9 martie, 2015

euro-dolarDupă ce a staționat în apropiere de 2,50 lei în 2007-2008 și s-a păstrat în intervalul 3,00 – 3,50 lei între 2009 și 2014, dolarul american a trecut pragul de patru lei cu tendință de apreciere în continuare.

Cheia acestor evoluții este cotația monedei SUA față de euro.

Leul se raportează firesc la moneda unică europeană deoarece peste jumătate din schimburile comerciale la avem cu Zona Euro și aproape trei sferturi cu țările din același spațiu vamal, cel al UE.


tabel1Pragul de 1 euro la 1,10 dolari a fost trecut iar majoritatea prognozelor văd o apreciere în continuare a dolarului față de un euro care de-abia acum intră în etapa relaxării cantitative, aceeași care a generat deprecierea monedei americane.

De altfel, combinația între finalul celei de-a treia runde QE în SUA și începutul QE 1 în Europa este cea care determină tendința piețelor.

Pentru mijlocul anului, majoritatea anașiștilor estimează un curs de 1,05 dolari/euro, cu posibilitatea de a a ajunge la paritate în 2016.

În condițiile unui curs stabil al leului față de euro, cum a avut și până acum , asta ar însemna un curs de 4,20-4,25 lei pe dolar prin iulie-august și 4,40 lei- 4,45 lei pe dolar anul viitor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: