27 ianuarie, 2012

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, joi, eliberarea din arest sub control judiciar a fostului director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR (CNCFR) Mihai Necolaiciuc, trimis în judecată de procurorii DNA în patru dosare pentru deturnare de fonduri.

Potrivit Agerpres, Tribunalul Bucureşti a admis recursul făcut de Necolaiciuc şi a anulat o decizie a Judecătoriei Sectorului 1 prin care această instanţă respinsese cererea de eliberarea înaintată de fostul director CFR.

În mai 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Mihai Necolaiciuc, în cel de-al patrulea dosar în care este acuzat pentru deturnare de fonduri.


În acelaşi dosar a mai fost deferită justiţiei şi Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în cadrul CNCFR în perioada 26.11.2001 – 10.10.2003.

În sarcina celor doi, procurorii au reţinut infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată (66 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea ”Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori.

„În ceea ce priveşte CNCFR, finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi/consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro. Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor menţionate anterior. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei”, arăta DNA într-un comunicat de presă.


În aceste condiţii, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2003, Mihai Necolaiciuc şi Viorica Olăeru şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat peste 8.6 milioane lei, aproximativ 2.755.000 euro, provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

În aprilie 2011, Mihai Necolaiciuc a fost adus în ţară, el fiind extrădat din Statele Unite ale Americii. El s-a aflat în custodia autorităţilor americane timp de aproape doi ani. A fost arestat în vederea extrădării în iunie 2009, după acuzaţii de încălcare a reglementărilor privitoare la imigraţie.

Mihai Necolaiciuc a fost director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române în perioada iulie 2000 – octombrie 2003. Deoarece Mihai Necolaiciuc s-a sustras urmăririi penale pe tot parcursul acesteia, în martie 2007 Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă a inculpatului, fiind emise mandatul european de arestare şi mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: