20 decembrie, 2011

Guvernul trebuie să se gândească, în anul 2012, la noi măsuri de sprijinire a exportatorilor, luni, preşedintele Traian Băsescu, cerând un echilibru perfect între exporturi şi importuri, relatează Mediafax.

Preşedintele a vorbit, în discursul rostit la întâlnirea cu reprezentanţii Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), despre „contribuţia extraordinară a exporturilor la scăderea deficituluide cont curent”.

„De fapt, aceasta a fost una dintre marile noastre vulnerabilităţi, mai mare decât deficitul bugetar, mai mare decât gradul de îndatorare. Deficitul de cont curent, diferenţa dintre exporturi şi importuri a fost cea care ne-a adus în pragul colapsului în 2009”, a spus Traian Băsescu.


Şeful statului a adăugat că trebuie înţeles foarte clar că vor trebui dezvoltate politici care să stimuleze exporturile. Preşedintele a mai spus că dacă în anul 2008 deficitul de cont curent al României era de 23 de miliarde de euro, acesta va atinge în 2011 un nivel de 10 miliarde de euro, „cifră constantă de-a lungul ultimilor ani”.

„Ţara nu va fi performantă până nu echilibrăm perfect exporturile cu importurile. Şi vom fi cu atât mai performanţi cu cât vom reuşi să avem o balanţă pozitivă”, a spus preşedintele.

Traian Băsescu a mai adăugat că fixarea unui astfel de obiectiv pentru politicieni este dificilă deoarece nu aduce voturi. „Singur, este foarte dificil să fixezi politicienilor un astfel de obiectiv pentru că nu cresc salariile, nu cresc pensiile, deci nu aduce voturi când vorbeşti de nevoia de a echilibra balanţa de plăţi a României”, a spus Traian Băsescu.

El a adăugat că deşi Guvernul „nu poate fi inclus într-o formulă de a i se mulţumi” s-au adoptat măsuri pozitive. „Sigur, s-a făcut, dar dincolo de ce s-a făcut anul 2012 trebuie să fie un an în care guvernul să se gândească la noi măsuri de sprijinire a exportatorilor”, a spus Traian Băsescu.


Preşedintele a precizat că trebuie să fie vorba de măsuri „posibile şi realiste care să ajute exportatorii”. „Că aşa, când îi vezi la TV, vin şi spun «Să se reducă CAS-ul». Da, dar daţi-mi bani de pensii”, a comentat preşedintele spunând că deficitul la acest capitol este de 3,7 miliarde de euro.

Ce a mai spus Băsescu, la ANEIR:

  • Despre Ioan Niculae, patronul companiei Interagro. „În cazul domnului Niculae, altă dezbatere de presă, mai mult sau mai puţin îndreptăţită. Sigur că până la urmă vorbim despre nişte măsuri de scoatere din criză a companiilor producătoare de îngrăşăminte. Şi piaţa îngrăşămintelor, ca şi piaţa oţelului, sunt dependente de fluctuaţiile de preţ. Va trebui analizat dacă rezistă în competiţie pentru că în România petrochimia a fost prăbuşită pur şi simplu de dumping-ul produs de Ucraina şi de Federaţia Rusă. Domnule Niculae, chiar dacă este un scandal public în momentul de faţă, ca şef al statului nu mă pot preface. Trebuie analizat, şi cereţi la guvern să se analizeze capacitatea combinatelor de producţie de îngrăşăminte din România de a sta pe piaţă în actualele condiţii. Dacă nu, va trebui să vedem”.
  • Despre Alro Slatina și Arcelor Mittal Galați. „Nu o să vedeţi că unul care ia energie fără să producă nimic (…) este atacat în presă. De ce ? Că ei dau publicitate, domnule. Ei dau publicitate”.
  • Despre Exporturi. „Aş face o remarcă legată de bocitoarele vechii economii – cei care plâng «Unde e economia României de altădată?». Vreau să spun aici, de faţă cu exportatorii: economia românească de altădată exporta de 10 miliarde de dolari pe an”. Anul acesta, exportatorii români exportă circa 45 de miliarde de euro, deci aproape 60 de miliarde de dolari. Deci un prim mesaj către în afară: Nu mai bociţi că n-aveţi ce”.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: