Să începem cu câteva cifre, pentru a vedea dimensiunea problemei analizate.
În anul 2022, Produl Intern Brut al României a fost de aproximativ 1400 miliarde lei (circa 280 miliarde euro sau 300 miliarde dolari). Dacă estimăm, conservator, optimizarea fiscală (tax avoidance) – adică facilitățile fiscale permise de lege – la minimum 2,5 procente din PIB, înseamnă că bugetul pierde anual circa 35 miliarde lei (7 miliarde euro sau 7,5 miliarde dolari). Dacă la aceasta adăugăm evaziunea fiscală (tax evasion), de minimum 5 procente din PIB, pierderea pentru buget crește cu încă 70 miliarde lei (14 miliarde euro sau 15 miliarde dolari).
Și astfel, în loc să avem venituri fiscale de 34,5 procente din PIB, venituri bugetare totale de 37,5 procente din PIB și un deficit bugetar apropiat de zero, avem în schimb venituri fiscale de 27 procente din PIB, venituri bugetare totale de 30 procente din PIB și un deficit bugetar de aproximativ 7 la sută din PIB.
Dacă ne concentrăm atenția asupra facilităților fiscale permise de lege – admițând că acestea sunt cel mai ușor de corectat – să vedem ce s-ar fi putut face de către stat, cu banii respectivi.
De pildă, trecerea cu o autostradă a Carpaților (pe ruta Pitești-Sibiu) este estimată a costa circa 3,5 miliarde euro, adică jumătate din cât se pierde anual prin optimizarea fiscală.
O cale ferată de mare viteză (peste 160 km/h) pe o distanță de 590 km de la București la Episcopia Bihor ar costa aproximativ 17 miliarde euro, adică echivalentul a doi ani și jumătate de optimizare fiscală.
Costul unui spital regional complet dotat este estimat la circa 500 milioane euro. Așadar, construcția a patru spitale regionale ar costa aproximativ 2 miliarde euro, mai puțin de jumătate din cât se pierde anual prin optimizare fiscală.
Ce s-a întâmplat cu banii aceștia, lăsați la dispoziția sectorului privat? Cea mai mare parte a lor s-a risipit în consum (de vacanțe, mașini, haine, mâncare, băutură etc.) și prea puțin în investiții, și acelea neproductive, precum vile sau sedii de firmă. De altfel, în ce privește marea infrastructură de transport (autostrăzi, căi ferate), sectorul privat nu o va construi niciodată, având în vedere sumele mari implicate. Doar statul se poate angaja la astfel de cheltuieli.
În anul 2000, când s-a negociat intrarea României în Uniunea Europeană, un punct esențial între argumentele pro aderare l-a constituit legarea UE de Marea Neagră. Partea română a promis atunci că va exista o autostradă care va traversa Carpații până în 2006. Acum ne aflăm în 2023 și acea autostradă încă așteaptă să fie finalizată.
Nu numai că astfel de investiții necesită bani mulți de la buget, dar ele sunt inutilizabile dacă sunt făcute doar pe bucăți. Cine a lucrat la Ministerul de Finanțe știe că, la întocmirea bugetului, solicitările de fonduri din partea ministerelor depășesc de trei ori posibilitățile reale de alocare. Așa că fondurile sunt alocate „cu țârâita”, nefiind vreodată suficiente pentru a finaliza o investiție majoră.
Se întâmplă asta din două motive: încasările reduse la buget (grevate și de numeroasele exceptări și scutiri de la plata taxelor), respectiv faptul că, în guvernele României, ministrul finanțelor nu a fost, de regulă, al doilea om după prim-ministru, adică persoana care stabilește prioritățile țării. Spre deosebire de statele civilizate, la noi ministrul de finanțe (cu două sau trei excepții) a fost văzut ca un simplu executant al solicitărilor miniștrilor de linie.
Apropo de discuția „stat minimal versus stat mediu versus stat maximal”, nimeni nu este naiv în a crede că toți banii aceștia din optimizări fiscale lăsați la dispoziția statului mai degrabă decât a sectorului privat, ar fi fost cheltuiți în modul cel mai eficient, fără anumite „sifonări”. Dar ceva-ceva tot ar fi rămas, ca investiții noi, în acești ultimi 20 de ani. Când vine vorba de cele trei infrastructuri critice (de transport, de sănătate, educațională) statul se plânge – pe bună dreptate – că nu are bani pentru a investi în ele.
Astfel încât întreprinzătorii și salariații români, beneficiari ai scutirilor de impozite și taxe, ar face bine să se întrebe ce își doresc în primul rând:
a), câteva sute de lei în plus la salariu sau câteva zeci de mii de lei ca dividende, în condițiile în care îți ia o zi să ajungi de la București al Timișoara și dacă ți se îmbolnăvește o rudă și ai ghinionul să locuiești la Vaslui sau la Slatina, trebuie să o duci la unul din spitalele supra-aglomerate din București, iar dacă ai un copil la școală în oricare oraș din România, nu scapă fără meditații, șpăgi, bullying (și eventual droguri)
sau
b), lipsa acelor câteva sute de lei la salariu sau zeci de mii de lei ca dividende, dar condiții de trai civilizate în orice colț al țării în materie de transport, medicină, educație.
Dacă răspunsul majoritar este în favoarea primei opțiuni, atunci – vorba englezului – I rest my case. Oricum, noi, cei care avem acum între 40 și 70 de ani, reprezentăm generațiile care au canibalizat tot ce am primit moștenire de la generațiile trecute, dar și tot ce am primit ca amanet de la generațiile viitoare (prin acumulare de datorie publică fără vreun beneficiu investițional).
Dacă am fi avut un deficit bugetar de aproape 7 procente din PIB, dar generat majoritar de investiții, tot nu am fi scăpat de necesitatea unei ajustări bugetare ample (de circa 4 procente din PIB), dar măcar am fi rămas cu niște autostrăzi, căi ferate, spitale și școli. Așa cum suntem în prezent, suntem obligați la aceeași ajustare bugetară amplă, dar fără vreun rezultat palpabil rămas în urma noastră.
Dacă discutăm despre optimizare fiscală, „vinovați” pentru ea nu sunt doar statul slab și întreprinzătorii români ce profită de acesta, ci și consultanții fiscali, care în ultimii ani și-au construit un business lucrativ din a învăța firmele cum să fenteze Fiscul de o manieră legală.
Dacă discutăm despre evaziunea fiscală, lucrurile se complică, deoarece pe lângă complicitățile bănuite între evazioniști și autoritățile statului, avem de a face cu o legislație care, prin nivelul extrem de mic al penalităților, te invită practic la fraudă. Orice actor economic rațional și imoral va prefera să încalce legea știind că – dacă va fi prins – pedeapsa va reprezenta doar o fracțiune din câștigul ilicit, așadar analiza cost-beneficiu îi este clar favorabilă. Iar această situație va continua, până când amenzile și penalitățile nu vor fi crescute simțitor.
În concluzie, îi invit pe toți cei care beneficiază de diverse scutiri fiscale, dar sunt nemulțumiți de viața în România (eventual, gândindu-se să emigreze), dacă nu cumva, prin optimizare fiscală, au contribuit la această stare de lucruri nesatisfăcătoare.
Atenție la ce vă doriți. S-ar putea să se îndeplinească.
***
(Citiți și: ”Valentin Lazea / Obstacolele din calea reformei fiscale”)
***
3 răspunsuri
Da, asta in conditia in care Pib-ul Ro nu este cumva supraevaluat. Adica, de exemplu, firmele securitatii au „neutralizat taxele” prin firmele de IT care sunt scutiti de taxe. Toate aceste transferurui au generat un Pib mai mare. Nu sectorul privat a generat acest PIB. Ci banii au venit de la stat (imprumuturi externe) si s-a turnat in economia privata care a exportat totul.
Also, cursul Eur-ron e plafonat de BNR. Cand ai inflatie galopanta si cursul ramane stabil, sigur ca pib-ul creste… in euro. Sigur ca valorile calculate in Euro creste… Si totul e frumos cosmetizat pana cand vine nota de plata. Adica cand domni de la ministerul finantelor vad ca nu mai intra bani de la populatie.
Domnule Lazea
De acord cu propunerile de a se lucra o saptamina 4 zile si de a scadea salariile bugetarilor cu 20 %
Ar trebui ca si BNR sa dea un exemplu si sa lucreze in acea saptamina 5 zile si sa va scadeti salariul cu 25 %(puterea exemplului)
De ce nu va duceti ,,in corpore ” la guvern ca sa-i explicati d-nului Ciolacu de ce masurile luate nu sint bune (PIB-ul României se bazeaza pe impozitarea bacsișului sau pe cresterea de TVA sau a accizelor)???
Buna ziua,
In primul rand, fac precizarea ca lucrez doar in privat de peste 25 ani.
Problema actualei „gauri” la buget este cat se poate de simpla: statul a profitat de cresterea preturilor la energie direct (controland 80% din productia de energie) si indirect din TVA aferent unei baze (cel putin) triplate. Ultimile date arata ca statul a castigat 46 mdl lei si a platit 10 mld. Plafonarea si compensarea au fost realizate mai mult pe banii furnizorilor si distribuitorilor (pot detalia pentru cei interesati).
Din acest castig extraordinar, statul roman, in pofida recomandarii UE de a stabili conturi speciale pentru supraimpozitare in care sa se urmareasca trasabilitatea supraimpozitarii si a compensarii catre furnizori, a decis ca e mai bine sa incaseze in bugetul de stat si sa infiinteze ministere inutile (familiei de ex. – buget 600 mil lei!!!!!!) si supraagentii unde sa angajeze agenti electorali/lipitorideafise/politruci incompetenti de altfel in domeniul privat cat si public (se vad rezultatele politicilor publice).
Prin urmare, statul roman, a folosit anul trecut energia si gazele pe post de impozite ca sa ne suprataxeze si sa raporteze „crestere” in conditiile in care productivitatea (in mod special a materiilor prime) nu a crescut.
Acum, pentru ca statul (min fin cu complicitatea BNR-detaliez pentru cine e nelamurit) a folosit date gresite pentru a stabili bugetul pentru 2023 (s-au raportat la castigurile extraordinare din 2022) devine brusc problema cetatenilor si a companiilor private? care trebuie sa suplineasca prostia/rauvointa/manipularea/impostura/lenea???.
In ceea ce priveste facilitatile pentru IT/constructii: se pare ca in primul trimestru IT si constructiile au salvat economia, aceste sectoare fiind cele care au generat cresterea necesara.
Politicienii nu au habar ce inseamna cuvantul predictibiltate desi l-au folosit insa au schimbat si codul fiscal si legislatia plafonarii si se pregatesc sa schimbe si legislatia in IT/constructii in pofida faptului ca aceste masuri sunt valabile pana in 2028.
In schimb pensiile speciale le scadem peste 20 de ani?!!!!
Mai mult de atat, datele se pot consulta, este adevarat ca aceste domenii au facilitati dar in suma absoluta (din TVA, impozit profit, restul taxelor salariale care nu sunt scutite) au platit cu mult mai multi bani catre buget. Adica inainte de facilitati sa zicem ca statul incasa din aceste domenii 5 lei la sanatate, 5 lei impozit salariu, 5 lei tva si 5 lei impozit profit. Dupa facilitati statul a incasat 0 la sanatate, 0 impozit salariu, 20 lei la tva si 10 lei impozit profit. DECI in care situatie incaseaza mai multi bani statul???? adica e ca si cum ai prefera sa incasezi 50% din 200 de lei in loc de 30% din 500 lei.
A sustine acest fapt, ca eliminand facilitatile, se vor incasa mai multi bani la buget, dovedeste o lipsa crasa de cultura antreprenoriala si o gandire nu de mare economist ci de mic contabil de magazin de la tara, care ii spune patronului ca daca va dubla pretul painii pe care o vinde automat i se vor dubla si incasarile!!!
Eu as fi de acord pentru orice domeniu (de ex bancar) daca ar fi introduse facilitati fiscale prin care sa nu mai plateasca de ex 5 lei la sanatate iar din asta sa rezulte incasari mult mai mari din impozit pe profit.
Pentru ca la finalul zilei nu conteaza cat % incasezi ci cat anume in suma absoluta!!! Este chiar asa de greu sa muti dintr-un buzunar in altul? Nu incasezi sanatate dar incasezi mai mult tva, deci muta din bugetul de stat in bugetul sanatatii.
Am mai vazut undeva (cred ca tot intr-un articol al dl Lazea) ca in comert se castiga 30% fata de, parca banci, unde se castiga 10% si ca vai ce adaosuri mari….. pai una este sa castigi 30% din afaceri de 1 mil de lei si alta sa castigi 10% din afaceri de 100 mil euro, nu credeti???
Si ca tot s-a discutat de pretul alimentelor (de ex lapte) ca vai laptele se vinde cu 1 leu la taran si 8 la magazin: a facut cineva breakdown pe costuri ca sa vedem cine incaseaza cel mai mult din lantul producator, transportator, procesator, distribuitor, retailer? O sa aveti surpriza ca cel mai mult castiga……statul (din nou).
In ceea ce priveste pozitia dl Lazea, eu as fi mai rezervat, avand in vedere faptul ca bancile sunt stat in stat, ele nu pot da faliment niciodata indiferent cate greseli fac si mai mult de atat suntem si obligati (prin lege!!!) sa le dam comisioane. Este ca si cum eu as putea da o lege prin care toti care beau apa sunt obligati sa-mi dea mie un comision. De ce ma obliga statul ca eu privat sa folosesc bancile pentru tranzactii? Eu de ex vreau sa tin banii cash si sa platesc cash. De ce sa fiu obligat si controlat? Pt reducere evaziunii? Cat s-a redus evaziunea de la cea mai recenta reglementare? Spre deloc cumva? si in al doilea rand anaf sa-si faca treaba ca evazionistii sunt la vedere, doar citesti ziarele.
Ar trebui ca politicienii nostri sa cunoasca faptul ca nu exista doar intre companii o concurenta in a atrage oameni competenti. Exista si intre state aceasta concurenta in care fiecare stat cauta sa atraga oameni competenti.
Legat de serviicii sociale de calitate: da, le dorim, dar puteti garanta ca daca platim mai mult (si sunt convins ca multi ar plati benevol taxe mai mari) vom avea acces si calitate? Ca eu primesc numai refuzuri si de mai bine de 10 ani daca am nevoie de aceste servicii ma duc la privat desi platesc la stat.
Ca sa nu mai zic de faptul ca ar trebui sa traiesc vreo 50 de ani dupa varsta de pensionare ca sa primesc ce am platit, dar fara dobanda!!!!
A fost realizat un audit profesionist in privinta costurilor in sanatate? Ca administratorii banilor din sanatate (CNAS) au sedii si masini care pot rivaliza usor cu marile corporatii!!!!
As vrea sa vad cum se descurca cei obisnuiti sa ceara in continuu, cand sunt pusi in situatia sa dovedeasca creativitatea necesara pentru a dezvolta produse si servicii pe care sa le vanda si sa dea jumatate la stat din tot ce castiga.
O sa inchei cu un citat din Jacques Attali cu mentiunea ca la bancheri se referea la acei bancheri care creeaza produse si servicii si isi asuma riscuri, nu la bancherii care imprumuta statul si traiesc din comisioanele privatilor.
„…(România) nu a reușit să formeze, să suscite și nici să primească o clasă creativă suficient de numeroasă: nu a pregătit niciodată destui marinari, ingineri, cercetători, întreprinzători, comercianți și industriași; nu a atras niciodată destui savanți, bancheri și creatori de întreprinderi, ci doar teoreticieni și artiști plătiți de putere, precum și administratori însărcinați să sintetizeze și să administreze, dar niciodată să-și asume riscuri.”