23 decembrie, 2011

Tribunalul Bucureşti a decis anularea unei hotărâri AGA Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul pentru ca ulterior Franklin Templeton să fie numită administrator al FP, însă compania susține că decizia nu are impact material asupra FP.

Hotărârea Tribunalului București dă câștig de cauză avocatei Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea, care a contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte dintre deciziile AGEA de la Fond în care Franklin Templeton a fost numit administrator.

„Prin hotărârea pronunţată în data de 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta Ioana Sfîrăială, de constatare a nulităţii absolute a hotărârii 1 din 6 septembrie 2010 a Adunării Generale Extraordinare ale Acţionarilor (AGEA) a Fondului Proprietatea, prin care au fost schimbate actele constitutive şi a fost ales ca administrator unic Franklin Templeton Investment Management Limited Londra – Sucursala din România, împreună cu noua conducere a Fondului”, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din magistratură.


În schimb, vineri, sucursala Bucureşti a companiei Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom, administratorul unic al Fondului Proprietatea /FP/, consideră că decizia de joi a Tribunalului Bucureşti, care a anulat unele hotărâri ale acţionarilor din anul 2010, nu are impact material asupra Fondului, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.

‘Având în vedere hotărârile separate aprobate în cele mai recente adunări ale acţionarilor, Administratorul Fondului nu consideră decizia Tribunalului ca având impact material asupra Fondului. Administratorul Fondului nu a primit deocamdată niciun document oficial din partea Tribunalului Bucureşti în legătură cu decizia Tribunalului în acest dosar; odată ce acesta va fi disponibil, Administratorul Fondului va lua în considerare măsurile legale suplimentare adecvate şi va informa acţionarii în acest sens’, precizează comunicatul, citat de Agerpres.

Hotărârea de joi a Tribunalului București este definitivă şi executorie, ea putând fi însă atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, menționează Mediafax.

Prin decizia 1 a AGA din 6 septembrie 2010 de la Fondul Proprietatea, acţionarii au aprobat modificarea actului constitutiv al FP, prin schimbarea sistemului de administrare, de la Consiliu de Supraveghere şi Directorat la societate de administrare a investiţiilor.


Prin decizia Tribunalului Bucureşti, practic, din data de 21 decembrie 2011, Fondul Proprietatea revine la vechiul statut, iar administrator al societăţii este din nou Ionuţ Popescu, susțin sursele citate de Mediafax.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură

Ce a reclamat acționarul Ioana Sfîrăială privind administrarea FP:

  • Avocata Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea, a contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte dintre deciziile AGEA de la Fond în care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al Fondului nu a fost publicat în termenul legal, de 30 de zile înainte de AGA.
  • Sfîrăială afirma că în AGEA din 6 septembrie 2010 s-a aprobat modificarea actului constitutiv al Fondului Proprietatea, deşi modificările propuse de conducerea Fondului trebuiau publicate cu 30 de zile înainte de întrunirea acţionarilor. Convocatorul a fost publicat în Monitorul Oficial la 4 august, iar modificările propuse pentru schimbarea actului constitutiv au fost publicate la 23 august 2010.
  • „Pârâtul a încercat să complinească viciul convocării din data de 4 august 2010, prin publicarea unei a doua convocări, din 23 august, când a fost publicat şi conţinutul actului constitutiv ce se propunea a fi votat. Însă o asemenea măsură nu este legală, deoarece nu se respectă termenul imperativ de 30 de zile care trebuie să existe între data publicării convocării şi data stabilită pentru întrunirea Adunării Generale, care termen se calculează de la data ultimei convocări”, nota Sfîrăială în cererea adresată Tribunalului Bucureşti.
  • Ea consideră că numirea companiei Franklin Templeton Investment Management Londra administrator la FP este nulă, întrucât era condiţionată de modificarea actului constitutiv al Fondului.
  • În cadrul AGA din 6 septembrie 2010, acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat şi listarea Fondului la Bursa de Valori Bucureşti şi pe alte pieţe internaţionale, precum şi răscumpărarea unui pachet de cel mult 10% din titlurile FP.
  • Hotărârea privind listarea a fost contestată de Sfîrăială, însă tribunalul a respins acţiunea avocatei.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: