Traian Băsescu a ieșit din nou joi seară pentru a critica taxa de 7 eurocenți pe litrul de combustibil, chiar în timp ce premierul Ponta discuta cu procesatorii de petrol cu intenția de a-i convinge pe aceștia să suporte acciza suplimentară și să nu scumpească carburanții.
Președintele l-a acuzat pe premier de corupție, argumentând că acesta acoperă deficitele din buget cu banii din taxa suplimentară pe combustibili, în timp ce a ascuns banii electorali la ministerul vicepremierului Liviu Dragnea și în excedentele bufferelor pentru plata datoriei externe.
Șeful statului a declarat că, în cursul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul, i-a propus acestuia să taie suplimentul de la ministerul dezvoltării și să crească taxa pe combustibili numai în cazul că nu se va închide cu bugetul.
Traian Băsescu a atacat și strategia de construcție a autostrăzilor prezentată cu o zi înainte de guvern, și l-a acuzat pe premier că a modificat prioritățile de construcție a infrastructurii de la coridoarele paneuropene către tronsoane locale, potrivit intereselor baronilor locali.
Din declarațiile lui Traian Băsescu:
- Premierul este disperat să o introducă pentru a dirija bani la Dragnea care sa fie utilizaţi la europarlamentare şi prezidenţiale
- Voia să-si ascunda furtul pentru partid, pe care îl gestionează împreună cu Dragnea, acoperit de semnatura mea către Fond. Incerca din nou să se ascundă sub semenatura cuiva pentru a fura
- Cred că este cel mai inalt nivel de corupţie şi imoralitate văzut la un premier
- Le spun astăzi să înceteze cu minciuna, nu au nicio obligaţie să introducă acciza
- Ponta a crezut că se va ascunde sub scrisoarea transmisă şi aprobată de FMI. Acesta e al doilea motiv pentru care nu am semnat scrisoarea. Voia să îşi ascundă furtul pentru partid, pe care îl gestionează cu Dragnea, acoperit de semnătura mea către Fond. Mi-am dat seama că Victor Ponta încearcă să se ascundă sub semnătura cuiva.
- I-am propus premierului o cale de mijloc: nu introduce acciza la 1 ianuarie, si dacă nu se închide bugetul o poți închide de la 1 iunie sau iulie, nu a vrut, atunci mi s-a consolidat ideea ca are nevoie de bani pentru europarlamentare
- Programul de autostrăzi pe care l-a prezentat ieri este lipsă de respect pentru populaţie în primul rând, dar şi pentru interesele României. Dacă Ponta va persista să prezinte acest proiect, nu vă ascund că nu îi voi da niciun sprijin la Bruxelles ca să fie aprobat.
- Faci coridorul 4 tot, mai puţin Valea Oltului. Se vor face nişte cozi inimaginabile pentru că trebuie să reduci la jumătate capacitatea de preluare a infrastructurii.