marți

16 aprilie, 2024

8 februarie, 2020

Referendumul privind poziționarea doctrinară a USR s-a încheiat sâmbătă dimineață cu o majoritate scovârșitoare în favoarea definirii partidului ca fiind unul de centru dreapta, anunță USR într-un comunicat de presă.

Astfel, 11.047 membri USR (adică 91,25% din voturi) au fost în favoarea clarificării doctrinare.

Referendumul a avut cea mai mare participare din istoria consultărilor electronice interne ale USR, în total exprimându-și opțiunea 12.106 membri USR (recordul anterior era de 9.654 voturi la o consultare din noiembrie 2019).


Cvorumul necesar validării votului intern a fost de 10.743 de voturi, iar prezența la finalul perioadei de votare a fost de peste 56%.

Referendumul a fost convocat la inițiativa președintelui USR Dan Barna și a s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile începând din 1 februarie.

“Nu este o schimbare de poziție, ci o consolidare a ei. Atunci când am fost ales președinte, am spus că suntem un partid de centru dreapta și tot ce am făcut în ultimii ani a fost în acest spirit. Am luptat pentru stat de drept, libertăți civile, libertate economică și o aliniere fermă la valorile europene și euro-atlantice. Succesul acestui exercițiu de consultare internă vine să confirme dorința și curajul membrilor USR de a continua și a-și asuma această direcție. Este un pas necesar și așteptat în direcția consolidării unui partid care va avea un cuvânt important de spus în viitoarea guvernare”, a declarat Dan Barna.

”România modernă. Reforma cinstită”

Documentul programatic prin care echipa Dan Barna a propus poziționarea partidului se numește ”România modernă. Reforma cinstită” și conține cele 5 mari principii de guvernare, precum și un plan de acțiune în viitorul imediat, însoțit de 10 pachete de politici publice pe care se va baza guvernarea USR.


În document se arată că ”USR este partidul nou, anti-sistem, care coagulează energiile celor care vor cu adevărat o schimbare, care se implică în viața publică”.

Documentul explică opțiunea de centru-dreapta: ”De ce centru-dreapta? Pentru că dreapta este în România forța schimbării, forța care a dus România înainte spre economie de piață, spre Europa, spre libertate. Pentru că stânga a împins România, și nu doar de 30 de ani, la marginea Europei. De ce modern? Pentru că este 2020. Pentru că lumea se schimbă și pentru că USR este partidul care propune soluții moderne la problemele reale ale acestor zile”.

”Doctrina USR centru-dreapta modern este o sinteză între liberalismul european și puterea comunităților”, se mai arată în document.

Cele 5 principii de guvernare din documentul programatic:

  • Libertatea individului este fundamentală
  • Egalitatea în fața legii și a statului și eliminarea privilegiilor discriminatorii
  • Modernizare liberală cu puterea comunităților
  • Statul este o organizație care trebuie permanent ținută sub control, analizată și adaptată la standardele moderne
  • Meritocrația și competiția onestă trebuie să devină norme sociale și politice în România
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. regret, nu au nimic de dreapta. Dimpotriva. Dar e ok pentru majoritatea fanilor, care in ciuda diplomelor, sedusi fiind de mijloacele tineresc – ong.iste de a face politica, sunt dispusi sa inghita orice. pe fondul unei crase inculturi politice. Si nici prin biblioteci n-au dat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. regret, nu au nimic de dreapta. Dimpotriva. Dar e ok pentru majoritatea fanilor, care in ciuda diplomelor, sedusi fiind de mijloacele tineresc – ong.iste de a face politica, sunt dispusi sa inghita orice. pe fondul unei crase inculturi politice. Si nici prin biblioteci n-au dat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: