27 decembrie, 2018

Puncte cheie:

De la o criză la alta, de la o amenințare la alta, de la o nesiguranță la alta, trăim captivi într-o lume care așteaptă derutată, agresivă, confuză și anxioasă venirea lebedei negre;
Nu știm dacă aceasta va veni în 2019, 2020 sau 2021, dar așteptarea lebedei negre devine ea însăși caracteristica apăsătoare a unei lumi instabile, nesigure și extrem de volatile, căreia oamenii nu îi mai pot înțelege, cu aparatul de cunoaștere de care dispun, direcția, semnificațiile și resorturile, și în care este tot mai greu să îți planifici viitorul personal, al familiei sau al organizației din care faci parte;
Nu a existat conferință internațională în ultimii 5-7 ani, în sfera științelor sociale, la care îmi amintesc să fi participat și la care cel puțin un autor să nu fi adus în discuție teza lebedei negre, indiferent că cel care o menționa era specialist în relații internaționale, geopolitică, diplomație nucleară, științe economice/finanțe, științe politice, sociologie, politici de mediu, energie, sănătate publică etc. De la banalizarea așteptării lebedei negre până la isteria lebedei negre, nu mai este decât un pas;
Sentimentul apăsător al marii crize sau marelui eveniment neprevăzut, catastrofic, care va veni și va descătușa energiile negative acumulate este alimentat zilnic dinspre politică, dinspre presă și televiziuni, dinspre rețelele sociale, chiar și dinspre comunitatea științifică (economiști, politologi, experți în relații internaționale, în fizica pământului, meteorologi și climatologi, specialiști în probleme de sănătate, mediu etc.) și trebuie spus că nu luăm în considerare aici multitudinea de fake news, menite să producă în mod deliberat panică, prin falsificarea realităților și ipotezelor științifice, ci exclusiv știri și articole bazate pe munca de bună credință a tuturor branșelor de specialiști menționate mai sus;
Așteptarea lebedei negre devine astfel o paradigmă politică, de comunicare și de guvernanță, ba chiar științifică și comercială și chiar un mod de viață în sine, fiindcă, multiplicată prin sute și mii de mesaje la nivel mondial și regional, oamenii încep să trăiască inevitabil cu sentimentul dezastrului care se apropie. De la rating în mass-media la vânzări preventive și iluzorii de „siguranță” (aur, asigurări de viață sau de orice alt fel, armament etc.) cineva reușește întotdeauna să câștige de pe urma instrumentării acestei perspective care, pe fondul fiecărei problematici în parte, rămâne una plauzibilă;
Firește, nu este greu să îți dai seama că o criză economică majoră tot va veni la un moment dat, că un mare război tot se va întâmpla cândva, undeva, pentru că știm că toate lucrurile acestea sunt ciclice și se întâmplă periodic în istoria lumii, că un cutremur cu magnitudinea de peste șapte grade pe scara Richter tot va lovi într-o zi și așa mai departe, doar că nu știi dacă asta se va întâmpla la anul, peste 5, 10 sau 50 de ani, în timpul vieții tale sau după;
La finalul lui 2018, înscriindu-ne așadar și noi pe linia așteptării lebedei negre, să încercăm să identificăm care ar putea fi lebedele negre ale lui 2019 sau ale deceniului următor (2020-2030), cu precizarea că, metodologic și conceptual vorbind, aceste evenimente, odată ce ne-am gândit la ele, încetează să mai fie lebede negre în adevăratul sens al termenului, intrând pur și simplu în aria de acoperire a temerilor noastre mai mult sau mai puțin obișnuite:

O criză economică majoră, care să spulbere acumulările și relativa bunăstare din ultimii ani și să arunce Europa și lumea în haos (sunt deja numeroase prognoze în acest sens). Această criză ar putea porni fie din sectorul privat, ca în 2008, printr-o căderea masivă și de lungă durată a burselor și prin oprirea creditării bancare și a investițiilor, fie din sectorul public, prin acumularea unor datorii care să devină la un moment dat nesustenabile (cazul Greciei dar la scară mult mai mare);
Un război convențional devastator, într-o anumită parte a lumii (Coreea de Nord, Marea Chinei de Est sau Marea Chinei de Sud¹, Orientul Mijlociu/Iran, Ucraina etc.), produs prin explozia unor tensiuni mai vechi, dintr-un calcul strategic eronat sau pur și simplu dintr-o greșeală militară, care să antreneze forțe de distrugere importante și să genereze multe victime și pagube pe scară largă. Războiul hibrid, care este deja în curs de desfășurare de câțiva ani, nici nu mai este pus la socoteală în acest context;
O revoluție a nemulțumiților (deja a fost identificată ca posibilitate „revoluția vestelor galbene” din Franța, care se va extinde în vestul și estul Europei, va coagula la un moment dat un mesaj politic anti-sistem etc.), care să arunce în aer ordinea socială și modelul statului bunăstării de tip occidental, pe motivul scăderii nivelului de satisfacție economico-socială sau, dimpotrivă, al creșterii exagerate a pretențiilor oamenilor;
Destrămarea Uniunii Europene, din cauza dezacordurilor crescânde privind politicile comune și interesele statelor naționale, care să se producă eventual prin multiplicarea unor nefericite referendumuri de tipul Brexitului sau prin blocarea procesului decizional în Consiliul UE sau Parlamentul European, după alegerile din 23-26 mai anul viitor;
Ruperea relației strategice transatlantice și decredibilizarea NATO, care ar desființa practic conceptul clasic al Occidentului și ar lăsa din nou Europa Centrală și de Est descoperită, cu riscul competiției pentru influență regională din partea Marilor Puteri non-occidentale (Rusia și China);
Un război civil bazat pe ură puternică și pe falii create între grupuri mari populaționale din diferite societăți, inclusiv în Statele Unite dar și în societăți subdezvoltate de pe alte continente (polarizare ideologică, rasială, religioasă, etnică etc.);
O criză internă majoră a Chinei, pornită de la cauze economice sau sociale, care să producă implozia sistemului mixt comunist-capitalist și să reverse asupra întregii lumi o undă de șoc economică de proporții uriașe;
Prăbușirea democrațiilor și revenirea la regimuri autoritare la început, apoi totalitare, cauzate de eșecul partidelor politice și de acumularea excesivă de putere în mâna unor grupuri restrânse, de factură iliberală, care exploatează temerile și frustrările oamenilor, acumulate în democrațiile liberale, și le propun soluții miraculoase;
Un atac terorist pe scară largă, de proporții catastrofice, comparabile cu cele din 9/11;
O pandemie ucigătoare, greu de stopat, pornită de la un virus necunoscut sau de la o tulpină modificată natural sau experimental (cinematografia americană abundă de aproape două decenii în astfel de scenarii apocaliptice);
O schimbare climatică de natură să genereze consecințe imense asupra vieții pe Terra (evident, este vorba de un fenomen care s-ar derula de-a lungul mai multor decenii);
Falimentul sistemelor de pensii, dat de dezechilibrele socio-demografice tot mai grave din țările dezvoltate, produse prin îmbătrânirea populației și creșterea deficitului bugetelor de pensii, care ar putea arunca în viitor o generație întreagă în sărăcie (cea activă astăzi pe piața muncii, atunci când va ajunge la vârsta pensiei);
De la o regiune la alta a lumii, mai sunt menționate riscuri de cutremure majore, incendii, inundații, secetă prelungită, tsunami etc., cu efecte poate nu decisive la nivel global dar extrem de dureroase pe plan local și național, despre care se vorbește intens și se fac oricum mult mai multe știri în mass-media decât cu o jumătate de secol în urmă, ceea ce amplifică starea de spirit negativă din societate.

Pentru a fi considerat lebădă neagră, potrivit teoriei lui Nassim Taleb, un eveniment trebuie să întrunească simultan următoarele caracteristici: să fie rar, să fie neprevăzut (deci un eveniment improbabil), să aibă un impact major și să nu poată fi explicat decât după producerea lui. Bunăoară, o eclipsă totală de soare, deși foarte rară pentru fiecare loc în parte de pe Pământ, nu este o lebădă neagră. Nici o simplă cădere a burselor sau falimentul unei companii nu este neapărat o lebădă neagră. În schimb, atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, criza financiară globală izbucnită în 2008, anexarea Crimeei în martie 2014 sau Brexitul din iunie 2016 întrunesc aceste condiții, fiind nu doar neprevăzute cu foarte puțină vreme înainte de producere dar având și consecințe substanțiale asupra politicilor și sistemului internațional.

De câțiva ani, aproape nu există conferință internațională la care să fi participat, în care cineva să nu fi adus în discuție perspectiva „lebedei negre”. Astfel, din domeniul extraordinarului, al unui eveniment epocal și crucial, teza lebedei negre tinde să devină un loc comun, să se banalizeze ca așteptare, ca predicție, să creeze un sentiment apăsător că ceva important urmează să se întâmple, care ne va schimba viețile și va da un cu totul alt curs lumii. Evenimentul poate că nu se întâmplă dar așteptarea acestuia este în sine o paradigmă care schimbă viziunea asupra lumii și, mai important decât atât, schimbă starea de spirit a oamenilor și deteriorează treptat atmosfera din politică, economie și societate.

În ramuri științifice precum relațiile internaționale, științele economice, științele politice etc., în fond în tot ceea ce ține de sfera mai largă a științelor sociale, conceptul lebedei negre s-a impus treptat după 2007, anul publicării primei ediții a cărții lui Nassim Nicholas Taleb The Black Swan: The Impact of Highly Improbable², în care se vorbește despre evenimente extrem de rare, neprevăzute, cu impact/consecințe majore asupra politicii, economiei și societății, care nu pot fi explicate decât după producerea lor. Înainte de descoperirea lebedelor negre în Australia, lumea credea că toate lebedele sunt albe. Metafora este simplă și puternică. Ceea ce, din păcate, a fost deturnat sau distorsionat de-a lungul timpului a fost caracterul lebedei negre. Dacă la început Nassim Taleb lăsa posibilitatea ca lebăda neagră să aibă un caracter negativ sau pozitiv, interpretările ulterioare au dat exclusiv o dimensiune negativă, catastrofică, acestui eveniment neprevăzut iar înțelegerea s-a generalizat în acest sens. În interpretarea originară a lui Nassim Taleb, annus mirabilis 1989 ar fi fost cu siguranță o lebădă neagră cu impact pozitiv asupra Europei. În prezent însă, atunci când vorbim despre apariția unei lebede negre în economie sau în politica internațională, nimeni nu (mai) are în vedere un eveniment pozitiv.

Întrebarea pe care ne-o punem astăzi este în ce măsură așteptarea prelungită și insistentă a lebedei negre poate ajunge să o genereze în realitate? De exemplu, după 1912-1913, către finalul La Belle Époque, toată lumea vorbea în Europa despre războiul care va veni, deși economia era în creștere, artele și cultura înfloreau, știința și tehnologia se dezvoltau, infrastructura se moderniza (să exemplificăm doar căile ferate), medicina făcea progrese iar oamenii trăiau mai bine ca oricând în istorie. Dar așteptarea războiului a creat până la urmă războiul, așa încât imediat după atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914, declanșarea războiului a părut tuturor evenimentul firesc, mult așteptat, care a descărcat (dar cu ce preț?) tensiunile acumulate pe continent.

Tot astfel, dacă vorbim zilnic despre apropierea crizei economice, până la urmă investitorii și bursele nu o vor transforma oare într-o profeție împlinită? Dacă tot vorbim de prăbușirea Uniunii Europene, oare acest lucru nu devine în sine o forță care acționează în acest sens, pentru a se autovalida? Dacă vorbim de declinul democrației ani la rând, până la urmă oamenii nu vor ajunge instinctiv să creadă că acesta este sensul lucrurilor și își vor preda de bună voie libertățile și drepturile în mâinile unui regim autoritar sau totalitar?

Suntem în fața unei dileme. Nu pledez pentru evitarea analizelor realiste, nicidecum. Nu spun că pericolele și amenințările existente nu trebuie identificate și dezbătute public, dimpotrivă. Dar pot să observ că multiplicarea exponențială a știrilor negative (înțeleg că sunt cele care fac rating), unele fără nicio fundamentare științifică, doar speculative, pe toate tipurile de canale de comunicare existente, unele cu o oarecare cenzură a credibilității (televiziunile, să zicem) dar altele fără absolut niciun control al calității informației (rețelele sociale), au crescut agresivitatea în toate societățile și au indus treptat o stare de spirit decepționată, anxioasă, pesimistă, în care oamenii se așteaptă mai degrabă la întâmplări negative decât pozitive în politică sau economie.

Știrile negative prevalează în fața celor pozitive. Sunt mai puternice și mai atractive. În lume se întâmplă, desigur, și multe lucruri bune. Dar, în oglindă, o lebădă neagră este mult mai mediatizată decât una albă. O scădere cu 5% a indicelui Dow Jones provoacă un impact mediatic incomparabil mai mare față de creșterea tot cu 5% a aceluiași indice bursier. La fel, în politică. Putin a ajuns să fie desemnat de diferite reviste occidentale „cel mai puternic om din lume” și și-a creat aura de lider al momentului prin multitudinea de amenințări la care recurge, precum „Occidentul ar trebui să trateze cu seriozitate amenințarea unui război nuclear”, „țările care găzduiesc elemente ale scutului american antirachetă au devenit ținte ale noastre” sau după gesturi precum anexarea Crimeei, războiul secesionist din Ucraina, amestecul în alegerile din anumite democrații liberale etc. De președintele Indiei, o țară cu o populație de aproape 10 ori mai mare decât Rusia, cu un PIB aproape dublu și tot putere nucleară, dar care nu amenință Occidentul, aproape că nu a auzit nimeni.

De asemenea, putem ușor observa că atitudinile radicale, extremiste, au găsit în spațiul online și al rețelelor sociale cel mai bun mediu de cultură. Acolo unde cuvintele trebuie să fie puține și tari și unde lumea nu are timp de argumentări complexe, cei care au impact maxim sunt cei care utilizează esențele cele mai tari ale mesajelor și care apelează la ultrasimplificări, nu la nuanțe, explicații pe larg și tonuri moderate. Majoritatea radicalizărilor (de orice fel, ideologice, religioase sau politice) s-au produs în ultimii ani în mediul online. Nimeni sau, în orice caz, foarte puțini s-au radicalizat citind cărți sau mergând la bibliotecă. Spus simplu, canalele de comunicare predominante ale lumii actuale sunt setate pentru prevalența știrilor negative, pentru promovarea agresiunii și violenței de toate tipurile, pentru informația care prezintă o amenințare.

Din „lebedele negre” enunțate în punctajul inițial, nu spunem neapărat că ne așteptăm ca una sau alta dintre ele să apară în 2019 sau în deceniul care va urma, 2020-2029. Nu putem spune însă nici contrariul, anume că niciuna dintre ele nu va apărea pe termen scurt sau mediu. Majoritatea evenimentelor, proceselor și fenomenelor menționate au într-adevăr un grad mic de probabilitate pe termen scurt, dar sunt totuși teoretic posibile. Iar posibilitatea în sine ca unul sau altul să se producă apasă tot mai greu asupra noastră ca indivizi și a societăților din care facem parte. În plus, se pare că a face din apariția lebedei negre o afacere, o industrie sau o politică în sine, modificând în sens negativ starea de spirit a oamenilor și crescând indirect violența în societate, a devenit un loc comun, adică o lebădă albă.

Ceea ce știm este că o criză economică va lovi cu certitudine, dar nu știm când. Un mare război se va produce la un moment dat, dar nu știm când. O catastrofă naturală se poate întâmpla oricând. Condițiile de viață din jurul nostru au devenit nesigure, instabile, volatile, amenințătoare. Lumea în care trăim își comunică intens anxietățile. Unii profită de nisipurile mișcătoare și vând soluții radicale, extremiste, la aceste temeri iar alții le cumpără prea ușor, din ignoranță, derută sau disperare. Cel mai clar vedem acest fenomen al cercului vicios în alegeri. O criză sau o temere produce, la urne, premisa viitoarei crize, mai grave de obicei decât precedenta. Brexitul este un exemplu perfect. Asistăm la o spirală a crizelor și așteptărilor unor crize și mai mari. Se acumulează energii negative, tensiuni, disfuncționalități în economie și în politica internațională. Unele sunt ideologice, altele sunt structurale, obiective. Vânzătorii de iluzii apar imediat și oferă pe piața electorală soluții facile, populiste, care se vor dovedi ulterior că au creat probleme și mai mari decât cele pe care pretindeau că le rezolvă.

Toți am citit măcar o dată sau am auzit în jurul nostru spunându-se că ceva important o să se întâmple la un moment dat, care o să schimbe cursul lucrurilor, de exemplu în Uniunea Europeană. Că „așa nu se mai poate”. Asta înseamnă să trăim deja în așteptarea lebedei negre, în umbra ei. S-ar putea ca lebăda neagră să apară anul viitor, peste câțiva ani sau, la nivelul acestei generații, niciodată. Dar simpla ei așteptare înseamnă că ea contează, că ne influențează gândurile și starea de spirit, că poate să schimbe comportamente și atitudini doar prin caracterul ei virtual. Oare ne vom trăi restul vieții în așteptarea lebedei negre?