21 septembrie, 2016

olguta vasilescuUn judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bucureşti a decis marți anularea mai multor probe din ancheta DNA care o are ca subiect pe Lia Olguța Vasile, primarul Craiovei. Motivul – încălcarea dreptului de apărare al acesteia.

Judecătorul a acceptat unele dintre cererile făcute de acuzați și a exclus declaraţii şi o interceptare, considerate ca fiind obţinute în mod nelegal.

Au fost eliminate declarațiilor date de trei martori în fața ofițerilor de poliție judiciară (pentru că polițiștii nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală), precum și excluderea declarației date de denunțătorul Ionuț Pârvulescu.


În aceste condiții, judecătorul le-a cerut procurorilor DNA să anunțe dacă solicită restituirea dosarului sau continuă procesul în instanță.

Decizia nu este definitivă, ea poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, unde se va da o hotărâre definitivă.

„Admite în parte cererile și excepțiile formulate de inculpații Preda Radu Cosmin, Popescu Elena Daniela și Vasilescu Lia Olguța. În baza art.345 alin.2 Cpp rap.la art.328 alin.1 Cpp constată neregularitatea actului de sesizare a instanței în ceea ce privește stabilirea obiectului și limitelor judecății cu referire la inculpații Preda Radu Cosmin, Popescu Elena Daniela.

În baza art.345 alin.2 Cpp rap.la art.282 alin.1 Cpp și art.102 alin.3 Cpp, cu ref. la art.6 din CEDO constată nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata Vasilescu Lia Olguța, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare.


Exclude actele de urmărire penală efectuate de ofițerii de poliție judiciară fără a avea delegarea procurorului de caz și anume: declarațiile martorilor Selavartea Constantin, Vlăsceanu Ion, Miereanu Gabriela și denunțul (declarație) formulat de Pârvulescu Ionuț Cosmin la data de 07.03.2016.

Exclude proba constând în interceptarea convorbirii ambientale dintre Vlăsceanu Ion și Pârvulescu Ionuț din data de 19.02.2016, aceasta fiind obținută în mod nelegal.

Încheierea motivată se va comunica procurorului care în termen de 5 zile de la comunicare trebuie sa înștiințeze judecătorul de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei”, se arată în decizia TMB.

Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a fost reținută de DNA în martie pentru patru infracțiuni de luare de mită, spălare de bani și pentru folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracțiuni).

Mai sunt acuzați:

Radu Cosmin Preda – administratorul public al Craiovei, urmărit penal pentru două infracțiuni de complicitate la luare de mită,

Daniela Elena Popescu – reprezentant al unei asociații non profit, acuzată de săvârșirea a patru infracțiuni de complicitate la luare de mită.

Olguța Vasilescu este acuzată de două fapte distincte: a primit în campania din 2012 sponsorizări mascate sub forma de donații primite de o asociație de la oameni de afaceri care derulau contracte cu primăria și, de asemenea, ar fi cerut o mită de aproape 550.000 de lei.

Faptele prezentate de DNA:

“În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic.

„Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condițiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar și pentru organizarea unor spectacole în susținerea campaniei inculpatei. Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguța a pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru și printr-o asociație non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, în perioada respectivă, inculpata Vasilescu Lia Olguța, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, să efectueze sponsorizări către asociația reprezentată de inculpata Popescu Elena Daniela, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a fațadelor unor clădiri din municipiul Craiova.

Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în considerarea atribuțiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor.

De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spațiul public într-o emisiune televizată din data de 02 martie 2016″.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: