importantă poziţie a Uniunii Europene, pe care ar şi merita-o. După alegerile regionale din Olanda, s-ar putea ca guvernul lui Mark Rutte, oricum făcut cu greu în toamna lui 2017, după aproape şapte luni de negocieri, să înceapă să aibă probleme în Senat. Iar lista schimbărilor poate continua…

Da, ştim că urmează mari schimbări politice în Europa. Au început deja și vor continua. Ştim că dorinţa de schimbare politică este irezistibilă şi va avea câştig de cauză în următoarele luni și ani, în Parlamentul European (care se va restructura masiv după alegerile din 23-26 mai), apoi la nivelul întregii Uniuni Europene şi, fireşte, în politica naţională din majoritatea ţărilor de pe continent. Este inevitabil. Dar cu un ochi râdem şi cu altul plângem, căci nu avem deloc garanţia că toate schimbările care vor veni ne vor face mai fericiţi.

Forrest Gump ne-ar fi spus, în felul său, că revoluţiile şi schimbările politice „sunt ca o cutie de bomboane de ciocolată, nu ştii niciodată ce găseşti înăuntru”. Şi totuşi, ele trebuie făcute, pentru că timpul lor a sosit, cu bune şi cu rele. Peste 20 sau 30 de ani, generația copiilor noștri va lupta din nou pentru o schimbare profundă, pentru o nouă Europă, pentru o nouă ordine politică și pentru noi (sau vechi dar reinventate) valori.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 21.3.2019

Un raspuns

  1. Caliman Eugen
    26.3.2019, 11:38 pm

    Am comentarii la acelasi articol pe CONTRIBUTORS,dupa disputa cu alti comentatori pe aceeasi teme, pe acelasi sait.

Lăsați un comentariu


Stiri

Legea pensiilor – adoptată: impactul bugetar în anul electoral este de 5 miliarde de euro

Razvan Diaconu

Camera Deputaților a adoptat, cu 197 de voturi pentru, niciun vot împotriva și 70 de abțineri, legea pensiilor, reexaminată după ce a fost declarată parțial… Mai mult

Europa

Tabloul de bord privind Inovarea: România se distanțează de UE, Estonia devine inovator puternic, Uniunea depășește SUA

Mariana Bechir

Tabloul Inovării în UE 2019 confirmă consolidarea contraperformanțelor României: rămâne statul membru cu cel mai mic scor, cea mai mare scădere față de 2011 și… Mai mult

Europa

Republica Moldova / Judecătorii Curții Constituționale au demisionat “in corpore”

Iulian Soare

Toți judecătorii Curții Constituționale din Moldova au demisionat miercuri, anunță un comunicat al acestei instituții de la Chișinău: Astăzi, 26 iunie 2019, judecătorii Curții Constituționale… Mai mult

Stiri

Renate Weber – noul Avocat al Poporului

Vladimir Ionescu

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, numirea fostului europarlamentar Renate Weber (foto) în funcția de Avocat al Poporului. Mandatul are o… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis a invitat-o pe Maia Sandu în România, săptămâna viitoare

Vladimir Ionescu

Președintele României, Klaus Iohannis, a invitat-o pe premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, la București. Anunțul a fost făcut de către prim-ministrul statului vecin. ”Astăzi am… Mai mult

Stiri

CCR declară constituţională legea de repatriere a rezervei de aur

Adrian N Ionescu

Curtea Constituțională (CCR) a respins miercuri, cu 7 voturi ”pentru” și 2 voturi ”împotrivă” sesizarea depusă de PNL în legătură cu legea care obligă Banca… Mai mult

Stiri

Primele obligaţiuni ipotecare din România – listate la Bursă de Alpha Bank. Ce ar trebui să urmeze

Adrian N Ionescu

  Alpha Bank România a listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cea dintâi emisiune de obligaţiuni ipotecare realizată în România, o premieră care ar… Mai mult