luni

25 martie, 2024

12 martie, 2020

În anul 2018  a apărut la editura Yale University Press o carte fundamentală, „Why Liberalism Failed”, a gânditorului conservator american Patrick J. Deneen. Încă de la începutul volumului, el afirmă teza principală a argumentației sale:

„Liberalismul a eșuat – nu pentru  că ar fi subperformat, ci pentru că a fost credincios sieși. A eșuat deoarece a reușit. Pe măsură ce liberalismul «a devenit tot mai mult el însuși», iar logica sa internă a «devenit mai evidentă și contradicțiile mai manifeste, el a generat patologii care sunt în același timp deformări ale dezideratelor sale, dar și înfăptuiri ale ideologiei liberale”.

Vom analiza în detaliu cele douăsprezece capete de acuzare pe care Deneen le aduce liberalismului învingător (și care  riscă să îi aducă pierzania, în concepția sa). Aceasta este o discuție serioasă, care merită o dezbatere aprofundată. Dar, înainte de aceasta, un preambul: Deneen consideră că una din rădăcinile problemei o constituie pervertirea noțiunii de libertate. Conform lui, în antichitate și în feudalism „libertatea era starea atinsă prin autocontrol asupra apetitelor personale și asupra dorinței de dominare politică”. În contrast, „libertatea, definită de precursorii liberalismului modern, este starea în care oamenii sunt complet liberi să urmărească orice doresc”.


Interesant, în concepția lui Deneen, este că partidele moderne, indiferent că vorbim de „conservatori” sau de „liberali” (în accepțiunea americană a termenului) au mult mai multe în comun decât lucruri care le diferențiază. Ele promovează, împreună, cele douăsprezece teze pe care le vom aminti în continuare, cu deosebirea neesențială că conservatorii privilegiază libertatea neîngrădită în relațiile economice, iar liberalii privilegiază libertatea neîngrădită în relațiile sexuale.

În cele ce urmează, vom analiza cele douăsprezece teze asociate cu liberalismul, criticile aduse de Deneen acestora, iar apoi vom încerca să deslușim cine are dreptate. Pentru aceasta, vom împărți în mod arbitrar discuția în trei părți: trăsături acceptabile ale liberalismului; trăsături perfectibile; trăsături potențial mortale pentru liberalism.

Trăsăturile acceptabile ale liberalismului

1, O primă pretenție a liberalismului este aceea de a permite individului să evolueze prin ruperea sa de mediul natal și de meseria practicată din strămoși, astfel încât să își poată realiza cât mai bine potențialul, într-o altă localitate sau țară și într-o altă profesie. Așa cum spunea Jefferson în pregătirea Declarației de Independență a Statelor Unite, dreptul fundamental care definește omul liberal este „dreptul de a părăsi locul unde s-a născut”.

Patrick Deneen deplânge acest statut de dezrădăcinat, văzând în el precursorul multor defecte: indiferența față de familie și față de tradiție, pierderea simțului civic, dezinteresul față de politică, toate în contrast cu spiritul comunitar care guverna localitățile din America în secolul al XIX lea (reliefate de Alexis de Tocqueville în celebra sa carte „Despre democrație în America”).


Comentariul nostru este că fără saltul de la sat la oraș, de la tradițional la inovativ, omenirea ar fi fost mult mai săracă astăzi, în mod cert din punct de vedere material și poate și din punct de vedere spiritual.

De fapt, în România asistăm în bună măsură la reversul medaliei, în sensul că prea multe comunități continuă să trăiască ca acum o sută de ani, încremenite în imobilism și în tradiționalism, fără a compensa printr-o spiritualitate elevată.

Și în plus, liberalismul nu impune nimănui să își părăsească localitatea și profesia; el doar oferă această șansă celor care doresc să se rupă de lanțurile tradiției. Astfel că această critică – deși obiectivă – ni se pare a fi incorectă.

2, O a doua pretenție a liberalismului este de a limita la minimum rolul statului, lăsând indivizilor liberate maximă în sfera privată și în cea economică.

Deneen consideră că această promisiune a fost încălcată, prin infiltrarea statului în tot mai multe sfere de activitate și prin controlul polițienesc sporit, îndeosebi ca răspuns la activitățile teroriste.

După părere noastră,  trebuie să acceptăm că, dacă libertatea individuală nu mai este cenzurată de cutume și de tradiții, ea trebuie cenzurată de legi care să garanteze că libertatea neîngrădită a unuia nu afectează libertatea celorlalți. Cu alte cuvinte, dacă vrem să călătorim nestingheriți, trebuie să acceptăm controalele corporale în aeroporturi și prezența în aeronave a agenților de siguranță înarmați; dacă vrem să permitem filmele pentru adulți, ele trebuie difuzate la ore la care copiii dorm; dacă vrem produse care poluează mediul, trebuie să acceptăm prețul mai mare pe care îl presupun operațiile de de-poluare. Or, a concepe toate acestea fără intervenția statului ar fi naiv și contraproductiv.

3, Liberalismul promovează globalizarea și relocarea producției acolo unde este mai eficientă din punct de vedere economic.

În concepția lui Deneen, această globalizare în exces duce la mulți perdanți în țările mai bogate, precum Statele Unite, perdanți care vor deveni pradă ușoară pentru politicienii demagogi și populiști.

Nici această critică nu ni se pare a fi corectă – chiar dacă este obiectivă – întrucât țările mai bogate ar trebui să dispună de mijloacele de recalificare și de sprijinire punctuală a celor lăsați fără slujbe de procesul globalizării.

4, Liberalismul a pretins, de la bun început, desființarea privilegiilor nemeritate, obținute prin naștere, adică desființarea aristocrației. De asemenea, a promis instaurarea democrației și egalitatea tuturor cetățenilor în materie de vot.

În ceea ce privește desființarea privilegiilor, Deneen constată apariția unei noi aristocrații, sub forma clasei manageriale, care tinde să-și păstreze avantajele de la o generație la alta. Cât privește democrația, el arată că acesta nu a fost niciodată un obiectiv urmărit cu sinceritate. Astfel, John Locke arăta în „Al Doilea Tratat despre Guvernământ”, încă din secolul al XVII lea, că urmărirea interesului personal va genera diferențieri de avuție, cu persoanele „industrioase și raționale” acumulând mai multă putere decât persoanele „certărețe și gâlcevitoare”.

Iar James Madison, un alt părinte al Constituției americane, argumenta în favoarea republicanismului și nu a democrației, afirmând că sarcina reprezentanților aleși este “să rafineze și să lărgească vederile publicului, trecându-le prin intermedierea unui corp ales de cetățeni, a căror înțelepciune ar putea să discearnă mai bine adevăratele interese ale țării lor”. Iar despre democrații, Madison scria, pe baza învățămintelor istoriei, că ele „au fost în general pe atât de scurte în viețuirea lor, pe cât au fost de violente în morțile lor”.

Desigur, noi am fi naivi să contestăm cele de mai sus. Dar cine ar putea afirma că oamenii sunt egali în interesul lor pentru treburile publice, sau în competența lor pentru acestea?

Cei mai mulți dintre semenii noști sunt fericiți să nu fie implicați în nici un fel în gestionarea acestora și să delege aceste obligații unor persoane specializate.

Recapitulând, aceste patru trăsături ale liberalismului: ruperea de glie, globalizarea, creșterea (în realitate) a rolului statului și profesionalizarea clasei politice ni se par a genera mai multe beneficii decât costuri și ar trebui acceptate ca atare.

Trăsături potențial mortale pentru liberalism

1, Preamărirea de către liberalism a egoismului și a lăcomiei. Acestă teză este unul dintre fundamentele științei economice moderne, în care este înfățișată concepția lui Adam Smith din „Avuția națiunilor” și nu aceea din „Teoria morală a sentimentelor”, unde gânditorul scoțian face elogiul virtuții și cooperării.

Începând de la unul din premergătorii liberalismului modern, Machiavelli, omul a fost văzut nu ca un depozitar al învățăturilor creștine privind virtutea, ci ca fiind mânat de mândrie, egoism, lăcomie și căutare a gloriei. Deneen deplânge această stare de fapt și consideră că amoralitatea sau imoralitatea sădită la baza concepției liberale despre lume și viață îi poate aduce pierirea acestei concepții.

Pe de o parte, noi trebuie să fim de acord că este mai prudent a-l considera pe om rău din principiu (și de a fi plăcut surprinși când nu este), decât de a-l considera bun din principiu – cum  a făcut-o comunismul (și de a fi dezamăgiți atunci când această premisă nu se îndeplinește). În realitate, omul nu este nici înger, nici demon, ci ceva intermediar. Pe de altă parte, nu putem să  nu observăm, împreună cu Patrick Deneen, că atunci când egoismul este prezentat ca fiind starea naturală a ființei umane, orice exces capătă justificare, iar crize precum cea din 2008-2009 devin urmarea firească a unei filosofii centrate exclusiv pe interesul individual.

2, Războiul declarat naturii. Dacă gânditorii din vechime, precum Aristotel în „Etica” sa, sau Toma d’Aquino în „Summa Theologiae” concepeau omul ca fiind parte a naturii și limitat de ea, o noua tradiție întemeiată de Francis Bacon vede omul ca stăpân al naturii, pe care caută să o subordoneze intereselor sale.

Deneen observă cu regret cum această nouă filosofie a pus omul modern în conflict cu mediul înconjurător, un conflict pe care nu știe cum să-l soluționeze și care poate aduce, în final, nu numai la dispariția liberalismului, ci și la dispariția rasei umane.

Nu avem cum să nu fim de acord cu această observație pesimistă: concepția liberală conform căreia omul domină natura s-a dovedit a fi complet nerealistă. Între cele două entități, natura va avea întotdeauna ultimul cuvânt.

3, Pierderea legăturii cu trecutul și, mai ales, cu viitorul. Liberalismul postulează că fiecare generație trebuie să-ți maximizeze utilitatea, trăind pentru sine însuși. Trecutul este văzut ca fiind ce retrograd, sufocat de tradiții și obiceiuri, iar viitorul este o „Terra Incognita” față de care cel mai bine ar fi să fim indiferenți sau optimiști.

Deneen arată, că, în timp ce generațiile din vechime concepeau timpul în mod ciclic și astfel se simțeau răspunzătoare atât față de trecut, cât și față de viitor, generațiile noi concep timpul în mod linear. Timpul astfel fracturat duce la aberații precum acumularea de datorii uriașe pe seama generațiilor viitoare, care vor trebui să se descurce în a le plăti.

Aici – spune Deenen – intervine lipsa culturii: „Cultura este practica temporalității depline, o instituție care conectează prezentul la trecut și la viitor…cultura ne educă privind datoriile și obligațiunile generaționale”.

Nu putem decât să fim de acord pe deplin cu aceste observații.

Credem că aceste trei trăsături ale liberalismului: preamărirea egoismului și a lăcomiei; războiul declarat naturii; pierderea legăturii cu trecutul și cu viitorul, constituie boli potențial mortale pentru el. Deneen nu le sistematizează în acest fel, dar este meritul lui de a ne atrage atenția, cu putere, asupra pericolelor pe care le implică.

(va urma)

***
(Valentin Lazea este economistul-șef al Băncii Naționale a României. Opiniile prezentate au un caracter personal.)

*
(Citiți și: ””Istoria nu iartă proștii”. Am intrat în deceniul decisiv. CRONICILE Curs de Guvernare Nr. 95”)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Liberalismul nu moare ci se schimba treptat,istoria economica aducind pe scena fenomene politice si sociale in schimbare pina la disparitie,locul lor fiind luat mereu de ceva nou,uneori greu acceptabil azi!Daca este convenabil sau nu,daca este mai favorabila sau nu cetateanului o astfel de schimbare,asta-i alta discutie.
    1.Cu siguranta ca autorul cartii prezentate are dreptatea sa, prin disecarea aspectelor si cauzelor morale,psihologice, culturale etc. care schimba liberalismul clasic,dar pare ca i-a scapat ceva …esential!
    Nu vorbeste de cauzele economice ale schimbarii,despre faptul ca liberalismul a fost rezultatul dezvoltarii economice care a adus in prim-planul vietii politice si sociale „clasa mijlocie”,adica pe tirgovetul, meseriasul, comerciantul,micul afacerist care au edificat capitalismul „primei revolutii industriale” si a celor urmatoare.
    Dupa reconstructia economica postbelica,pentru a face fata competitiei tot mai acerbe din epoca globalizarii,capitalul industrial si financiar-bancar s-au concentrat tot mai mult in entitati continentale si multinationale,efectul fiind diminuarea treptata dar continua a clasei mijlocii.
    Fostul comerciant,meserias,farmacist,medic,fabricant,etc. cu afacere de familie au cedat treptat locul „lanturilor” de farmacii,spitale,retele comerciale,industriale, etc. devenind „salariatul” acestora,pierzind nu doar veniturile anterioare ci si statului social de clasa mijlocie din aceasta concentrare a Capitalului!Odata cu scaderea ca pondere sociala a clasei mijlocii,pe cine mai are sustinator politic si social LIBERALISMUL,deoarece salariatul care i-a luat locul a devenit „social-democrat”?Acest salariat are nevoie de sustinerea unor „tatuci” contra Capitalului atotputernic,iar nu de liberalismul care l-a „deposedat” (din cauzele aratate) de mica sa afacere!Astfel,pauperizarea fostei clase mijlocii cit si diminuarea ca numar a „gulerelor albe” din retelele economice mari sau multinationale pe considerente de rentabilitate si competitivitate,reduce baza sociala a liberalismului.Este binecunoscut ca afara de directorii de compartimente de marketing,resurse umane, organizare, financiare,contabilitate, IT, etc. restul salariatilor au salarii care nu-i incadreaza in clasa mijlocie!In consecinta,liberalismul nu moare in intregul sau continut:politic, economic si social,deoarece Capitalismul Globalizat nu poate functiona fara anumite libertati economice,dar de cele politice devine tot mai dezinteresat.El isi „da mina” cu iliberalismul de pretutindeni,daca-i asigura un mediu economic functional ca in Ungaria,pastrind anumite proportii,vizibile in cazul Turciei,care sa nu duca la recul economic-financiar,la pierderea apetitului investitional strain si blocajul activitatii economice.
    3.Aceasta schimbare este obiectiva si de neoprit,iar generatiile care vin din urma cu proiectul realizarii personale si fara „apetituri ideologice” nici nu vor percepe schimbarea,adaptindu-se din mers la noua situatie.
    Dupa anularea prin integrare a fostului model economic clasic (bugetar) care aigura competitia economica nationala,UE si tarile componente au intrat intr-o stagnare durabila a cresterii economice,resimtita si la nivelul clasei politice,care de fapt a determinat si Brexitul.Nefiind decit Uniune Vamala,iar nu economica caracteristica unui stat european,UE nu asigura dezvoltarea generala printr-un proiect economic (unional) si nici pe cea nationala,lasata pe seama fiecarei tari in parte.Lipsa cercetarii economice fundamentale in Est,ca baza teoretica pentru constructia unui „proiect de tara” care sa asigure reindustrializarea tarilor foste comuniste (in ritmul Coreii de Sud) si accelerarea procesului de industrializare a Vestului (catre a „4-a revolutie industriala”),a blocat in mod absolut initiativele caracteristice „noii economii a cunoasterii”, cunoscute Chinei,SUA ori tarilor emergente.Fara aceasta schimbare,este imposibila regenerarea clasei mijlocii prin noi afaceri,inlocuitoare a celor datorate concentrarii Capitalului.Odata cu diminuarea clasei mijlocii,liberalismul devine sufocat de individualismul si disiparea electoratului in „n” miscari politice si sociale,in care si social-democratia este supusa aceluiasi proces de diminuare si regres ideologic.In concluzie,diminuarea continua a clasei mijlocii si reculul liberalismului (si social-democratiei) se produc datorita a doua cauze distincte:
    a.)concentrarea capitalului si competitia economica;
    b.)”criza” de cultura economica a Europei in general (si Estului in special),incapabile sa construiasca un NOU MODEL economic,care impreuna cu ce a mai ramas „neinterzis” dupa integrare din modelul clasic national (de dezvoltare) – sa asigure o crestere economica comparabila cu a tarilor asiatice emergente.
    4.In Romania – fara PROIECTUL DE TARA care sa genereze/transforme (prin reindustrializare) salariatii cu minim pe economie si sustinutii sociali in CLASA MIJLOCIE,liberalismul este condamnat la regres (si iliberalism)- asa cum a DEMONSTRAT deja guvernarea Dragnea!In acest sens,seturile de masuri economice punctuale si recomandarile publicatiilor economice care nu se concretizeaza intr-un proiect economic national operational nu ajuta cu nimic la blocarea iliberalismului…

  2. Oamenii care interacţionează în economia de piaţă intră în relaţii ce au o puternică încărcătură morală. Dimensiunea morală a acestor relaţii este inerentă elementelor constitutive ale economiei de piaţă – proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă –, indiferent de profitul pe care îl realizează întreprinzătorii, care nu este luat de la nimeni şi care, de aceea, le aparţine în mod legitim.
    Contrar numeroaselor critici care i se aduc, economia de piaţă (sistem de piaţă, sistem de liberă întreprindere, concurenţă, laissez-faire, capitalism etc.) este, deci, morală. Această latură morală provine din faptul că activităţile productive şi comerciale care se desfășoară în acest sistem economic respectă drepturile şi libertăţile individuale, care, după revoluţia papală din secolele XI-XIII, sunt considerate sacre de către civilizaţia occidentală.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. Liberalismul nu moare ci se schimba treptat,istoria economica aducind pe scena fenomene politice si sociale in schimbare pina la disparitie,locul lor fiind luat mereu de ceva nou,uneori greu acceptabil azi!Daca este convenabil sau nu,daca este mai favorabila sau nu cetateanului o astfel de schimbare,asta-i alta discutie.
    1.Cu siguranta ca autorul cartii prezentate are dreptatea sa, prin disecarea aspectelor si cauzelor morale,psihologice, culturale etc. care schimba liberalismul clasic,dar pare ca i-a scapat ceva …esential!
    Nu vorbeste de cauzele economice ale schimbarii,despre faptul ca liberalismul a fost rezultatul dezvoltarii economice care a adus in prim-planul vietii politice si sociale „clasa mijlocie”,adica pe tirgovetul, meseriasul, comerciantul,micul afacerist care au edificat capitalismul „primei revolutii industriale” si a celor urmatoare.
    Dupa reconstructia economica postbelica,pentru a face fata competitiei tot mai acerbe din epoca globalizarii,capitalul industrial si financiar-bancar s-au concentrat tot mai mult in entitati continentale si multinationale,efectul fiind diminuarea treptata dar continua a clasei mijlocii.
    Fostul comerciant,meserias,farmacist,medic,fabricant,etc. cu afacere de familie au cedat treptat locul „lanturilor” de farmacii,spitale,retele comerciale,industriale, etc. devenind „salariatul” acestora,pierzind nu doar veniturile anterioare ci si statului social de clasa mijlocie din aceasta concentrare a Capitalului!Odata cu scaderea ca pondere sociala a clasei mijlocii,pe cine mai are sustinator politic si social LIBERALISMUL,deoarece salariatul care i-a luat locul a devenit „social-democrat”?Acest salariat are nevoie de sustinerea unor „tatuci” contra Capitalului atotputernic,iar nu de liberalismul care l-a „deposedat” (din cauzele aratate) de mica sa afacere!Astfel,pauperizarea fostei clase mijlocii cit si diminuarea ca numar a „gulerelor albe” din retelele economice mari sau multinationale pe considerente de rentabilitate si competitivitate,reduce baza sociala a liberalismului.Este binecunoscut ca afara de directorii de compartimente de marketing,resurse umane, organizare, financiare,contabilitate, IT, etc. restul salariatilor au salarii care nu-i incadreaza in clasa mijlocie!In consecinta,liberalismul nu moare in intregul sau continut:politic, economic si social,deoarece Capitalismul Globalizat nu poate functiona fara anumite libertati economice,dar de cele politice devine tot mai dezinteresat.El isi „da mina” cu iliberalismul de pretutindeni,daca-i asigura un mediu economic functional ca in Ungaria,pastrind anumite proportii,vizibile in cazul Turciei,care sa nu duca la recul economic-financiar,la pierderea apetitului investitional strain si blocajul activitatii economice.
    3.Aceasta schimbare este obiectiva si de neoprit,iar generatiile care vin din urma cu proiectul realizarii personale si fara „apetituri ideologice” nici nu vor percepe schimbarea,adaptindu-se din mers la noua situatie.
    Dupa anularea prin integrare a fostului model economic clasic (bugetar) care aigura competitia economica nationala,UE si tarile componente au intrat intr-o stagnare durabila a cresterii economice,resimtita si la nivelul clasei politice,care de fapt a determinat si Brexitul.Nefiind decit Uniune Vamala,iar nu economica caracteristica unui stat european,UE nu asigura dezvoltarea generala printr-un proiect economic (unional) si nici pe cea nationala,lasata pe seama fiecarei tari in parte.Lipsa cercetarii economice fundamentale in Est,ca baza teoretica pentru constructia unui „proiect de tara” care sa asigure reindustrializarea tarilor foste comuniste (in ritmul Coreii de Sud) si accelerarea procesului de industrializare a Vestului (catre a „4-a revolutie industriala”),a blocat in mod absolut initiativele caracteristice „noii economii a cunoasterii”, cunoscute Chinei,SUA ori tarilor emergente.Fara aceasta schimbare,este imposibila regenerarea clasei mijlocii prin noi afaceri,inlocuitoare a celor datorate concentrarii Capitalului.Odata cu diminuarea clasei mijlocii,liberalismul devine sufocat de individualismul si disiparea electoratului in „n” miscari politice si sociale,in care si social-democratia este supusa aceluiasi proces de diminuare si regres ideologic.In concluzie,diminuarea continua a clasei mijlocii si reculul liberalismului (si social-democratiei) se produc datorita a doua cauze distincte:
    a.)concentrarea capitalului si competitia economica;
    b.)”criza” de cultura economica a Europei in general (si Estului in special),incapabile sa construiasca un NOU MODEL economic,care impreuna cu ce a mai ramas „neinterzis” dupa integrare din modelul clasic national (de dezvoltare) – sa asigure o crestere economica comparabila cu a tarilor asiatice emergente.
    4.In Romania – fara PROIECTUL DE TARA care sa genereze/transforme (prin reindustrializare) salariatii cu minim pe economie si sustinutii sociali in CLASA MIJLOCIE,liberalismul este condamnat la regres (si iliberalism)- asa cum a DEMONSTRAT deja guvernarea Dragnea!In acest sens,seturile de masuri economice punctuale si recomandarile publicatiilor economice care nu se concretizeaza intr-un proiect economic national operational nu ajuta cu nimic la blocarea iliberalismului…

  2. Oamenii care interacţionează în economia de piaţă intră în relaţii ce au o puternică încărcătură morală. Dimensiunea morală a acestor relaţii este inerentă elementelor constitutive ale economiei de piaţă – proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă –, indiferent de profitul pe care îl realizează întreprinzătorii, care nu este luat de la nimeni şi care, de aceea, le aparţine în mod legitim.
    Contrar numeroaselor critici care i se aduc, economia de piaţă (sistem de piaţă, sistem de liberă întreprindere, concurenţă, laissez-faire, capitalism etc.) este, deci, morală. Această latură morală provine din faptul că activităţile productive şi comerciale care se desfășoară în acest sistem economic respectă drepturile şi libertăţile individuale, care, după revoluţia papală din secolele XI-XIII, sunt considerate sacre de către civilizaţia occidentală.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: