17 mai, 2023

Trei oameni de știință ruși care au lucrat la dezvoltarea rachetelor hipersonice se confruntă cu acuzații penale „foarte grave”, a anunțat miercuri Kremlin despre o investigație de trădare care a declanșat panică în rândul cercetătorilor din Rusia, anunță Reuters.

Cei anchetați sunt Anatoli Maslov, Alexandr Șipliuk și Valeri Zveghințev. Ei sunt acuzați că au prezentat în străinătate date despre rezultatele cercetărilor lor, pe baza cărora armata rusă a construit rachetele Kinjal și Zircon.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în timpul conferinței sale zilnice de presă că este la curent cu o scrisoare deschisă semnată de cercetători din Siberia care le-au luat apărarea celor 3 bărbați, dar că situația este de competența serviciilor de securitate ale Rusiei.

Colegii cercetătorilor anchetați au notat în scrisoarea publicată luni că aceștia sunt nevinovați și că punerea lor sub acuzare amenință să provoace prejudicii grave cercetărilor științifice din Rusia.

„Îi cunoaștem pe fiecare în parte drept patrioți și oameni decenți care nu sunt capabili să facă ceea ce autoritățile de investigație îi suspectează că au făcut”, afirmă aceștia în scrisoare.

Președintele rus Vladimir Putin a lăudat constant superioritatea rachetele hipersonice ale Rusiei, despre care afirmă că sunt „invincibile” și că Rusia este lider mondial în ceea ce privește armele de acest tip.


Armata ucraineană a anunțat că a doborât 7 asemenea rachete în ultimele 10 zile, 6 dintre ele într-o singură noapte. Rachetele hipersonice ating o viteză de peste 12.000 km/oră, afirmă rușii.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: