6 aprilie, 2011

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, o iniţiativă legislativă prin care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar urma să funcţioneze sub control parlamentar, cu păstrarea autonomiei.

Potrvit proiectului, Parlamentul va numi preşedintele CNAS, din rândul membrilor Consiliului de Administraţie al Casei, la propunerea comisiilor parlamentare de specialitate, pentru un mandat de 7 ani.

În prezent, preşedintele CNAS este numit de primul-ministru.


De asemenea se instituie obligativitatea ca reprezentanţii Casei să prezinte anual Parlamentului un raport de activitate.

Ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie ai CNAS ar urma să fie numiţi astfel: trei de către primul-ministru, la propunerea ministrului Sănătăţii, a ministrului Muncii respectiv a ministrului Finanţelor, patru sunt desemnaţi de partidele politice parlamentare, la propunerea Parlamentului, opt membri sunt propuşi de confederaţiile patronale şi sindicale, iar doi sunt numiţi de comisiile de specialitate din Parlament la propunerea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.

De asemenea, A genţia naţională de Administrare Fiscală va colecta contribuţia de asigurări de sănătate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar Parlamentul va controla colectarea.

Propunerea legislativă păstrează principiul potrivit căruia banii urmăresc pacinetul, instituit de guvern recent.


”Din totalitatea sumelor colectate, CNAS, prin preşedintele său, în calitate sa de ordonator principal de credite, va repartiza până la 80% din sume, dar nu mai puţin de 50%, în mod proporţional, spre gestionare Caselor judeţene de Asigurări de Sănătate şi Casei de Asigurări a municipiului Bucureşti, urmând ca diferenţa să se constituie într-un fond de redistribuire al CNAS”, se arată în raportul Comisiei de sănătate din Senat.

De asemenea, este prevăzut faptul că bugetul Fondului va fi aprobat anual de Parlament, într-un capitol distinct în legea bugetului de stat, la propunerea CNAS înaintată Guvernului.

Propunerea legislativă, iniţiată de parlamentari reprezentând toate grupurile parlamentare, a fost aprobată cu 61 de voturi pentru, 13 împotrivă şi 32 de abţineri.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru această propunere legislativă.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, susţinut de UDMR, a insistat în coaliţia de guvernare pentru trecerea CNAS în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: