UE își asumă aderarea ţărilor din Balcanii de Vest – strategia și calendarul. Republica Moldova a ratat trenul

Şase ţări grupate în Balcanii de Vest, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina. Albania şi Kosovo, au primit undă verde pentru începerea procesului de aderarea la UE, ca urmare a unei declaraţii oficiale făcute pe 6 februarie 2018 de Comisia Europeană la Strasburg.

Pentru Serbia şi Muntenegru, a fost avansat deja anul 2025 ca obiectiv ambiţios dar fezabil.

Negocierile cu aceste două state sunt deja demaraate şi au avansat semnificativ. Uniunea condiţionează, însă, aderarea, de reforme aplicate în ritm susţinut şi de rezolvarea definitive a disputelor cu vecinii, ceea ce face ca obiectivul stabilit peste şapte ani să fie apreciat drept „extrem de ambiţios”.

Cu toate acestea, reamintim că şi în cazul minivalului de aderare constituit de România şi Bulgaria, anunţul potenţialei intrări în UE a fost făcut cu şapte ani mai înainte de transpunerea în realitate a acestui fapt. De reţinut, agenda Balcanilor de Vest a fost puternic susţinută de actuala preşedinţie bulgară a UE, ceea ce sugerează aspiraţiile vecinilor de la sud de Dunăre de lider regional.

Desigur, pentru a preîntîmpina problemele apărute cu „băieţii răi” din centrul Europei, o reformă prealabilă a modului în care se iau deciziile în UE va fi făcută mai înainte de a permite extinderea la mai mult de 27 de membri ( Marea Britanie urmează să părăsească în curând Uniunea).

După ce a Uniunea a avut de învăţat şi din experienţa cu România şi Bulgaria, comunicatul subliniază că aderarea la UE este mai mult decât un proces tehnic şi va trebui să meargă în profunzime, până la ataşamentul faţă de valorile europene. Fiecare ţară în ritmul ei, mai rapid sau mai lent, dar cu finalitate precisă.

Comisia s-a arătat pregătită să recomande deschiderea negocierilor cu Albania şi Macedonia, în timp ce Bosnia şi Herţegovina ar putea să devină un candidat credibil „cu efort susţinut şi angajament”.

Kosovo rămâne cu perspectiva cea mai îndepărtată, prioritară fiind acum implementarea Acordului de Stabilizare şi Asociere.

Din perspectivă istorică, ar fi bine să ţinem cont că angajamentul UE privind integrarea regiunii a fost luat, în premieră la Consiliul European ţinut la Salonic în 2003. Poate că ar fi util să marcăm şi noi mai clar care este rolul şi importanţa Ronâniei în regiune în cadrul rotaţiei la preşedinţia UE ce va începe la 1 ianuarie 2018.

Mai ales că soarta statelor din regiune a fost legate puternic de cea a românilor ce au ajutat, în decursul timpului la constituirea statelor naţionale din Balcani, şi, oricum s-ar interpreta, suntem cel mai puternic stat din această parte a Europei, tot mai integrate cu Occidentul după dezvoltarea comerţului şi ridicarea vizelor.

Concret, deşi a crescut cu circa 80%  din 2008 încoace, până la 43 miliarde euro ( date pentru anul 2016) schimburile totale ale acestor state cu UE de-abia însumează 43 de miliarde de euro faţă de aproape 95 miliarde euro în cazul României, în pofida celor zece miliarde de euro investite pe parcursul ultimilor cinci ani în regiune de către companiile europene.

De reţinut, Serbia şi Muntenegru au primit deja recomandări clare în privinţa paşilor pe care îi mai au de parcurs, dintre care pe primul loc nu a fost pus vreun criteriu economic ci domnia legii, unde situaţia din România continua să ridice, justificat sau, nu semne de întrebare la zece ani după aderare.

După cum se vede, din acest peisaj, în pofida eforturilor depuse de România, lipseşte o perspectivă similară pentru Republica Moldova, care, pentru moment, se vede exclusă fie şi de la o perspectivă certă de aderare la UE. Singura ei şansă fezabilă, în context, ar rămâne unirea cu ţara-mamă, dacă ar fi dorită de populaţie.