Chestiunea

Industria, Agricultura și Finanțele – contribuție zero la creșterea de 4,7% a PIB pe S1

După analizarea datelor semnal, Institutul Național de Statistică a confirmat valorile iniţiale de 4,7% brut şi 4,8% ajustat cu sezonalitatea pe primul semestru al anului… Mai mult

06.09.2019

La obiect

România campioană: mai mult la consum decât la rezultate economice

România s-a situat pe primul loc în UE la creșterea volumului din comerțul cu amănuntul în luna iulie 2019. Potrivit datelor publicate de Eurostat, avansul… Mai mult

06.09.2019

La obiect

Numărul prezentărilor la Camera de Gardă – echivalentul a mai mult de un sfert din locuitori. Din total, 20% nu sunt urgențe

Peste cinci milioane de prezentări au fost înregistrate anul trecut la Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) sau Compartimentele de Primiri Urgențe (CPU), conform Raportului 2018… Mai mult

05.09.2019

Chestiunea

Gripă la Berlin, Bucureștiul face febră: cel mai mare partener pentru exporturile românești se apropie de recesiune tehnică

Problemele economice ale Germaniei, precum cea a scăderii peste așteptări a comenzilor din industrie, multiplică probelemele României. Economia acesteia depinde de cea a Germaniei în… Mai mult

05.09.2019

Cronicile

Turcia în Siria – începutul sfârșitului sau sfârșitul începutului?

de Alexandru Georgescu 28.8.2016

Alexandru Georgescu 1Intervenția militară a Turciei în teritoriul sirian, realizată cu aparenta susținere a Statelor Unite ale Americii, adaugă noi dimensiuni teoriilor legate de evoluția conflictului sirian.

Chiar și în cazul în care înfrângerea grupării Daesh și încheierea conflictului, la nivel militar, s-ar afla după colțul metaforic, creșterea exponențială a complexității zonei, prin numărul actorilor relevanți și varietatea interacțiunilor dintre ei, exclude orice fel de încredere în validitatea scenariilor formulate.

În același timp, este de înțeles concentrarea observatorilor pe specificul conflictului curent, însă orice analiză a acestei regiuni trebuie să ia în considerare posibilitatea unor conflicte succesoare, sau a unei păci fragile care să continue să submineze stabilitatea regiunii mai largi.

Relevantă în acest sens este perpetuarea unor condiții fundamentale care stau la baza conflictului, multe dintre acestea adânc înrădăcinate în specificul etno-cultural și religios al regiunii, la care se adaugă persistența sărăciei, tiparele de interacțiune politică și efectele distorsionante ale intereselor externe asupra șanselor realizării unui echilibru local.

Acționând la puțin timp după eșecul încercării loviturii de stat militare împotriva Președintelui Erdogan, Turcia se expune unor riscuri majore, care ar trebui să îi modereze ambițiile operaționale.

Deși focusul asupra unui inamic extern este o modalitate consacrată de a aplana conflicte interne, Turcia va trebuie să țină cont de efectele pe care mazilirea unei părți importante a corpului de ofițeri ai armatei o va avea asupra moralului celor rămași și asupra capacității sale de luptă. Un compromis soldat cu reabilitarea unui număr important de ofițeri, așa cum a mai avut loc în trecutul recent, ar putea fi un răspuns logic la exigențele operaționale ale intervenției Turciei, dar și a menținerii securității sale în sens mai larg.

În același timp, campania internă împotriva inamicilor guvernului actual desemnați de Președintele Erdogan a afectat inclusiv corpul de analiști și experți din mediul academic și cel al think tank-urilor. În toate statele cu pretenții de sofisticare în domeniul politicilor de securitate și internaționale, think tank-urile și organizații asemănătoare acționează ca un repozitoriu major de talent de expertiză, analiză, formulare scenarii și comunicare internațională cu formațiuni asemănătoare.

Efectul unei vânători de vrăjitoare, justificată sau nu, asupra competenței acestor entități, dar și asupra capacității lor de comunicare liberă riscă să denatureze un organ principal senzorial și predictiv al statului într-o perioadă de maximă necesitate a conștientizării mediului de securitate. De asemenea, alt rol al acestor instituții era și cel de filtru al informațiilor provenite de la omologi vestici, dar și de a oferi explicații cu privire la interesele și dinamicile interne ale Turciei pentru consumul acestor omologi.

Opacitatea rezultată poate fi in interesul tactic al Președintelui Erdogan, pe termen scurt, prin cultivarea unei imprevizibilități care să îl avantajeze în negocieri, dar va fi împotriva interesului Turciei la nivel strategic și pe termen lung, pentru că va aliena atât aliați vechi, cât și unii noi, știrbind de asemenea și prestigiul statutului Turciei drept cea mai avansată și funcțională țară din regiunea mai largă la nivelul guvernanței.

Intervenția turcă trebuie să navigheze atât interesele americane, cât și cele rusești, ambele țări având motive să privească cu suspiciune și reticență orice asertivitate turcă în regiune, indiferent de retorica în care ea este îmbrăcată.

Gesturile pioase ale Turciei către Rusia în perioada recentă, după doborârea larg mediatizată a unui avion rusesc,  concretizate prin mesaje apologetice și întâlniri la nivel înalt, nu vor fi înlăturat în totalitate nici afrontul la adresa unui actor geopolitic gelos pe prestigiul și întâietatea sa, nici oprobriul trezit în interiorul structurilor militare și de securitate ale Rusiei.

Că realismul politic va dicta o conlucrare benefică pe termen limitat pentru soluționarea unei probleme mai mari, aceasta este altceva.

În același timp, SUA nu pot ignora la nesfârșit retorica anti-americană a guvernului turc, efectele asupra imaginii SUA în rândul populației Turciei și gesturile la adresa bazei de la Incirlik (tăierea curentului, blocada bazei, discuțiile cu Rusia pe tema folosirii bazei, plus deteriorarea mediului de securitate pentru miile de militari americani de acolo și relația cu comunitatea locală).

Cererea de extrădare a lui Fethullah Gülen, stabilit lângă Philadelphia și cel mai mare operator de școli private din SUA, prezintă o dificultate majoră pentru americani.

Pe de o parte, nu dă bine ca în perioadă electorală executivul american să dea curs unor cereri beligerante de cooperare, mai ales în contextul criticilor adversarilor Președintelui Obama cum că ar fi fost prea degrabă dispus, metaforic și literal, să se frângă la mijloc și să plece capul mai jos decât partenerii săi de conversație (a se vedea pozele cu vizitele în Japonia și în Arabia Saudită), ceea ce nu ar fi sporit respectul pentru SUA in lume.

Pe de altă parte, chiar dacă nu este un autor, cel puțin la nivel operațional, al tentativei de lovitură de stat din Turcia, liderul mișcării Gülen are legături clare cu structurile americane (unul dintre susținătorii săi în procedura de acordare de viză a fost Graham Fuller, fost șef de stație CIA în Kabul, fost director la RAND Corporation și actualmente formator american de opinie) care pot fi speculate de către adepții teoriilor conspiraționiste (un sport național printre turci și balcanici).

Nodul acesta gordian ar putea fi tăiat prin mazilirea lui Fethullah Gülen de către americanii înșiși, pentru neregulile probabile pe care le-ar găsi la școlile sale (de la evaziune fiscală la fraudă de vize pentru cadre didactice din Turcia), dar rămâne de văzut cât de dispuși sunt americanii să renunțe la un as probabil în mâneca lor.

În același timp, Turcia trebuie să țină cont de raporturile sale cu aliații și forțele proxy ale marilor puteri. Cea mai delicată este problema kurzilor, cei mai statornici și competenți aliați militari ai SUA în acest conflict, de partea cărora s-a erijat și un segment important al opiniei publice americane.

Atacul asupra Jarabulus printr-o forță proxy de rebeli susținută de forțele aeriene, artileria și trupele speciale ale Turciei este mai puțin o lovitură dată contra Daesh, cât o încercare de a fura o victorie probabilă de sub nasul kurzilor, care ar fi reușit astfel sa conecteze teritoriul nord-estic controlat de ei cu enclava kurdă vestică și să realizeze următorul pas în planul lor de emancipare națională și teritorială.

Nu este prima oară în istorie când doi aliați, sau oameni care urmăresc același scop, să ajungă să piardă din vedere scopul în cursul unei întreceri de a-i limita celuilalt victoria. Goana către Berlin la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost un astfel de exemplu.

Americanii i-au încurajat pe kurzi să se retragă dincolo de Eufrat și să lase rebelii turcilor să cucerească Jarabulus, lovitură îndulcită de apropierea râului de oraș, care a însemnat că retragerea nu a fost o pierdere teritorială prea vizibilă pentru kurzi.

În același timp, rămâne de văzut care vor fi dimensiunile „zonei sigure” pentru refugiați pe care ar dori să o implementeze turcii și care va fi interacțiunea cu elementul kurd. Inclusiv către începutul conflictului, pretențiile Turciei de realizare a unei zone sigure pentru refugiați la granița sa, dar în interiorul Siriei, nu era doar o măsură de siguranță națională și control al fluxului de refugiați, ci și o modalitate de a contracara emanciparea kurzilor sub pretextul luptei contra Daesh.

De partea rușilor, în schimb, Turcia trebuie să aibă în vedere sprijinul tradițional al URSS-ului și Federației Ruse pentru familia Al-Assad, dar și cooperarea foarte bună cu Iranul, rivalul regional tăcut al Turciei, aflat pe o traiectorie ascendentă și mare susținător al guvernului lui Bashar Al-Assad.

Turcia deja pare să își fi moderat retorica anti-Assad, lăsând impresia că ar fi dispusă să suțină o tranziție politică pașnică și legitimă în perioada post-conflict. Rivalitatea cu Iranul este un „secret bine păstrat” al unei regiuni obșinuite cu rivalități publice și tumultoase. Ascendența Iranului, singurul alt stat din regiunea mai largă, pe lângă Turcia, care este puternic industrializat și dezvoltat social, prezintă numeroase probleme de rebalansare geopolitică regională.

Problema acomodării ambițiilor celor doi vecini, care găsesc un spațiu de cooperare comună măcar în problema tranzitului de energie și a schimburilor economice, riscă să fie agravată de insinuarea treptată a „turanismului” in ideologia de stat cristalizată sub Președintele Erdogan. Chiar și rebelii sirieni susținuți de turci sunt turcomani și nu orice rebel generic anti-Assad și anti-Daesh, iar diversele formațiuni paramilitare care activează în zonă, cum ar fi „lupii gri” care l-au asasinat pe pilotul rus al avionului doborât (o infamie după toate uzanțele războiului modern) au în componență și cetățeni turci, chiar în poziții de conducere.

Între timp, Iranul este o societate multietnică și multiconfesională (ba chiar un model de coeziune civică raportat la standardele regiunii) care are o pluralitate azeră concentrată, în mod natural, în vestul țării, la granița cu Turcia. Mai are și o minoritate kurdă, dar aceasta este altă discuție.

Reintrarea Iranului în comunitatea internațională, dacă se va realiza cu succes, va duce automat la o slăbire a mentalității de asediu care i-a permis dezvoltarea coeziunii naționale și la o deschidere treptată a societății, ceea ce o va expune la diverse pericole legate de războiul hibrid prin destabilizarea relației cu minoritățile sale.

Faptul că Turcia apelează, cel puțin retoric, la o variantă de „doctrină Medvedev” pentru a justifica intervenția în Siria chiar și împotriva guvernului legitim sirian, nu doar a „takfirilor” Daesh, trebuie să conducă la câteva sprâncene ridicate în regiunea mai largă.

Se resimte și influența altor jucători, precum și genul de mișcări în culise care caracterizează un conflict mai amplu decât lupta în trei dintre guvernul sirian, rebelii sirieni „moderați” și Daesh, plus toți binevoitorii internaționali care caută să se implice.

Îi avem spre exemplu, pe saudiți, a treia mare putere regională, care văd în Siria nu doar o ocazie de avansare a agendei lor geopolitice și geoistorice și a rivalității serioase cu Iranul, ci și un câmp de bătălie dintr-o criză mai largă – cea a efectelor diminuării avuției lor bazate pe resurse naturale, cea a diminuării ponderii lor în calculele strategice americane (care se vrea stimulată de către saudiți prin comenzile imense de tehnică militară pe care le-au plasat recent, peste ceea ce realizau în fiecare an), cea a destabilizării chiar la granițele sale, prin conflictul yemenit (nu că Siria ar fi departe), unde intervenția saudită a agravat lucrurile și a știrbit și prestigiul statului saudit.

Trebuie menționat și interesul israelian în subminarea oricărui stat puternic aflat la granițele sale, dar și în împiedicarea iredentismului sirian față de platoul Golan, unde au fost descoperite recent rezerve energetice importante, pe lângă cele de apă care au constituit dedesubtul confruntării cu Siria pentru regiune.

În același timp, rivalitatea Israelului cu Iranul, concretizată printr-o retorică foarte agresivă, care a depășit granițele celor două state și a dus la lupte politice prin proxy în coridoarele capitalelor europene și ale Washingtonului, determină atât împotrivirea Israelului față de guvernul de la Damasc, cât și o apropiere surprinzătoare și fără precedent față de Arabia Saudită.

Existența acestui păienjeniș de rivalități și revanșisme regionale nu ar fi neapărat un obstacol către încheierea eventuală a capitolului sirian și găsirea altui teren de bătălie, poate unul mai puțin distructiv (în organizații și forumuri internaționale), pentru consumarea acestor antagonisme.

Problema este că un „război rece” depinde de un mediu stabil și echilibrat pentru a nu deveni fierbinte, atâta timp cât condițiile fundamentale ale rivalității nu sunt eliminate. Or, toată regiunea se află în flux, mai ales în condițiile ascensiunii Iranului, al cărui ton poate fi cât se poate de conciliant și rezonabil la nivel internațional, pentru că trecerea timpului îi avantajează puterea economică, cea militară, dar și influența.

În contrast direct, saudiții simt un declin relativ, mai ales prin prisma filierei americane, dar și din cauza unor probleme interne – dificultățile diversificării economiei, efectul reducerii ajutoarelor sociale, neliniștea populației, mai ales a minorității șiite, în urma războiului lipsit de succes în Yemen și a incursiunilor rebelilor Houthi în teritoriul saudit, coeziunea leadershipului saudit pe măsură ce se face tranziția la următoarea generație de lideri după ce vor fi murit fiii lui Ibn Saud, fondatorul statului.

Scenariul ideal după intervenția Turciei ar fi următorul – marile puteri militare se dedică eliminării Daesh înainte de oricare alte considerente geopolitice, după care, coeziunea statului sirian fiind afirmată, au loc alegeri care să permită un exit grațios lui Bashar Al-Assad, căruia i se va fi garantat că nu va împărtăși soarta lui Gaddafi sau Mubarak.

Kurzii ar primi un grad relativ de autonomie locală sau de putere în aranjamentele etno-religioase inevitabile ale oricărui stat chipurile democratic din regiune (a se vedea Libanul), dar nu își vor vedea ambițiile naționale satisfăcute, bătălia aceasta rămânând să fie purtată altă dată.

Turcii se vor întoarce în granițele lor, cu permisiunea tacită de a reprima iredentismul kurd local sub pretextul unității naționale, și se vor mulțumi cu stabilizarea regională pentru a deveni intermediarii economici ai comerțului Orientului Mijlociu și Iranului cu Europa (cum au rolul de intermediar între regiunea autonomă Kurdistan a Irakului și Europa).

Vor avea nevoie de acest avantaj pentru a compensa scăderea încrederii investitorilor globali în stabilitatea Turciei post-lovitură de stat. Între timp, ar începe reconstrucția necesară a Siriei pentru reașezarea a milioane de refugiați  interni și internaționali.

Elementul principal care amenință acest scenariu nu sunt statele ambițioase implicate în conflict, pentru că ele, în cele din urmă, se pot dovedi raționale și receptive unei agende a stabilizării, chiar și printr-o pace care nu mulțumește pe nimeni. Elementul este factorul terorist, precum și ușurința mutabilității sale din terorism în „rebeliune legitimă și moderată” și invers.

Distrugerea Daesh nu reprezintă sfârșitul amenințării teroriste, ci începutul probabil al uneia noi, care va adopta o altă formă, altă strategie, poate chiar și altă retorică, dar va avea același efect coroziv asupra națiunilor în care se implantează.

Într-un articol în volumul recent apărut, „România transatlantică”, am argumentat în favoarea unei asemănări dintre ecosistemul terorist și cel al start-up-urilor, care reciclează expertiză, resurse, relații și experiențe de la proiecte eșuate în noi proiecte. Dinamica se va menține și în domeniul terorist, atâta timp cât cadrul fundamental al instabilității regionale și al exportului de instabilitate locală în exterior pentru a asigura o stabilitate locală iluzorie se va menține.

De la lideri care amuțesc extremismul intern prin finanțarea celui extern și exilarea celor mai mari revoluționari, până la fluxul migraționist puternic determinat nu doar de conflicte momentane, dar și de către sărăcie și lipsa oportunităților de câștig economic sau de câștig al statutului social (ex: prin căsătorie), cadrul instabilității este un garant al fenomenului auto-organizării teroriste emergente.

Pe termen scurt, intervenția Turciei în Siria trebuie analizată din două perspective principale.

În primul rând, resetarea relațiilor turco-ruse presupune o atitudine precaută față de operațiunile în Siria, din care Rusia a făcut un obiect important de propagandă internațională cu privire la rolul său în lupta împotriva terorismului și pentru stabilitatea regională și apărarea puterii statale legitime. Dacă turcii ar ajunge în postura de a bombarda pe cine nu trebuie sau de a ajuta pe alți „rebeli moderați” decât cei acceptabili, atitudinea Rusiei s-ar putea schimba rapid.

Deja există rapoarte cu privire la o conversație telefonică între Președintele Putin și Președintele Erdogan în care Rusia a abordat problema intervenției Turciei în Siria, o discuție care va fi continuată la următoarea întâlnire G20.

În al doilea rând, toate inițiativele trebuie măsurate prin prisma efectului uman, adică șansa de a crea noi refugiați sau de a întârzia repatrierea celor existenți, nu doar în Siria, dar și în Irak.

Daesh a fost o „armă de migrare în masă” care a dovedit o slăbiciune europeană în domeniul asigurării granițelor sale și care a declanșat un val migraționist oportunist mai amplu. Deși statele europene nu au reușit să aducă o contribuție importantă la soluționarea conflictului sirian, ele trebuie să își mobilizeze resursele pentru a contribui direct la o rezoluție a conflictului cel puțin satisfăcătoare pentru interesele lor.

Până la urmă, putem întreține speranțe cu privire la o ameliorare treptată a situației în Siria, mai ales dacă SUA și Rusia vor coopera tacit pentru încheierea acestui capitol nefast.

Problema cea mare este că fiecare actor important va avea o pârghie de subminare a procesului de pace pentru a obține ceea ce își dorește, chiar și atunci când cererile diferitelor grupuri se exclud reciproc.

Diferitele state, care duc grija investițiilor, siguranței teritoriale și a contagiunii teroriste, vor găsi o cale de a ajunge la compromis.

Formațiunile non-statale nu vor avea asemenea considerente și, prin urmare, fie ar trebui să fie pacificate de către sponsorii lor printr-o combinație de amenințări și avantaje, fie vor trebui trădate.

Candidații principali sunt rebelii sirieni, care nu sunt nici măcar o entitate monolitică, așa că vor putea fi neutralizați politic mai ușor, și kurzii, care și-au mai văzut odată trădate aspirațiile de către americani, în timpul primului Război din Golf, când au fost încurajați să se răscoale împotriva lui Saddam Hussein și au plătit un preț important uman și teritorial.

Chiar și cu o pace în Siria, compromisurile realizate acum pot fi sâmburii unui conflict viitor.

***

Alexandru Georgescu este cercetător în cadrul Fundației EURISC în domeniul relațiilor internaționale, a problemelor strategice și a infrastructurilor critice. A studiat economie și geopolitică și, în prezent, este doctorand în domeniul protecției infrastructurilor critice. A publicat extensiv în România și în străinătate și are o bogată experiență a contactelor internaționale, în țări cum ar fi China și Iran.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 28.8.2016

Lăsați un comentariu


Europa

Bruxelles ia în calcul noi taxe energie, pentru combaterea schimbărilor climatice

Iulian Soare

Uniunea Europeană ia în considerare introducerea unor noi taxe în domeniul energiei pentru ca Blocul comunitar să îşi atingă mai uşor ţintele în domeniul combaterii… Mai mult

Stiri

Declin drastic al forței de muncă potențiale – Patronatele cer eliminarea plafoanelor pentru importul de lucrători

Mariana Bechir

Rezervele posibile de forță de muncă ale României se restrâng drastic din cauza scăderii naturale a populației, a îmbătrânirii accelerate a acesteia și a emigrării,… Mai mult

Europa

Nou mecanism de preluare a migranților de pe Mediterană. Premierul italian: Statele care nu participă trebuie să sufere mult financiar

Iulian Soare

Italia negociază cu celelalte state membre un sistem temporar de ”repartizare automată” a migranţilor salvaţi pe Mediterană, a confirmat joi o sursă diplomatică de la… Mai mult

Stiri

Importurile de electricitate au crescut cu peste 45% în primele 7 luni. Producția a scăzut cu 5%, sub constrângerile guvernamentale

Adrian N Ionescu

Creșterea producției de electricitate a centralelor eoliene (+7%) și a celor solare fotovoltaice (+8%) pe primele 7 luni ale anului 2019, nu au compensat scăderile… Mai mult

Europa

Belgianul propus comisar european pentru Justiție, acuzat de corupție și spălare de bani

Iulian Soare

Ministrul de Externe belgian, Didier Reynders (foto), propunerea pentru portofoliul Justiției în Comisia Europeană, este acuzat de corupție și spălare de bani în Republica Democrată… Mai mult

Stiri

Iranul amenință că bazele şi aeronavele americane din regiune se află în raza de acţiune a rachetelor sale

Iulian Soare

Un comandant al Gardienilor Revoluţiei din Iran a avertizat duminică dimineaţa că bazele militare şi aeronavele Statelor Unite din regiune se află în raza de… Mai mult

Europa

Guvernul ucrainean a anulat contractul câștigat de o companie americană pentru exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră

Iulian Soare

Noul guvern al Ucrainei a anulat contractul pentru exploatarea de gaze şi petrol offshore din Marea Neagră, acordat de precendentul executiv unei subsidiare a grupului… Mai mult