marți

23 aprilie, 2024

20 iulie, 2012

Comisia de Etică a Universității București – la care premierul și-a susținut lucrarea de doctorat în drept – a anunțat vineri verdictul: Premierul Victor Ponta a plagiat.

Potrivit Comisiei de etică a Universității, o treime din lucrare este copiată fără citare.

Rectorul UB, Mircea Dumitru, a declarat că săptămâna viitoare se vor întruni Senatul universității și Consiliul de Administrație pentru a lua o decizie dacă vor propune sau nu retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta. El a spus, însă, că pentru a retrage titlul de doctor are nevoie de acceptul Ministerului Educației.

Referitor la decizia Comisiei de Etică a universității, Academicianul Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a spus că Universitatea este cea mai interesată să denunțe plagiatul pentru că este vorba de prestigiul Universității care a dat titlul de doctor. ”Celelalte comisii sunt politizate, decizia universității va avea în lumea academică un ecou mai puternic decât orice comisie” , a spus academicianul Ionel Haiduc.

Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, amenințase săptămâna trecută că în cazul în care Comisia de Etică va da verdict de plagiat, ministerul ar putea desființa școala doctorală a Universității București.

Din concluziile Comisiei:

Mircea Dumitru, rectorul Universității București: Tema principala este prezentarea punctului de vedere al comisiei de etica a UB privitoare la autosesizarea in cazul tezei de doctorat sustinuta de Victor Ponta.

Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității București:

  • , Teza de doctorat a domnului Ponta încalcă princpiile eticii de la activitatea de cercetare
  • ,Comisia nu a făcut decât să examineze forma tezei de doctorat, ea nu s-a pronunțat în legătură cu conținutul tezei. Asta pentru că definiția plagiatului se referă la formă, nu la conținut.
  • , Trăim o perioada complicată, e vorba de o teză de doctorat din 2003 și pare că nu-i corect să o evaluezi în 2012. În acelasi timp regulile de bună conduită și normele etice în baza cărora CE a evaluat teza existau înainte de 2003, de aproape 230 de ani.
  • ,Cel puțin o treime din teza este plagiată. S-a copiat în succesiune. 15 pagini este cel mai mare bloc copiat. A fost copiat enorm în anumite situații. Pasajele sunt copiate în succesiunea lor din autorul din care s-a preluat, nu mai este nicio justificare aici.
  • , Avem o altă tehnică: mixaj. Sunt copiate bucați si le țeși între ele conform unui scenariu stabilit înainte. Asta arată intenția de copiere. Aici a fost o muncă de a ansambla paragrafe. Sunt elemente de judecată care aparțin autorilor copiați și care au fost copiate ca atare de dl. Ponta în teza sa.
  • , Normele de a cita corect, de a pune ghilimele, note de subsol erau valabile și în 2003. Nu există o teza de doctorat serioasă care să aibă bibliografie selectivă la final. Nu se permite asa ceva. Nu este posibil să ai o teză de doctorat cu 40 de note la final.
  • ,Dl Victor Ponta a obținut un titlu pe care îl au 10.000 de oameni. Atunci când acești oameni observă ce se intamplă cu situatia produsă de teza de doctor a dlui Ponta, ei au mari semne de întrebare legate de validitatea diplomelor de doctorat.

Celelalte 2 decizii

Cu o zi înainte, Consiliul Național de Etică, subordonat Ministerului Educației, a decis invers: Că premierul Victor Ponta NU a plagiat. decizia acestui Consiliu a fost luată pe baza analizei unei subcomisii formată din 3 experți ale căror nume nu au fost făcute publice. Consiliul național de Etică a luat această decizie după ce a fost restructurat și reorganizat integral printr-un ordin de ministru de către fostul ministru interimar al educației Liviu Pop.

O altă decizie a fost luată și în 18 iunie: Consiliul Național de Atestare a Diplomelor și Tilurilor Universitare, care a decis că Victor Ponta a plagiat. Comisia a stabilit că 85 de pagini din cele 307 ale tezei de Doctrat a premierului au fost copiate fără să fie citate în note de subsol.
Comisia a fost desființată în chiar ziua în care a luat această decizie, de către același ministru al Educației Liviu Pop.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

8 răspunsuri

  1. Bun. Avem o concluzie referitor la un doctorat.
    Acum este nevoie urgenta de un cadru normativ care sa impuna diagnosticul scolilor doctorale din Romania. Cate dintre doctoratele din ultimii 12 ani sunt valabile (nu mai zic valoroase prin creativitate!) si cate nu. Sunt sigur multe doctorate corecte, dar si foarte multe incorecte. Acest cadru normativ pentru o actiune de verificare in urmatorii 2 ani este vital pentru restabilirea prestigiului universitatilor si solilor doctorale din Romania. Si va fi adoptat!
    Altffel ar insemna sa ne pacalim pe noi insine. Plagiatul si mediocritate nu se limiteaza la un singur om. Toti stim care este adevarul, iar acesta nu trebuie sa ramana ascuns si sa duca la putrezirea intregului ssitem academic.

    1. DA!
      problema e că nu le mai ajung doar banii și puterea.
      vor și distincție.
      ăsta e un subiect separat. v-am spus – cunosc pe cineva care și-a făcut universitate particulară pe care să o poată absolvi și la care și-a luat apoi licenta. diploma de bacalaureat si-a cumparat-o abia după ce a absolvit facultatea – nu e o glumă, omul există, până de curând se mișca în spatiul public.

  2. ” Bun. Avem o concluzie referitor la un doctorat.
    Acum este nevoie urgenta de un cadru normativ care sa impuna diagnosticul scolilor doctorale din Romania.”

    Adica sa dam vrabia din mana pe cioara de pe gard, cand deja stim ca : ” Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, amenințase săptămâna trecută că în cazul în care Comisia de Etică va da verdict de plagiat, ministerul ar putea desființa școala doctorală a Universității București. ” Cu alte cuvinte , ministerul se supara pe cetateni ca vacarul pe sat.
    Nu , aceasta rara avis copy-paste trebuie prinsa bine de coada si jumulita pana la cap de toate penele, dupa aceea avem timp berechet pentru toate ciorile de pe toate gardurile patriei strabune.
    Dar pariez deja pe toate ciorile doctorale in uz, ca ministerul cu tot ce se afla in el, nu va face gresala capitala sa porneasca din proprie initiativa principiul dominoului si sa-si taie manu propria creanga de sub picioare.
    Mai mult decat atat, presa scrie ca anularea doctoratului in cauza va conduce pe cale de consecinta si la anularea tiutlaturii de avocat obtinuta pe baza primului ( ca sa nu mai spunem si de conscintele politice ! ) ceea ce deschide un capitol unic in istoria post-decembrista.
    Inainte de anii `90 a existat un singur caz de anulare ( e drept, temporara ) a diplomei universitare . Este vorba de intelectualii care au participat la Meditatia Transcendentala si care au fost dati afara din locurile de munca si trimisi toti in productie ca muncitori necalificati pe considerentul ca au participat la o miscare subversiva care submina ordinea de stat. Ca atare, diploma lor universitara nu mai era recunoscuta ( anihilata ?) in acel context politic.
    Acum este chiar mai grav. Pentru prima data trebuie aplicate la cel mai inalt nivel al piramidei politice si sociale principii care , prin sadismul nostru social traditional , erau erau aplicate altadata numai la baza ei. Deci pana sa ajugem sa golim toata padurea de uscaturi, avem cativa brazi falnici care „stau ( singuri -n.n.) drept in ochii nostri” cum zicea marele Ghita Pristanda. Ne asteapta o lunga vara fierbinte , poate cea mai fierbinte din istoria noastra recenta.

  3. Nu este adevarat ca celor care au fost implicati in scandalul meditatiei transcedentale nu le-au mai fost recunoscute diplomele universitare, nu mai inventati de dragul senzationalului. Eu am fost una dintre persoanele care am urmat cursurile de meditatie transcedentala, si ca urmare, in urma politicii de infricosare si pedepsire a intelectualilor, a trebuit sa imi schimb locul de munca, din arhitect proiectant in diriginte de santier (incadrarea s-a facut pe baza diplomei de arhitect) si vreme de 8 ani, intre 1982 si 1990 am urmarit executia spitalului oncologic de la fundeni. Fiecare din cei pedepsiti in acest mod absurd, si-au gasit de lucru in diverse pozitii, dar nici vorba de anihilarea sau nerecunoasterea diplomelor universitare! Ma ingrozesc cand vad cum se creeaza istoria de catre persoane carora le place sa creeze mituri.

    1. „ Nu este adevarat ca celor care au fost implicati in scandalul meditatiei transcedentale nu le-au mai fost recunoscute diplomele universitare, nu mai inventati de dragul senzationalului.”

      Chiar asa ?! Sa vedem cine inventeaza si de ce . Despre dvs nu am auzit pana cum nimic nimic, dar nu are nici o importanta pentru ca asa cum sustineti , de la arhitect la inginer constructor , chiar daca este oaresce distanta logica, profesionala si sociala , la noi , in buna traditie balcanica, arhitectii pot fi … ingineri constructori ( „ intre 1982 si 1990 am urmarit executia spitalului oncologic de la fundeni.” ) si invers , si nimeni, deci nici dvs, nu are nici o apasare, nu ? Cu atat mai mult cu cat altii, in mod suspect, au patit-o mult mai rau dar, e adevarat, nu au lucrat la „Institutul Carpati” despre care se mai stie totusi cate ceva…

      Daca nu ati stiut , sau daca ati uitat cand ati participat la Meditatia Transcendentala , toti participantii care au semnat angajamentul conceput de inginerul Nicolae Stoian din Franta dupa un model securist au fost anchetati de Securitate ( deci si dvs , nu ? ) si au primit un fel de „certificate de incapacitate politica si profesionala ” ( ! ) in baza carora s-au luat masurile pe care le-am amintit si care practic insemnau anularea diplomelor deoarece universitarii au fost exclusi din invatamantul superior si trecuti la munci necalificate . Dvs, nu. De ce ?

      Ca sa lamurim lucrurile, cateva exemple sunt absolut necesare. Conf.univ. dr.Mihai Golu de la Facultatea de Psihologie de atunci ( ajuns in `90 ministru ) a fost incadrat mai intai ca muncitor necalificat , ulterior ca desenator tehnic (tot „in baza diplomei , probabil ) pe la o fabrica pe undeva prin Ploiesti ( daca mai sapati, o sa aflati exact).
      Dr. Irina Holdevici a ajuns de la o catedra a IEFS ( Institutul De Educatie fizica si Sport ) direct la o scoala speciala pentru cei cu deficiente de vorbire ( dupa revolutie a ajus la SRI ) .
      In sfarsit, dl. Andrei Plesu ( ajuns in `90 ministru ) , de la Universitatea Bucuresti , a aterizat direct bibliotecar la … Tescani ( undeva in Moldova , foarte aproape de dl. Virgil Maugurenu muzeograf prin Focsani , cred ) tot in baza diplomei universitare.
      Dr. Aurora Liiceanu dupa scandalul Meditatiei Transcendentale, a lucrat un an ca muncitoare necalificata la fabrica de textile Suveica. Dupa propria declaratie, curata cartofi, matura curtea, spala vase,etc.
      In sfarsit, dr.Vladimir Gheorghiu care a organizat sedintele de meditatie transcendentala cu inginerul Nicolae Stoian si sotia lui frantuzoiaca , sedinte la care au participat si Marin Sorescu, Andrei Plesu , dr.Victor Sahleanu, Cik Damadian, etc. etc., a obtinut dreptul de …a emigra legal in Germania, exact cand atunci cand altii erau anchetati de Securitate pentru acelasi lucru ( unii s-au sinucis ca profesorul Ion Ciocan ).
      In concluzie, dvs ati reusit performanta sa faceti o alta profesie care presupunea diploma cand cei mai multi erau exclusi din invatamantul universitar chiar pe baza diplomei si condamnati la munca sub calificarea lor sau chiar ca muncitori necalificati in detrimentul pregatirii si fara nici o baza legala . Mai mult decat atat, dr. Vladimir Gheorghiu si dr. Irina Holdevici au avut indrazneala inexplicabila si utopica in vremurile de atunci, sa dea in judecata statul roman pentru aceste abuzuri si ,cum era de asteptat, au pierdut procesul. Asa ca daca afirmati gratuit ca unii inventeaza mituri, este mult mai greu sa explicati cum ati reusiti sa nu patiti nimic exact in vartejul „miturilor” de atunci , cand cei mai multi de au pierdut ( e drept ,temporar ) cam totul . E drept ca unii care au patit-o rau de tot atunci , au avut o surprinzatoare ascensiune dupa , dar aceasta este cu totul alta poveste. Ceea ce intriga cu adevarat , este cum falsifica istoria cu seninatate exact de cei care pretind ca au trait-o.

  4. Imi place la nebunie:
    „Bun. Avem o concluzie referitor la un doctorat.
    Acum este nevoie urgenta de un cadru normativ care sa ”
    Sa facem o comiţie care sa stabileasca ce trebuie sa faca si sa desfiintam verdictul dat de obraznicii de la Univ Bucuresti.
    Pentru un hot dovedit nu trebuie sa aruncam anatema asupra tuturor. Spumegam de furie pen`ca unii au avut curajul sa ne spuna ca seful este hot si atunci minjim pe toata lumea cu banuielile.
    Pina la proba contrarie, orice hot este doctor cinstit.

  5. Apreciez umorul de calitate care intotdeauna este cel mai bun revelator pentru absurdul politic si social de la noi. Celebrele comitete si comitii au avut la baza o celebra directiva ruseasca impunea regula ca o decizie administrativa sa se plimbe intotdeauna intre mai multe comitii din care nici una nu putea sa ia o hotarare fara acordul celorlalte… Pe de alta parte, avem de-a face aici cu clasica inferenta dogmatica „de la unul la toti ” care , din nefericire , este inca aplicata la noi pe scara larga.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: