sâmbătă

20 iulie, 2024

25 octombrie, 2021

Astăzi se încheie Summit-ul miniștrilor agriculturii de la Cracovia. Subiectul principal al agendei a fost  asigurarea producţiei de proteine furajere în regiunea mărilor  Adriatică, Baltică şi Neagră.

„În urma primirii invitaţiei de a participa la Summit-ul miniştrilor Agriculturii din regiunea celor Trei Mări (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia şi Austria), eveniment organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Polonia, voi fi prezent, în perioada 24-25 octombrie 2021, la Cracovia.

Din delegaţie mai fac parte, de asemenea, secretarul de stat Marius Mihai Micu şi directorul general al AM PNDR, Daniela Rebega. În ultimii ani, Uniunea Europeană a întreprins mai multe iniţiative pentru a căuta alternative la importurile de soia.

Necesitatea de a reconstrui piaţa culturilor proteice a fost anunţată de Comisia Europeană în mai multe documente oficiale. În acest context, este importantă şi discuţia despre cooperarea ştiinţifică şi universitară, precum şi schimbul de experienţă între statele celor Trei Mări”, a scris ministrul Adrian Oros, luni, pe pagina sa de Facebook. 


Potrivit acestuia, un alt subiect al întâlnirii de la Cracovia îl reprezintă impactul Politicii Agricole Comune asupra transformării agriculturii şi a zonelor rurale din regiunea celor Trei Mări către o economie verde şi digitală.

Ultimul punct al agendei reuniunii conţine aspecte ce vizează provocările legate de cercetarea şi inovarea sistemelor alimentare în direcţia identificării unor soluţii care să conducă la asigurarea furnizării pe piaţă de alimente sănătoase şi la preţuri accesibile, a adăugat Oros.

La Summit-ul miniștrilor agriculturii de la Cracovia și-au anunțat participarea Janusz Wojciechowski – Comisarul european pentru agricultură și președintele Republicii Polonia, dl Andrzej Duda, în prezența cărora se va adopta Declarația comună a miniștrilor agriculturii din țările din regiunea celor trei mări.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: