USR și PLUS au decis în ședința de vineri a Birourilor Naționale Reunite ca alianța lor să se întărească, inclusiv prin activarea a două noi structuri de coordonare – Comitetul executiv şi Comisia de integritate, potrivit declarațiilor copreședintelui alianței, Dacian Cioloș.
„Am discutat astăzi o primă evaluare a campaniei prezidenţiale, într-un context mai larg în care Alianţa a trecut prin două campanii şi am tras învăţăminte care conduc la concluzia că, în perioada imediat următoare, obiectivul este să întărim Alianţa şi să dăm semnalul că Alianţa iese întărită din acest proces”, a declarat Dacian Cioloș, citat de Agerpres.
Fostul premier a amintit că alianţa s-a constituit pentru a participa la toate cele patru rânduri de alegeri.
„Avem în faţă alegerile locale şi alegerile parlamentare şi am decis, am ajuns la concluzia că drumul nostru este împreună, trebuie să continuăm împreună şi trebuie să traducem acest împreună în fapte şi mod de funcţionare concret”, a mai spus Dacian Cioloș, după şedinţa Comitetului de coordonare a Alianţei USR PLUS.
Săptămâna viitoare urmează să fie activate şi celelalte structuri ale Alianţei care nu sunt funcţionale.
„În protocolul Alianţei am prevăzut patru structuri de coordonare comună: Comitetul de coordonare, care reuneşte cele două Birouri naţionale ale celor două partide, care s-a întâlnit astăzi, avem o Comisie de politici publice formată din 10 membri, care a fost deja constituită şi care a lucrat deja împreună pentru programul candidatului Dan Barna. În perioada următoare, această Comisie de politici publici va lucra împreună pe pregătirea programului de guvernare şi vom pregăti şi o echipă, i-am spus Guvern din umbră, de fapt este o echipă de oameni cu viziune şi expertiză care vor urmări activitatea Guvernului şi va veni şi cu propuneri, idei”, a adăugat copreședintele USR PLUS.
Comitetul executiv al Alianţei, format din şase persoane: un coordonator, un coordonator de campanie, un purtător de cuvânt, un responsabil financiar, un responsabil juridic şi un responsabil cu politici publice.
„Aceste structuri vor fi activate, pentru ca această apropiere a celor două partide care fac parte din Alianţă să aibă loc şi de facto, să începem să lucrăm cât mai mult împreună, să începem să avem cât mai multe poziţii împreună. Prima prioritate este să pregătim candidaţii comuni pentru alegerile locale, dar, în acelaşi timp, să ne pregătim şi pentru eventualele alegeri anticipate. Noi sperăm ca ele să aibă loc în perioada imediat următoare, după alegerile prezidenţiale”, a susţinut Dacian Cioloş.
Dacian Cioloș: Cele două partide se îndreaptă spre fuziune
Potrivit preşedintelui PLUS, cele două partide se îndreaptă spre fuziune, dar acest lucru mai durează având în vedere alegerile care urmează. „Spre fuziune mergem de facto, de iure să vedem cât durează. (…) Am vorbit de fuziune, fuziune nu înseamnă doar o decizie juridică sau fuziunea nu are niciun sens dacă noi nu funcţionăm deja împreună şi dacă nu începem să gândim pe aceeaşi direcţie şi acesta este obiectivul de fapt al acestor structuri, aceasta este modalitatea prin care ne putem apropia”, a explicat Cioloş.
Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat că mesajul este unul de unitate şi de colaborare.
„Mesajul pe care îl transmitem tuturor colegilor din USR şi din PLUS din ţară este acela că apropierea trebuie să continue, proiectele comune trebuie să se înmulţească, tocmai în perspectiva ofertei de alternativă reală în care credem foarte mult. Alianţa se va întări şi va merge mai departe şi mesajul este de unitate şi de colaborare, un mesaj foarte ferm”, a declarat Dan Barna.