28 ianuarie, 2011

Franţa şi Germania nu vor lăsa niciodată moneda euro să falimenteze, spune Sarkozy. Preşedintele francez a declarat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că există îngrijorări legate de viitorul euro, după împrumuturile acordate Greciei şi Irlandei. „Atât cancelarul german Markel, cât şi eu, nu vom întoarce niciodată spatele monedei euro. Nu vom abandona niciodată acest proiect”, a spus el. Cei care pariază contra euro ar trebui să aibă grijă de banii lor. „Pe euro scrie Europa, Euro este Europa, iar Europa înseamnă 60 de ani de pace pe continent, aşa că nu vom lăsa niciodată euro să dispară sau să fie distrus”, a insistat Sarkozy, vorbind în numele ţărilor ce formează grupul G20 al ţărilor dezvoltate din lume (BBC)

Un musulman din sudul Rusiei, autorul atentatului de pe aeroportul din Moscova. Anchetatorii ruşi cred că un membru al unui grup islamist din sudul Rusia ar putea fi în spatele atentatului cu bombă de pe aeroportul din capitala ţării, în care au fost ucişi 35 de oameni. Vitaly Razdobudko din Stavropol, la marginea Caucazului de Nord, fie a organizat, fie a dus la bun sfârşit atacul de la aeroport, spun oficialii ruşi. Razdobudko este cercetat şi pentru că ar fi pus la cale o explozie,în 31 decembrie, la o casă din centrul Moscovei, în urma căreiao femeie a murit. Autorităţile nu dau depocamdatp mai multe date asupra anchetei. (BBC News)

Spania ridică vârsta de pensionare la 67 de ani. Guvernul spaniol şi sindicatele au ajuns la un acord, după un an de negocieri, în privinţa reformei sistemului de pensii, reuşind să evite organizarea unor mari mişcări de protest şi răspunzând în acest fel investitorilor care cereau ca Spania să-şi rezolve problema cheltuielilor publice. Vârsta de pensionare va creşte aşadar de la 65 la 67 de ani, cu specificcaţiacă angajaţii se pot pensiona la 65 de ani dacă au lucrat cel puţin 38,5 ani. Acordul doreşte să reducă cheltuielile cu viitoarele pensii, calculând aceste pensii pe baza ultimilor 25 de ani demuncă, nu doar a ultimilor 15 ani, ca până acum. (New York Times)


Turcia semnează un acord de readmisie cu UE, dacă UE elimină vizele de călătorie. Turcia va semna un acord de readmisie a imigranţilor, dar se aşteaptă ca Uniuna să înceapă discuţiile cu autorităţile de la Ankara privind eliminarea vizelor dacă vrea să se reducă număprul imigranţilor spre Grecia. Potrivit unui diplomat turc, UE a eliminate vizele pentru ţări precum Paraguay şi Uruguay şi a început discuţiile cu Republica Moldova, Rusia şi Ucraina, dar nu şi cu Turcia. Negociatorul-şef al Turciei, Egemen Bagis, spune că este timpul ca acest nonsens să se termine. (EUObserver)

Croaţia ar putea deveni cel de-al 28-lea membru UE cel mai devreme în 2013. Dacă Croaţia încheie negocierile de aderare în iunie şi procesul de aderare nu este întârziat de Slovenia sau Olanda, spun europarlamentarii. Dacă totul merge bine, ar putea fi 2013 anul aderării, spune europarlamentarul socialist austriac Hannes Swoboda. (EUObserver)

237 de imigranţi, în greva foamei, la o facultate din Atena. Poliţiştii au înconjurat Facultatea de Drept din Atena, unde 237 de imigranţi au intrat în greva foamei. Protestatarii, care au sosit în această săptămână din Insula Creta, cer permise de reşedinţă, iar poliţia a sosit la faţa locului după ce nu s-a reuşit mutarea protestatarilor într-o altă clădire din centrul Atenei. Cinci procurori sunt în alertă,, pentru cazul în care ar fi nevoie ca poliţia să intre în clădire, având în vedere că, potrivit legii greceşti poliţia nu are voie să intre în campus decât dacă a fost invitată sua s-a petrecut o crimă. Universitatea şi Guvernul se contrazic acum în privinţa responsabilităţii rezolvării problemei, iar procurorii vor investiga dacă responsabilii facultăţii puteau lua măsuri pentru ca protestatarii să nu poată ocupa clădirea. Partidul de guvernământ din Grecia susţine că mişcările de stânga au abuzat de lege şi au folosit imigranţii pe post de pioni politici. (CNN)

Marea Britanie continuă să vândă în lume „detectoare de bombe” nefuncţionale. Potrivit unei anchete realizate de jurnaliştii BBC, guvernul britanic ştie că armata şi funcţionarii publici britanici au contribuit la punerea pe piaţă a unor dispozitive inutile. Exportul „baghetei magice” către Irak şi Afganistan a fost sistată în 27 ianuarie 2010, pentru că punea în pericol viaţa militarilor britanici şi ai armatelor aliate, având în vedere că, de fapt, acele detectoare nu reuşeau să „descopere” explozibilii. Cu toate acestea, dispozitivele sunt încă vândute în lume. Cel puţin patru producători competitori şi-au vândut propriile versiuni ale acestui dispozitiv şi sunt acum anchetaţi de fraudă de poliţia londoneză. Unul dintre fabricnaţi, ATSC Ltd. a vândut sute de aşa-numite detectoare (care constau, de fapt, într-o antenă radio ataşată cu o balama la un mâner de plastic) în Irak, pentru 85 de milioane de dolari. (BBC News)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: