marți

23 aprilie, 2024

20 aprilie, 2020

România se situează pe locul 22-24 din cele 27 de state membre UE la ponderea angajaților care lucrează în turism raportată la sectorul de afaceri, potrivit datelor publicate recent de Eurostat pentru anul 2017.

Cu 6%, suntem la egalitate cu Lituania și Finlanda și ușor peste Cehia, Slovacia ( fiecare cu 5%) și Polonia (4%).

Pentru referință, menționăm că media la nivelul UE se situează la 9% iar țările cu cel mai mare grad de ocupare în turism este cea mai mare sunt Grecia (26%), Cipru (20%) și, surprinzător, Irlanda (14%).


Două state relativ mici, Croația și Austria (fiecare cu 13%) devansează state mari care sunt destinații clasice pentru turiști, precum Spania (12%) și Italia (11%).

La nivelul Uniunii, Germania, Italia și Spania însumează aproape jumătate (48%) din persoanele care lucrează în turism. Datorită faptului că statistica include și domeniile conexe rezervărilor, unde apar și cei mari touroperatori, cel mai mare număr de angajați îl are Germania (2,5 milioane persoane), urmată de Italia (1,6 milioane) și Spania (1,5 milioane).

În ce ne privește, tocmai prin ponderea relativ redusă a personalului, partea bună este că acest sector va fi, prin urmare, mai puțin afectat de pandemie decât în alte state europene.  Iar scăderea deficitului pe care îl înregistram sistematic de ani buni pe acest segment al contului curent ar putea ajuta la reducerea dezechilibrului extern.

Partea mai puțin bună este că datele arată că nu utilizăm un potențial natural important și ar trebui să utilizăm perioada actuală pentru a organiza mai bine și a relansa o activitate lucrativă în condiții sanitare normale.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: