Ungaria şi Slovacia au semnat un memorandum de înţelegere privind extinderea capacităţii de interconectare a gazelor, scrie News.ro, citând publicaţia Budapest Business Journal.
Acordul a fost semnat de ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Péter Szijjártó, şi de ministrul slovac al Economiei, Peter Žiga.
Ministrul Péter Szijjártó a menţionat că Ungaria va începe să preia livrări de gaze prin conducta TurkStream începând cu 2021, iar volumul pe care ţara nu îl foloseşte ar putea fi furnizat Slovaciei.
Péter Szijjártó a declarat că părţile doresc să majoreze capacitatea gazoductului bidirecţional, care leagă reţelele de gaze ale celor două ţări, până la 5,3 miliarde de metri cubi. Procedura privind contractarea capacităţii va fi lansată în vara, a adăugat oficialul maghiar.
Interconectorul, care a devenit operaţional din punct de vedere comercial în 2015, are acum o capacitate anuală fermă de 4,5 miliarde de metri cubi dinspre Slovacia spre Ungaria şi o capacitate întreruptibilă de 1,8 miliarde de metri cubi în sens invers.
Rusia a început să livreze gaze către Turcia prin conducta TurkStream, care circulă sub Marea Neagră, începând din ianuarie.
TurkStream permite furnizarea de gaze naturale rusești din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră.
Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, aprovizionează Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, trece prin Bulgaria către Europa Centrală. Conducta, proiectată cu scopul de a ocoli Ucraina, este extinsă și către Serbia şi Ungaria.
Grupul rus Gazprom a informat, la data de 5 ianuarie, că a începând cu data de 1 ianuarie 2020 a început să livreze Bulgariei aproximativ trei miliarde metri cubi de gaze naturale via TurkStream, înlocuind conducta Trans-Balkan care trece prin Ucraina și România.