joi

28 martie, 2024

17 mai, 2021

Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul unui deces din cauza unor boli cardiace şi accidente cardio-vasculare cerebrale (AVC), arată un studiu realizat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), publicat luni.

Această primî analiză la nivel mondial cu privire la decese şi îmbolnăviri cauzate de un program de muncă lung a fost publicat în revista Environment International și surprinde situația anterioară pandemiei de Covid-19, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână reprezintă un pericol grav pentru sănătate”, a declarat dr. Maria Neira, directoarea Departamentului de Mediu, Modificări Climatice şi Sănătate din cadrul OMS. ”A venit timpul ca toată lumea – guverne, angajatori şi salariaţi – să recunoască, în sfârşit, că un program de muncă lung poate antrena morţi premature”, a adăugat aceasta.


Concluzia studiului este că un program de muncă de 55 de ore pe săptămână sau mai mult timp cauzează, comparativ cu un program de 35 – 40 de ore de muncă pe săptămână:

  • un risc de 35% de a muri din cauza unui accident vascular cerebral (AVC)
  • un risc de 17% de a muri din cauza unei cardiopatii ischemice

OMS şi OIM apreciază că, în 2016, 398.000 de oameni au murit din cauza unui AVC şi 347.000 de oameni au murit din cauza unei boli cardiace, pentru că au muncit cel puţin 55 de ore pe săptămână.

În perioada 2000-2019, numărul morţilor din cauza unor cardiopatii cauzate de un program de muncă lung a crescut cu 42%, iar din cauza AVC-urilor cu 19%.

Majoritatea acestor morţi erau persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 79 de ani, care au muncit 55 de ore sau mai mult pe săptămână în perioada în care aveau vârsta de 45-74 de ani.


OMS conchide că, ”acum, că ştim că aproximativ un sfert din totalul morbidităţii estimate legate de muncă este imputată programului lung de lucru, acest fapt devine primul factor de risc în boli profesionale”.

”N-am găsit nicio diferenţă în funcţie de sex în ceea ce priveşte efectul programului de muncă lung asupa incidenţei bolilor cardiovasculare”, a anunţat, într-o conferinţă de presă Frank Pega, expert OMS.

Cu toate acestea, nivelul morbidităţii este deosebit de important în rândul bărbaţilor – 72% dintre morţi îi privesc -, deoarece bărbaţii reprezintă o mare parte a muncitorilor în lume.

Acest nivel este, de asemenea, mai important în rândul persoanelor care tăiesc în regiunile Pacificului de Vest şi Asiei de Sud-Est unde, explică Frank Pega, există mai mulţi muncitori în sectorul informal, susceptibil să fie obligaţi să muncească zile întregi.

OMS este cu atât mai îngrijorat de acest fenomen cu cât numărul persoanelor care muncesc după un program lung este în creştere. În prezent, 9% din totalul populaţiei lumii lucrează peste program.

Munca peste program a crescut cu aproximativ 10% în pandemie

Pandemia Covid-19 nu a stopat acest fenomen, ci, dimpotrivă, l-a extins. Frank Pega, care citează un studiu realizat de către National Bureau of Economic Research în 15 ţări, avertizează că ”numărul orelor de muncă a crescut cu aproximativ 10% în timpul carantinei”.

Munca la distanţă şi o digitalizare a procesului muncii face mai dificilă deconectarea muncitorilor, a arătat expertul, recomandând organizarea unor ”perioade de odihnă”.

Pe de altă parte, pandemia a crescut și insecuritatea locului de muncă, ceea ce-i face pe angajații care și-au păstrat jobul să muncească mai mult, pentru a arăta că sunt competitivi, a mai explicat Frank Pega.

”Munca la distanţă a devenit normă în numeroase sectoare de activitate şi estompează adesea frontierele dintre casă şi serviciu. Totodată, numeroase întreprinderi au fost nevoite să-şi reducă sau să-şi întrerupă activitatea economică cu scopul de a economisi bani, iar persoanele pe care le-au păstrat sfârşesc prin a avea un program de muncă şi mai lung”, a avertizat și directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Niciun loc de muncă nu merită să ne asumăm riscul unui accident vascular cerebral sau unei boli cardiace”, a mai spus acesta, adăugând: ”Guvernele, angajatorii şi muncitorii trebuie să colaboreze pentru a conveni limite care să permită protejarea sănătăţii muncitorilor”.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: