Promoţia prilejuită de ocuparea cotei de piaţă la intrarea în UE s-a cam terminat. Capacitatea de a absorbi credite a atins, practic, punctul de saturaţie şi am devenit mai puţin interesanţi ca piață de consum. Vacă de muls, cum s-ar spune în termeni de ciclu de afaceri. Plus că profiturile obținute aici sunt necesare și acasă, pentru solidizarea bilanţurilor.
Investiţiile străine s-au micșorat de vreo cinci ori din 2008 şi până acum. Deşi diminuat drastic, deficitul de cont curent nu mai poate fi acoperit cu intrările de capital din exterior. Mai mult, ”căpşunarii” dau semne clare că s-au plafonat în rolul de mare finanţator al ţării de unde au plecat.
Suntem puşi, simultan, în situaţia de a compensa creșterea mai slabă a cererii externe prin sublimarea treptată cu cererea internă, şi de a înlocui sursa de creditare a liniilor de creditare externe cu economisirea internă.
Să adăugăm şi piatra de moară a deficitelor structurale declanşate de bună voie şi nesiliţi de nimeni, cu obligaţia de a restrânge deficitul bugetar la valori mai mult decât ortodoxe şi peste ce-şi permit statele deja ajunse la masa euro.
Obţinem astfel tabloul sumbru şi rigid al restricţiilor. La care trebuie să deschidem bine ochii şi să ciulim urechile pentru a opri creşterea datoriei publice şi a relua creşterea economică robustă mai aproape de potenţial.
Ceea ce contează este ordinea în care vom da drumul la consum şi dozajul optim.Ideal ar fi ca orice ban suplimentar scos din productivitatea majorată să se ducă mai întâi spre sectorul privat şi mai apoi spre taxe şi impozite, din care să se majoreze pensii şi salarii la stat.
Preferabil, stimularea economisirii ar trebui apoi să joace rolul de supapă de siguranţă pentru a drena eventualul exces de bani (pe partea de cerere intern solvabilă) din calea creşterii inflaţiei şi/sau a afectării cursului de schimb.
Pentru asta, până la mismatchuri clasice de scadenţe între depozite şi plasamente, ar trebui să remediem ceva din alt mismatch şi mai clasic, dintre cine munceşte şi cine are bani de economisit. Sau dintre cine obţine creşterea şi cine beneficiază de ea.
Nu zic să rezolvăm problema, dar măcar să nu mai perpetuăm sentimentul larg răspâdit potrivit căruia „cine-i harnic şi munceşte, ori e prost, ori nu gândeşte”. Ar fi o mare schimbare în percepţia publică şi, de fapt, baza pe care am putea construi optimizarea condiţiilor care ni se impun de vreri şi vremuri.
Concret, salariile de la stat nu mai pot creşte decât după şi cel mult cât cele din sectorul privat privat, pensiile după şi cel mult cât salariile la stat iar beneficiile extrase din proprietatea privată să contribuie la redistribuirea naţională cel puţin cât se practică în orice ţară occidentală dezvoltată.
Deductibilitatea pentru suplimentarea prestaţiilor sociale insuficiente oferite de stat, evident, numai pentru sume dobândite dovedit legal şi purtătoare de impozite, anularea impozitului pe inflaţie practicat la depozitele bancare şi conturile de economii ar trebui să figureze pe lista de priorităţi.
Ar mai fi stimularea natalităţii prin includerea prioritară a copiilor pe lista de deductibilităţi şi gratuităţi burduşită cu pseudopensionari. Plus degrevarea (dacă se mai poate !) bugetului de sistemul rentierilor de facto pe bani publici. Desprinşi „din alt film”, fără legătură cu evoluţia economică a ţării.
Altminteri, ne întoarcem la regulile care sunt bune cât timp nu se aplică şi altora. Dacă noi nici măcar nu dăm semne serioase că încercăm să ne gospodărim şi nu ne finanţăm singuri dezvoltarea, alţii de ce să ne mai dea bani ? Dacă nu ne respectăm între noi, alţii de ce să o facă ? Pentru o vacă ?
2 răspunsuri
1.Despre dezvoltarea prin autofinantare nici nu mai poate fi vorba, la o tara care a „pierdut” economia nationala.Unica dezvoltare economica, este posibila numai pe banii investitorilor straini.La un indice de competitivitate/functionalitate economica 74, ce nebun poate veni sa investeasca in Romania?
2.”Tabloul sumbru al restrictiilor” incheie epoca dezvoltarii economice „cantitative”, adica cu bani de la buget.
„Libera de orice restrictii”, este numai dezvoltarea economica „calitativa”, pe baza investitiilor straine, atrase ca urmare a unui „proiect national” de aducere a competitivitatii economice nationale, catre indicii 1-10, cit mai apropiati de ai tarilor dezvoltate.
Un astfel de proiect nu se afla in zona de „expertiza” a economistilor, probabil de aceea l-am propus atit guverului Boc-Basescu (in 2010 si apoi din nou, in 2011) cit si guvernului Ponta, fara rezultat in 2013.
Voi vedea ce rezultat voi avea, propunindu-l din nou guvernului Ponta.
Un vechi dicton spune ca acolo unde nu-i cap,este vai de picioare!Da,dar cand picioarele au fost aduse in starea de infirmitate,te intrebi la ce mai este bun capul si ce viitor mai are.Dupa lovitura de stat din 1989,economia tarii noastre a fost distrusa de noii conducatori,un fel de matreata politica,ce au eliminat notiunile de planificare,dezvoltare economica si tehnica.Bancile au fost devalizate,vandute,agricultura distrusa si fabricile vandute la fiare vechi.Tara a ramas fara instrumente economice.Bancile straine patrunse pe piata romaneasca fac profit pe care il externalizeaza la bancile mama,iar productia proprie de bunuri de consum,a fost anihilata,facand loc importurilor,tara devenind o semicolonie,care prezinta interes pe pietele externe,numai pentru resursele naturale de care mai dispune si de mana de lucru ieftina.Tara a fost jefuita de alogeni si autohtoni proveniti din structurile vechiului regim bolsevic.Nu mai vad nici un viitor pentru Romania,cel mult dezmembrarea ei in regiuni si vanzarea pentru insolventa,ori,sa se treaca la o economie planificata inteligent,legislatie sanatoasa,justitie intransigenta,pedeapsa cu moartea pentru crimele economice si activitate politica faara finantare de la buget.Este cineva dispus sa arunce cu piatra in acesti politicieni tradatori de tara?