10 mai, 2016

victor pontaUniversitatea București a trimis Ministerului Educației, pentru a cincea oară, dosarul și copia tezei de doctorat a lui Victor Ponta, lucrare despre care Comisia de Etică a acestei instituții de învățământ superior a spus încă din 2012 că este un plagiat.

“Copia tezei a fost transmisă ca răspuns la solicitarea înaintată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice la începutul săptămânii, pentru a putea fi analizată de către CNADTCU în contextul suspiciunilor de plagiat.

Universitatea din București a trimis, până în prezent, 5 solicitări de retragere a titlului de doctor al domnului Victor Ponta, ca urmare a concluziilor formulate de Comisa de Etică a Universităţii din Bucureşti, care probează verdictul de plagiat, încă din anul 2012. Cea mai recentă solicitare trimisă de Universitatea din București în acest sens a fost la începutul lunii martie a anului 2016″, se arată într-un comunicat al UB.

Victor Ponta, Petre Tobă și Gabriel Oprea ar putea rămâne în 45 de zile fără titlul de doctor


Solicitarea la care se referă comunicatul Universității București este cea a Ministerului Educației, care a demarat luni procedura de analiză a tezelor de doctorat unde au existat sesizări privind suspiciuni de plagiat, cum ar fi în cazurile lui Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Petre Tobă.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a confirmat marți, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, că ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a solicitat, luni, la CNATDCU iniţierea demersurilor necesare pentru analiza şi soluţionarea distinctă a cazurilor sesizate în 15 martie la UEFISCDI privind suspiciunile de plagiat în cazul mai multor foşti şi actuali demnitari şi persoane publice, printre care Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Petre Tobă.

Este vorba de o sesizare făcută de patru cercetători români care lucrează în străinătate, dr. Cristian Dogaru de la University Campus Suffolk din Marea Britanie, dr. Lucian Ancu de la Universitatea din Geneva, Elveţia, profesorul Horia Cornean de la Universitatea Aalborg din Danemarca şi profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea din Maryland, SUA.

„În egală măsură, am trimis universităţilor la care persoanele în cauză şi-au susţinut tezele de doctorat să trimită la CNATDCU copii ale tezelor, pentru analiza în comisiile de specialitate. Totodată, am solicitat, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare CNATDCU, ca în termenul prevăzut, să se pronunţe asupra sesizărilor”, a explicat Amarandei.


Prin urmare, în 45 de zile, Victor Ponta, Gabriel Oprea și Petre Tobă ar putea rămâne fără titlul de doctor.

Cine va analiza lucrările celor trei politicieni

Rămâne de văzut însă cine va analiza aceste acuzații de plagiat, cât timp nu s-au finalizat procedurile pentru noua componență a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

În urmă cu o săptămână abia se încheiase perioada pentru depunerea candidaturilor.

Potrivit noului Regulament de organizare şi funcţionare a CNATDCU, aprobat la sfârșitul lunii martie, în acest organism nu sunt eligibili demnitarii şi membrii structurilor de conducere ale partidelor politice, așa cum se întâmpla până acum.

Nu mai pot fi membri CNATDCU, de exemplu, Ecaterina Andronescu, care este senator, sau vicepremierul Vasile Dîncu (membru al Comisiei de Sociologie, Științe Politice și Administrative).

Până la numirea noilor membri, cei care analizează acuzațiile de plagiat sunt tot cei de până acum.

Președintele Comisiei de Științe Juridice a CNATDCU, comisie care va trebui să dea verdictul, este Gabriel Boroi.

Rector al Universității “Nicolae Titulescu” București, el este unul dintre cei trei experți solicitați în 2012 de Consiliul Național de Etică (instituția care până de curând se ocupa de acuzațiile de plagiat aduse demnitarilor) să se pronunțe pe același subiect.

Atunci, Consiliul l-a salvat pe Victor Ponta, susținând că acesta a respectat rigorile academice ale momentului respectiv.

Gabriel Boroi nu va lua parte acum la discuții, fiind în incompatibilitate, dar asta nu va elimina suspiciunile de partizanat, în condițiile în care actualul Consiliu este puternic politizat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: