guvern coalitie” width=”300″ height=”196″ />Liderii USR PLUS sunt nemulțumiți de modul în care formațiunea politică este tratată în Coaliție, purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ionuț Moșteanu, spunând la Digi24 că rectificarea bugetară este dovada că că miniștrii USR PLUS “nu sunt tratați corect”.
Ionuț Moșteanu a precizat că partidul său este deranjat de felul în care a apărut pe masa guvernului noul plan de investiții ”tip PNDL”.
În ceea ce privește recentul scandal public cu care se confruntă premierului Florin Cîțu, Ionuț Moșteanu precizează: “E o problemă de moralitate și de încredere pe care premierul Cîțu trebuie să o rezolve împreună cu colegii săi din PNL, cu președintele Klaus Iohannis”.
Nimeni nu a primit mandat în alb
“Uitându-ne la modul în care este pusă în spațiul public toată discuția legată de rectificarea bugetară și cum pare că nu sunt tratați corect miniștrii USR PLUS, uitându-ne la cum se întâmplă lucrurile și acest PNDL cu care suntem luați prin surprindere, avem nemulțumiri.
Vreau să se clarifice lucrurile. Aștept să se încheie congresul PNL, să ne așezăm la masă, să redesenăm toate condițiile și criteriile și să revenim la programul de guvernare, să stabilim cum lucrăm și cum ne respectăm unii pe alții în această coaliție, că în momentul ăsta pare că nu e foarte mult respect de la unii dintre parteneri. Am fost parteneri loiali, am muncit, facem ce am zis că facem și vom face în continuare. Vrem să guvernăm în această coaliție în următorii 3 ani. Pentru asta trebuie loialitate”, a transmis Ionuț Moșteanu,
Întrebat dacă se pune problema retragerii încrederii pentru premierul Florin Cîțu, liderul deputaților USR PLUS a precizat: „Trebuie să avem o discuție, o analiză. Ne apropiem ușor de un an de guvernare și să vedem în ce măsură și premierul și miniștrii și-au făcut treaba pentru care au fost puși acolo. Niciunul dintre ei n-a primit un mandat în alb”.
Planul ”Anghel Saligny” nu trebuie să repete greșelile trecutului
Totodată, acesta consideră că planul de investiții locale numit “Anghel Saligny”, în valoare de 50 de miliarde de lei, a fost “grăbit nenecesar”.
„Din punctul de vedere al procesului de lucru în coaliție, noi considerăm că lucrurile au fost grăbite nenecesar. Am fost puși cumva în fața faptului împlinit în ședința de Guvern. Noi văzusem până atunci ordonanța la ședința de coaliție. S-a discutat foarte puțin, trecător. Discuția principală în coaliție a fost cea legată de rectificare.
Nu putem să spunem pur și simplu că «hai că avem 50 de miliarde de lei de cheltuit, ce facem cu ei». Nu avem banii ăștia. Pentru fiecare leu pe care îl are statul român, poate fi cheltuit fie pe o rețea de apă într-un sat, fie pe o școală, fie pe o autostradă sau un spital. Nu stăm pe o grămadă de bani, mai ales că în următorii ani va trebui să reducem deficitul, așa cum ne-am angajat să ajungem din nou la 3% în următorii 3 ani. Suntem într-un an cu un deficit de 70 și ceva la sută, o inflație de 5%. Lucrurile nu arată minunat.
Nu vrem să repetăm greșelile trecutului. Vrem să discutăm atent, așezat. Nu vedem nicio grabă pentru acest proiect, alta decât congresul din PNL.
Banii prin PNDL au ajuns până acum în buzunarele baronilor, ale firmelor de casă. Spun asta cu toată responsabilitatea. Prea puțin s-a îmbunătăți viața românilor din comunitățile sărace prin banii cheltuiți în anii anteriori în PNDL 1 și 2.
Săptămâna viitoare o să rediscutăm în coaliție. Dacă ajungem la o variantă corectă în care vedem cum banii aceștia pot ajuta comunitățile în următorii ani, atunci poate vom fi de acord. Avem soluțiile dar nu au fost solicitate, discutate”, a mai spus Ionuț Moșteanu.