cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Ultima jucărie a autorităților de toate felurile: cine presează prețul energiei. Guvernatorul BNR: atenție cu electricitatea în economie!

6 august, 2017

Prețul energiei electrice s-a apropia săptămâna trecută de un maximum inexplicabil, în condițiile în care autoritățile nu doar că sunt spectatoare, dar par să fie parte în mecanismul de scumpire.

Astfel, prețul la care s-a tranzacționat pe 3 august energia electrică a fost de 3 ori mai mare decât cu un an în urmă, când condițiile necesare producției erau similare, ajungând astfel la 570lei/MWh.

Explicația autorităților este că acesta e prețul pe piața de spot (PZU – piața din ziua următoare – piață secundară), și nu ce pe piața contractelor directe.


De la această realitate, pornesc explicațiile, rău prevestitoare pentru toamna și iarna care urmează :

În luna iunie, reglementatorul ANRE a amânat licitațiile pe piața centralizată pentru serviciu universal. S-a ajuns, astfel, ca energia electrică să fie achiziționată, în plină caniculă (adică în plin consum majorat) de pe piața de spot – acolo unde prețurile sunt îndeobște mult mai mari si cu un impact mai rapid în preț.

Este pentru prima dată când într-o piață secundară avem aproape 45% din cantitatea de energie consumată tranzacționată pe PZU. Am înțeles că de acolo provine problema. Sperăm ca ANRE să demareze cât mai repede această procedură de licitație pentru ca toți acești furnizori să aibă contracte bilaterale fără să mai vină cu cantitățile suplimentare pe PZU” – a declarat vineri, într-o conferință de presă Toma Petcu, ministrul Energiei.

„Încă de acum patru săptămâni ne-am aplecat foarte atent asupra acestei probleme. Am avut discuții, atât cu ANRE, cât și cu Consiliul Concurenței, pentru că au fost semnalate posibile aspecte de concurență sau neconcurență. Am cerut domnului Havrileț (președintele ANRE — n. r.) să facă o analiză să zică dacă sunt decizii pe care trebuie să le luăm. Am avut discuții cu directorul OPCOM și am analizat să vedem care sunt problemele, să vedem de unde apar prețurile și anomaliile din prețuri. Am observat că, în iunie, la toate contractele pentru furnizorii de ultimă instanță, din motive pe care nu le cunosc, s-a luat decizia la ANRE să fie amânată această licitație” – s-a justificat ministrul în conferința de presă, citat de agenția Agerpres.


Pe de altă parte, ANRE spune că a sesizat Consiliul Concurenței privind unele înțelegeri neconcurențiale și că așteaptă o reacție.

Problema pare, însă, a nu fi doar un accident de vară, ci va avea consecințe cu bătaie lungă – potrivit șefului ANRE :

Scumpirea energiei electrice peste calendarul de liberalizare

ANRE a anunțat licitațiile pe piața centralizată pentru 10 august. Însă câteva anticipări sunt de natură să stârnească îngrjorări, cu atât mai mult cu cât ele sunt formulate înainte de licitații.

Niculae Havrileț, președintele ANRE anticipa săptămâna trecută, într-o declarație pentru Digi24, că prețul energiei electriva va crește chiar în această toamnă cu încă circa 5% peste calendarul de liberalizare, după scumpirea de 8% din luna iulie.

E dificil de spus însă în ce măsură intervenția autorităților presează prețul curentului electric:

Pe de o parte, există influență aproape vizibilă din partea a chiar unor membri ai comisiei de industrii din Parlament – care se comportă uneori ca niste veritabili jucători în piață -, pe de altă parte chiar declarațiile ministerului de resort provoacă turbulențe – cum s-a întâmplat în iarna trecută când, după declarația ministrului Toma Petcu, potrivit căruia sunt probleme cu aprovizionarea, prețul curentului electric a ajuns, pentru o zi, la cel mai ridicat nivel din Europa. Evident, traderii au reacționat.

După cum se vede din declarații, sesizări și comisii care ”să găsească măsuri”, autoritățile muncesc la fel de mult ca speculatorii și cei suspecti de înțelegeri neconcurențiale.

Un lucru e cert: energia electrică se va scumpi mai mult decât o anticipa piața, ea se va deconta la consumatorul final, iar în cazul că autoritățile nu vor degaja piața de presiunea toxică, câștigul se va aduna la tredari și producători: unii, da, companii de stat.

Mugur Isărescu: atenție la prețul energiei!

”Este o declarație ușor malițioasă, dar trebuie să o fac ” – spunea vineri după-amiază guvernatorul Mugur Isărescu, atingând problema prețurilor la energia electrică :

„Când o să apară cifra în perioada următoare privind inflația din iulie, o bună parte din creșterile de prețuri în indicele prețului de consum, va proveni de la electricitate. Ne preocupă și sunt nevoit să revin: de multe ori spuneam că într-o țară în care avem multe incertitudini, cea mai mare a devenit evoluția prețurilor administrate, pe care nu reușim să le prognozăm. (…) Ne preocupă, categoric, evoluția prețurilor administrate, în acest context evoluția prețurilor la electricitate și, din câte știm noi, organele abilitate cu administrarea acestor prețuri vor face, în perioada următoare, comunicarea necesară, ceea ce ne va ajuta și pe noi în noua prognoză de inflație. Deocamdată, evoluția prețurilor în România este controlată, iar inflația este una dintre cele mai mici din Europa” . (sublinierile redacției).

În afară de tonul optimist de final – pe care guvernatorul BNR este obligat să-l adopte, este demn de menționat că prețul energiei electrice are influență nu doar asupra inflației, ci și asupra competitivității companiilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: