marți

21 martie, 2023

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

16 august, 2011

Franţa şi Germania vor propune partenerilor europeni crearea unui ”adevărat guvern al zonei euro”, a anunţat marţi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, după o întrevedere avută la Paris cu cancelarul german Angela Merkel.

Cei doi lideri au propus liderul acestei noi structuri europene să-i fie actualul preşedinte al Consiliului European, begianul Herman Van Rompuy, potrivit AFP.

”Mergem spre o integrare economică întărită a zonei euro”, a declarat Nicolas Sarkozy într-o conferinţă de presă la care a participat şi Angela Merkel.


Nicolas Sarkozy a anunţat, de asemenea, un ”impozit comun pe firme” în Franţa şi Germania, fiscalitate care va intra în vigoare în 2013.

Liderul de la Elisee a susţinut că acest impozit cmun ar fi un ”exemplu de convergenţă”.

De asemenea, cei doi lideri au exclus ideea de a se mări Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), considerând că acesta este ”suficient”.

Ce mai vor Merkel şi Sarkozy:

  • Franţa şi Germania vor propune ca membrii zonei euro să adopte o regulă privind echilibrul finanţelor publice, înainte de vara lui 2012. În privinţa Franţei, premierul François Fillon va realiza ”contactele necesare” cu diferitele forţe politice franceze pentru a vedea dacă este posibil un consens pentru adoptarea acestei ”reguli de aur”, a spus Sarkozy.
  • În septembrie, Franţa şi Germania vor propune ca Uniunea Europeană să instituie o taxă pe tranzacţiile financiare. ”Miniştrii de finanţe german şi francez vor pune pe masa instanţelor europene, încă din luna septembrie, o propunere comună de taxă pe tranzacţiile financiare”, a spus Sarkozy. Taxa pe tranzacţiile financiare este o ”necesitate evidentă”, a spus şi Angela Merkel.
  • Sarkozy şi Merkel se opun iniţiativei privind crearea de euro-obligaţiuni ca măsură pentru a împotriva crizei bugetare şi financiare din ţările zonei euro. ”Nu cred că euro-obligaţiunile ne-ar putea ajuta în această situaţie”, a spus Merkel citată de EFE. Şi Sarkozy a spus că aceste euro-obligaţiuni ar pune ”în mare pericol” ţările mai bine situate.


Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lista crizelor la care Europa trebuie să răspundă în următorul deceniu nu se rezumă la efectele pandemiei și la război – ea e mult mai lungă și cuprinde

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: