16 aprilie, 2020

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut joi că Uniunea Europeană datorează scuze Italiei pentru că nu a reacţionat la timp când epidemia de COVID-19 a creat o situaţie de urgenţă în această ţară, care la început nu a fost ajutată de partenerii ei europeni, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Este evident că nimeni nu era pregătit pentru aceasta. Dar este de asemenea evident că mulţi nu au sosit la timp când Italia a avut nevoie de ajutor când au început toate acestea. Şi corect este ca Europa în ansamblul ei să ofere o scuză sinceră”, a spus Ursula von der Leyen adresându-se Parlamentului European, reunit într-o sesiune la care mulţi eurodeputaţi participă online.

Dar ea adăugat că pe lângă scuze contează şi dacă se schimbă acest comportament, declarându-se „mândră” că medici români şi polonezi „salvează vieţi în Italia” şi că materiale medicale „circulă prin toată Europa, de la cine le poate împrumuta la cine are nevoie cel mai mult de ele”.


„Europa a făcut în ultimele patru săptămâni mai mult decât în ultimii patru ani ai ultimei crize”, a susţinut şefa Comisiei Europene, referire la măsurile de susţinere a economiei în valoare de peste 3.000 de miliarde de euro adoptate de UE şi de statele membre, şi a descris drept „un mare pas în direcţia cea bună” pachetul de împrumut de 500 de miliarde de euro, inclus în aceste măsuri şi de care vor putea beneficia statele zonei euro prin Mecanismul European de Stabilitate.

Dar UE are nevoie de „mult mai mult”, a mai spus Ursula von der Leyen, pledând ca viitorul cadru financiar multianual să fie un „plan Marshall” al reconstrucţiei economiei europene, dar care să ţină cont de obiectivele pactului ecologic european şi de cele ale economiei digitale.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: