1.Acum 10 ani, prof. Ilie Serbanescu constata (in revista 22), ca „…statul roman dupa ce a cedat catre state si firme private straine controlul intregii axe majore a economiei, nu mai dispune de pirghii pentru a desfasura strategii de dezvoltare”(pag. 4, nr. 855/26-31 iulie 2006, Rev. 22).Nu stiu ca stiinta economica sa se fi schimbat, ori realitatea economica nationala sa se fi intors pe „invers”, incit sa putem desfasura strategii de competitivitate sau altele, cu intreprinderile straine!
Logica economica spune ca Romania va putea desfasura strategii de orice fel, numai dupa ce-si va reconstrui economia si industria nationala asupra carora sa le aplice.Intreprinderile nationale sint singurele controlabile (si „indrumabile” spre dezvoltare) prin strategii romanesti.La 16 ani dupa realizarea „foii de parcurs” a integrarii care a determinat pierderea economiei nationale si la 8 ani de la integrarea neasociata cu dezvoltarea economica si industriala (pentru ajungerea din urma a tarilor dezvoltate), a vorbi de strategii in lipsa economiei, industriei, utilitatilor nationale si sub asediul masiv al supermarketurilor straine (care transfera masiv locurile de munca in vest), este ceva de domeniul absurdului politic si economic!
2.Unicul obiectiv al unui proiect de tara, nu poate fi altul, decit „reconstructia economica (institutii bancare, de asigurari, de investitii nationale) si industriala nationala”, odata cu recuperarea nationala a utilitatilor si resurselor minerale care le sustin.Numai asupra unui asemnea obiectiv de tara, poate fi pusa NATIUNII problema „intelegerii si acceptarii”!Cine ar putea refuza „intelegerea si aceptarea” unui astfel de proiect de tara, fara a deveni paria institutional sau politic?Oportunitatea acestui obiectiv de tara este atit de evidenta, incit nici nu s-ar pune problema acceptarii lui – el fiind asteptat de 26 de ani de Romania migrata si esuata in „toate cele”…
3.Abia dupa realizarea primei institutii bancare, de investitii, ori de asigurari nationale – odata cu aparitia primei uzine industriale romanesti (sau in cooperare internationala), dupa recuperarea distributiei de gaze sau de energie, va exista cerinta unui „proiect de tara” pentru cresterea competitivitatii economice nationale…
Pina atunci, strategiile ramin surogate teoretice, dovezi romanesti ale incapacitatii (politice si institutionale) de a construi si promova un proiect national de reconstructie economica si industriala.Acest lucru trebuie sa-l inteleaga FOARTE BINE B.N.Romana, guvernul tehnocrat Ciolos, presedintele Johanis cit si toti cei care mai cred ca strategiile pot tine locul unei „economii si industrii nationale” – in procesul de faurire a viitorului natiunii romane!
4.De 26 de ani, strategiile nationale, copii ale UE, tin Romania in starea de colonie moderna, din care iesirea este posibila numai ca urmare a reconstuctiei economice si industriale a tarii!
Interesante strategi si viziuni dar teoretice ,iar Real Economic se uita de 20 de ani ca, fara bani sositi din diaspora ca investitie directa de cca . 2,7 miliarde valuta transfer bancar, in consum,intretinerea, tratamente etc..a celor ramasi si
3 miliarde, transfer indirect plati personale in economia romaneasca ca, zboruri anual familie,copi,concedii,vacante, cazari hoteluri,intretinerea imobil personal ,constructi si consum intensiv,ar fi falimentar sistemul ineficientei actuale.
Orce alta institutie financiara straina a conditionat tara iar noi transferam sume incredibile fara intrebari.
Suntem naivi cei ce trimitem bani , sau este strategie de sistem tergiversarea reformelor economice pentru a beneficia in continuarea de functi.
Intrebare ?
De ce nu se discuta si nu se prezinta importanta reala si existentiala a banilor din diaspora la asa zisul PIB ?
Cei 4 milioane de diasporeni trimit in valuta nu in lei iar aceasta infuzie de capital financiar fara dobinzi este totul pentru supravietuirea economica a tari.Totul!
Celalat picior de sprijin a economiei sund fondurile UE.
Restul statitici, doar staticici fara impact.
Cu respect
Marin Bleidner
PS
Toti absolut toti sunt dependenti de contractele cu statul care imparte,corupe politic.
Nu exista adevarata piata economica si concurenta benefica decit la nivelul florareselor sau a pietei de zarzavat.
5.Lansarea cu mare tam-tam a unor diverse SUROGATE de „proiecte de tara”, intre care se afla si „strategia Romania Competitiva”, in locul celui obiectiv necesar, de „reconstructie economica si industriala” – determina si inexistenta/imposibiltatea realizarii unui MODEL DE DEZVOLTARE ECONOMICA romanesc!
In nevoia reconstructiei economice si industriale, „constructia programatica” trebuia sa se indrepte catre un model de dezvoltare bazat pe atragerea masiva a investitorilor straini, lucru care este tratat in „strategia competitive” la modul pasiv, fatalist:”investitiile straine, au scazut de la o medie de 7,2 miliarde annual pina in 2008, la 2,5 miliarde Euro anual”.Drept urmare, „dezvoltarea factorului Capital este potentata prin intermediul a trei domenii:fonduri europene, piata de capital si investitii directe”!Analizind aportul celor „trei domenii” la crearea de Capital, observam ca fondurile UE nu pot fi atrase prin tehnici birocratice, piata de capital nu exista in Romania deoarece intreprinderile straine se listeaza pe burse straine iar regiile si intreprinderile de stat falimentare nu au acces pe Bursa, micile IMM-uri:gogoseriile, spalatoriile, autoservice-urile, pietarii cu legume, etc. nu vor in ruptul capului pe Bursa, etc.Au mai ramas sa creieze Capital, numai investitiile directe de stat sau straine!Statul insa n-are bani fiindca-i risipeste electoral ori se fura politic.Indicele subafrican 74 a alungat pentru 3 decenii pe toti investitorii straini.
6.Pentru a reface cele 5 milioane de locuri de munca pierdute dupa 1989 (urmare a proiectului de reconstructie economica), Romania are nevoie de investitii de Capital de minim 25 de miliarde de Euro anual, creind (anual) cca. 250 de mii de noi locuri de munca, la costul de 50 de mii de Euro/loc de munca, in viitorii 20 de ani! Aceasta minima analiza/evaluare a necesarului resurselor creierii de Capital prin strategia „Romania Competitiva”, arata inconsistenta ei si imposibilitatea ca pe BAZA ei, sa se creieze si articuleze (conform realitatilor economice din UE) un MODEL ROMANESC de dezvoltare economica.
Pentru a asigura minimalul resursei de investitii pentru reconstructia economica, industriala si sociala a tarii – (vizata doar la un nivel MODIC prin strategia prezentata), modelul de dezvoltare trebuie fundamentat pe aportul masiv al investitorilor straini, cu rol crescind al fondurilor UE, pe masura ce reconstructia economica avanseaza si creaza zone si oportunitati de afaceri pentru acest tip de fonduri.
In lipsa unui „proiect de tara” capabil sa dea strainatatii un semnal puternic in acest sens – prin litera si spiritul celui de „reconstructie economica si industriala”, strategiile de toate felurile, sint reluate si reincalzite, creind dupa integrarea in UE FALSELE „PROIECTE DE TARA”, ca si cele ce ni se propun acum in serie, datorita alegerilor din toamna.
”în marea lor majoritate, aceste obiective provin din strategiile sectoriale ale ministerelor, publicate pe site încă de la începutul anului” (!?!) Probabil că puțini știu cum s-au construit strategiile sectoriale la începutul anului, ca un compromis între programul de guvernare și proiectele existente anul trecut în ministere, rezultatul fiind un colaj eterogen, cu o foarte limitată viziune intgratoare.
Factorul ”capital” – pentru a vede care sunt limitele, vezi Raportul privind Climatul Investițional în România, al Departamentului de Stat al SUA. În plus, vezi dificultățile semnalate de investitorii de până acum privind disponibilitatea limitată a forței de muncă calificată conform cerințelor lor.
Factorul ”forță de muncă” – în condițiile în care avem doar 3,8 milioane de salariați (20-59 ani), din forța de muncă de 11 milioane (în același interval de vârstă), întebarea principală este de ce competențele și calificările celorlalți 7,2 milioane (și mai ales a celor 2,7 milioane de șomeri oficiali + neoficiali) nu le permit să-și găsească un loc de muncă în companiile care ar avea nevoie de ei, dar calificați corespunzător?
Factorul ”productivitate” – n-are nici o legătură cu sistemul de educație (așa cum are factorul ”forță de muncă”) ci cu disponibilitatea forței de muncă ieftine și slab calificate, ceea ce descurajează automatizarea și optimizarea proceselor, de care depinde în mod fundmental productivitatea.
.
Foarte laudabila stradania de a aborda problemele strategiei dezvoltarii tarii. Intotdeauna este nevoie de o gandire strategica si de o atitudine optimista. Dimpotriva, pesimismul nu ajuta la nimic. In acest sens, trebuie spus ca trimiterile facute la zicerile cu iz pesimist ale ziaristului Ilie Serbanescu incep sa semene cu trimiterile care se faceau in trecut la anumiti clasici. Cine a fost interesat de problemele economice si inainte de anul 1990, stie ca domnul Serbanescu s-a evidentiat prin articolele publicate cu privire la datoria publica a tarilor in curs de dezvoltare. Nu sunt cunoscute insa dezvoltari teoretice sau studii aprofundate facute de domnia sa in domeniul economic pentru a reprezenta un reper in gandirea economica. Teza obsesiva a domniei sale cu privire la transformarea economiei romanesti intr-o colonie tine mai mult de modul de gandire din epoca in care s-a format profesional si de un anumit scepticism si pesimism, care vin odata cu varsta. Nu este nici-o tragedie sau vreun pacat in asta, dar nu este nici un motiv de a-l cita.
Pentru unii adepti ai acestui mod de a gandi, pentru a face strategii de dezvoltare, probabil ca ideal ar fi ca intreaga economie sa functioneze ca o intreprindere uriasa, in care toate posturile de comanda sa fie in aceeasi mana (daca nu a statului, atunci a cui?). Noi am avut acest tip de economie si credeam ca ne-am lecuit cu totii. Totul functiona coordonat, intreprinderile produceau din plin, livrau la intern si unele chiar si exportau. Dar oamenii cu ce viata se alegeau? Vanitatea de a controla tot ce se intampla in economia tarii s-a asociat perfect cu autarhia economica, cu autoizolarea – cale sigura spre stagnare tehnica si economica, spre ineficienta, avand drept rezultat inevitabil o calitate slaba a vietii. Si asta nu numai la noi, dar si in celelalte tari avand acelasi tip de economie.
Bravo bai, sunteti destepti! Atunci tara de ce o duce atat de prost?
6 răspunsuri
1.Acum 10 ani, prof. Ilie Serbanescu constata (in revista 22), ca „…statul roman dupa ce a cedat catre state si firme private straine controlul intregii axe majore a economiei, nu mai dispune de pirghii pentru a desfasura strategii de dezvoltare”(pag. 4, nr. 855/26-31 iulie 2006, Rev. 22).Nu stiu ca stiinta economica sa se fi schimbat, ori realitatea economica nationala sa se fi intors pe „invers”, incit sa putem desfasura strategii de competitivitate sau altele, cu intreprinderile straine!
Logica economica spune ca Romania va putea desfasura strategii de orice fel, numai dupa ce-si va reconstrui economia si industria nationala asupra carora sa le aplice.Intreprinderile nationale sint singurele controlabile (si „indrumabile” spre dezvoltare) prin strategii romanesti.La 16 ani dupa realizarea „foii de parcurs” a integrarii care a determinat pierderea economiei nationale si la 8 ani de la integrarea neasociata cu dezvoltarea economica si industriala (pentru ajungerea din urma a tarilor dezvoltate), a vorbi de strategii in lipsa economiei, industriei, utilitatilor nationale si sub asediul masiv al supermarketurilor straine (care transfera masiv locurile de munca in vest), este ceva de domeniul absurdului politic si economic!
2.Unicul obiectiv al unui proiect de tara, nu poate fi altul, decit „reconstructia economica (institutii bancare, de asigurari, de investitii nationale) si industriala nationala”, odata cu recuperarea nationala a utilitatilor si resurselor minerale care le sustin.Numai asupra unui asemnea obiectiv de tara, poate fi pusa NATIUNII problema „intelegerii si acceptarii”!Cine ar putea refuza „intelegerea si aceptarea” unui astfel de proiect de tara, fara a deveni paria institutional sau politic?Oportunitatea acestui obiectiv de tara este atit de evidenta, incit nici nu s-ar pune problema acceptarii lui – el fiind asteptat de 26 de ani de Romania migrata si esuata in „toate cele”…
3.Abia dupa realizarea primei institutii bancare, de investitii, ori de asigurari nationale – odata cu aparitia primei uzine industriale romanesti (sau in cooperare internationala), dupa recuperarea distributiei de gaze sau de energie, va exista cerinta unui „proiect de tara” pentru cresterea competitivitatii economice nationale…
Pina atunci, strategiile ramin surogate teoretice, dovezi romanesti ale incapacitatii (politice si institutionale) de a construi si promova un proiect national de reconstructie economica si industriala.Acest lucru trebuie sa-l inteleaga FOARTE BINE B.N.Romana, guvernul tehnocrat Ciolos, presedintele Johanis cit si toti cei care mai cred ca strategiile pot tine locul unei „economii si industrii nationale” – in procesul de faurire a viitorului natiunii romane!
4.De 26 de ani, strategiile nationale, copii ale UE, tin Romania in starea de colonie moderna, din care iesirea este posibila numai ca urmare a reconstuctiei economice si industriale a tarii!
Interesante strategi si viziuni dar teoretice ,iar Real Economic se uita de 20 de ani ca, fara bani sositi din diaspora ca investitie directa de cca . 2,7 miliarde valuta transfer bancar, in consum,intretinerea, tratamente etc..a celor ramasi si
3 miliarde, transfer indirect plati personale in economia romaneasca ca, zboruri anual familie,copi,concedii,vacante, cazari hoteluri,intretinerea imobil personal ,constructi si consum intensiv,ar fi falimentar sistemul ineficientei actuale.
Orce alta institutie financiara straina a conditionat tara iar noi transferam sume incredibile fara intrebari.
Suntem naivi cei ce trimitem bani , sau este strategie de sistem tergiversarea reformelor economice pentru a beneficia in continuarea de functi.
Intrebare ?
De ce nu se discuta si nu se prezinta importanta reala si existentiala a banilor din diaspora la asa zisul PIB ?
Cei 4 milioane de diasporeni trimit in valuta nu in lei iar aceasta infuzie de capital financiar fara dobinzi este totul pentru supravietuirea economica a tari.Totul!
Celalat picior de sprijin a economiei sund fondurile UE.
Restul statitici, doar staticici fara impact.
Cu respect
Marin Bleidner
PS
Toti absolut toti sunt dependenti de contractele cu statul care imparte,corupe politic.
Nu exista adevarata piata economica si concurenta benefica decit la nivelul florareselor sau a pietei de zarzavat.
5.Lansarea cu mare tam-tam a unor diverse SUROGATE de „proiecte de tara”, intre care se afla si „strategia Romania Competitiva”, in locul celui obiectiv necesar, de „reconstructie economica si industriala” – determina si inexistenta/imposibiltatea realizarii unui MODEL DE DEZVOLTARE ECONOMICA romanesc!
In nevoia reconstructiei economice si industriale, „constructia programatica” trebuia sa se indrepte catre un model de dezvoltare bazat pe atragerea masiva a investitorilor straini, lucru care este tratat in „strategia competitive” la modul pasiv, fatalist:”investitiile straine, au scazut de la o medie de 7,2 miliarde annual pina in 2008, la 2,5 miliarde Euro anual”.Drept urmare, „dezvoltarea factorului Capital este potentata prin intermediul a trei domenii:fonduri europene, piata de capital si investitii directe”!Analizind aportul celor „trei domenii” la crearea de Capital, observam ca fondurile UE nu pot fi atrase prin tehnici birocratice, piata de capital nu exista in Romania deoarece intreprinderile straine se listeaza pe burse straine iar regiile si intreprinderile de stat falimentare nu au acces pe Bursa, micile IMM-uri:gogoseriile, spalatoriile, autoservice-urile, pietarii cu legume, etc. nu vor in ruptul capului pe Bursa, etc.Au mai ramas sa creieze Capital, numai investitiile directe de stat sau straine!Statul insa n-are bani fiindca-i risipeste electoral ori se fura politic.Indicele subafrican 74 a alungat pentru 3 decenii pe toti investitorii straini.
6.Pentru a reface cele 5 milioane de locuri de munca pierdute dupa 1989 (urmare a proiectului de reconstructie economica), Romania are nevoie de investitii de Capital de minim 25 de miliarde de Euro anual, creind (anual) cca. 250 de mii de noi locuri de munca, la costul de 50 de mii de Euro/loc de munca, in viitorii 20 de ani! Aceasta minima analiza/evaluare a necesarului resurselor creierii de Capital prin strategia „Romania Competitiva”, arata inconsistenta ei si imposibilitatea ca pe BAZA ei, sa se creieze si articuleze (conform realitatilor economice din UE) un MODEL ROMANESC de dezvoltare economica.
Pentru a asigura minimalul resursei de investitii pentru reconstructia economica, industriala si sociala a tarii – (vizata doar la un nivel MODIC prin strategia prezentata), modelul de dezvoltare trebuie fundamentat pe aportul masiv al investitorilor straini, cu rol crescind al fondurilor UE, pe masura ce reconstructia economica avanseaza si creaza zone si oportunitati de afaceri pentru acest tip de fonduri.
In lipsa unui „proiect de tara” capabil sa dea strainatatii un semnal puternic in acest sens – prin litera si spiritul celui de „reconstructie economica si industriala”, strategiile de toate felurile, sint reluate si reincalzite, creind dupa integrarea in UE FALSELE „PROIECTE DE TARA”, ca si cele ce ni se propun acum in serie, datorita alegerilor din toamna.
”în marea lor majoritate, aceste obiective provin din strategiile sectoriale ale ministerelor, publicate pe site încă de la începutul anului” (!?!) Probabil că puțini știu cum s-au construit strategiile sectoriale la începutul anului, ca un compromis între programul de guvernare și proiectele existente anul trecut în ministere, rezultatul fiind un colaj eterogen, cu o foarte limitată viziune intgratoare.
Factorul ”capital” – pentru a vede care sunt limitele, vezi Raportul privind Climatul Investițional în România, al Departamentului de Stat al SUA. În plus, vezi dificultățile semnalate de investitorii de până acum privind disponibilitatea limitată a forței de muncă calificată conform cerințelor lor.
Factorul ”forță de muncă” – în condițiile în care avem doar 3,8 milioane de salariați (20-59 ani), din forța de muncă de 11 milioane (în același interval de vârstă), întebarea principală este de ce competențele și calificările celorlalți 7,2 milioane (și mai ales a celor 2,7 milioane de șomeri oficiali + neoficiali) nu le permit să-și găsească un loc de muncă în companiile care ar avea nevoie de ei, dar calificați corespunzător?
Factorul ”productivitate” – n-are nici o legătură cu sistemul de educație (așa cum are factorul ”forță de muncă”) ci cu disponibilitatea forței de muncă ieftine și slab calificate, ceea ce descurajează automatizarea și optimizarea proceselor, de care depinde în mod fundmental productivitatea.
.
Foarte laudabila stradania de a aborda problemele strategiei dezvoltarii tarii. Intotdeauna este nevoie de o gandire strategica si de o atitudine optimista. Dimpotriva, pesimismul nu ajuta la nimic. In acest sens, trebuie spus ca trimiterile facute la zicerile cu iz pesimist ale ziaristului Ilie Serbanescu incep sa semene cu trimiterile care se faceau in trecut la anumiti clasici. Cine a fost interesat de problemele economice si inainte de anul 1990, stie ca domnul Serbanescu s-a evidentiat prin articolele publicate cu privire la datoria publica a tarilor in curs de dezvoltare. Nu sunt cunoscute insa dezvoltari teoretice sau studii aprofundate facute de domnia sa in domeniul economic pentru a reprezenta un reper in gandirea economica. Teza obsesiva a domniei sale cu privire la transformarea economiei romanesti intr-o colonie tine mai mult de modul de gandire din epoca in care s-a format profesional si de un anumit scepticism si pesimism, care vin odata cu varsta. Nu este nici-o tragedie sau vreun pacat in asta, dar nu este nici un motiv de a-l cita.
Pentru unii adepti ai acestui mod de a gandi, pentru a face strategii de dezvoltare, probabil ca ideal ar fi ca intreaga economie sa functioneze ca o intreprindere uriasa, in care toate posturile de comanda sa fie in aceeasi mana (daca nu a statului, atunci a cui?). Noi am avut acest tip de economie si credeam ca ne-am lecuit cu totii. Totul functiona coordonat, intreprinderile produceau din plin, livrau la intern si unele chiar si exportau. Dar oamenii cu ce viata se alegeau? Vanitatea de a controla tot ce se intampla in economia tarii s-a asociat perfect cu autarhia economica, cu autoizolarea – cale sigura spre stagnare tehnica si economica, spre ineficienta, avand drept rezultat inevitabil o calitate slaba a vietii. Si asta nu numai la noi, dar si in celelalte tari avand acelasi tip de economie.
Bravo bai, sunteti destepti! Atunci tara de ce o duce atat de prost?