2 iulie, 2014

Forţele militare ucrainene continuă ofensiva în estul ţării în timp ce miniştrii de externe ai Ucrainei, Rusiei, Germaniei şi Franţei pregătesc o reuniune comună la Berlin, într-o nouă încercare de a pune capăt crizei din Ucraina.

Potrivit agenţiei Reuters, separatiştii au reuşit, miercuri, să avarieze un aparat de luptă SU-24, lovindu-l cu un lansator portabil de rachete în timp ce efectua o misiune de luptă la graniţa cu Rusia.

În primele ore ale zilei de miercuri, separatiştii au ucis un grănicer ucrainean, aflat la post la aceeaşi graniţă din est.


“Armata şi Garda Naţională continuă ofensiva contra teroriştilor şi criminalilor. Acţiunile armate sunt eficiente şi înregistrăm primele rezultate”, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al Parlamentului de la Kiev, Oleksander Turcinov.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, aflat sub presiune internă să pună capăt mişcărilor secesioniste care au început în luna aprilie, a refuzat marţi solicitarea Moscovei de a prelungi armistiţiul şi a ordonat o ofensivă generală împotriva rebelilor din estul ţării.

Diplomaţii avertizează asupra utilităţii reuniunii de la Berlin

“Reuniunea nu are un obiectiv exact. Este o oportunitate să continuăm discuţiile pentru încheierea în mod paşnic a conflictului, dar nu vrem să existe aşteptări nejustificate”, citează agenţia Reuters o sursă diplomatică franceză, care analizează eficienţa reuniunii de la Berlin a celor 4 miniştri de externe.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a acceptat sugestia unei reuniuni cu omologii din Ucraina şi Franţa, sugestie venită de la ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier.


Reuniunea de la Berlin este organizată la 2 zile după ce preşedintele Petro Poroşenko, care a acuzat Rusia că susţine separatiştii cu armament şi personal activ, a refuzat prelungirea acordului de încetare a focului după o serie de convorbiri telefonice cu Vladimir Putin, Francois Hollande şi Angela Merkel.

În vreme ce Petro Poroşenko se află sub tirul acuzaţiilor lui Vladimir Putin, SUA sprijină poziţia exprimată de Kiev.

“Preşedintele Poroşenko are dreptul să îşi apere ţara”, a afirmat, marţi, Marie Harf, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Rezultate incerte ale ofensivei lansate în Est

Ofensiva armată declanşată împotriva separatiştilor nu are rezultate evidente, este concluzia Agenţiei Reuters, care citează un raport al ministrului Apărării, Mikhailo Koval, în care se afirmă că armata a efectuat raiduri asupra unui număr de 120 de poziţii ale rebelilor.

Purtătorul de cuvânt al armatei, Oleksy Dmitraşkovski, a declarat că pilotul aparatului SU-24 atins de o rachetă lansată de rebeli a reuşit să menţină controlul aeronavei şi a “distrus” poziţia inamică.

Oficialul ucrainean a afirmat că, începănd cu ziua de marţi, de la lansarea noii ofensive, un paraşutist a fost ucis de către lunetişti iar alţi 13 militari au fost răniţi în confruntări.

Armata anunţa marţi că asupra poziţiilor separatiste au fost lansate tiruri de artilerie. Marţi seara s-a anunţat şi recuperarea unuia dintre cele 3 puncte de frontieră aflate sub controlul formaţiunilor pro-ruse, informaţie neconfirmată de autorităţile de la Kiev.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: