vineri

29 martie, 2024

23 martie, 2012

„Ştim unde este (depitatul Mihail Boldea – n.r.), facem toate eforturile politice. Acum e în Kenya, nu ştim unde va fi diseară. Încă de aseară statul român a declanşat toate procedurile pentru ca Boldea să revină în ţară. Nu ştiu cât de repede, cât va dura, dar vă asigur că îl vom găsi şi în gaură de şarpe până la urmă. Va trebui, aşa cum a fost şi cu alţii – a declarat preşedintele Traian Băsescu vineri, la bilanţul pe 2011 al SRI.

Şeful statului a apreciat promptitudinea cu care a reacţionat Parlamentul în privinţa avizului de percheziţie, reţinere şi arestare solicitat de DIICOT în cazul Boldea. „Modul în care Parlamentul a reacţionat la solicitarea Parchetului este o bilă albă în cazul Boldea. Nu suntem în Schengen, dar este clar că trebuie să ne adaptăm legislaţia cu privire la reţinerea potenţialilor infractori la această realitate. Am văzut aprecierile din presă cu privire la cazul Boldea. Imediat ce am aflat am vrut şi eu să ştiu cum a fost posibil. Mă voi implica şi în acest caz de readucere a lui înapoi” – a spus Băsescu.

Alte declaraţii ale lui Băsescu la şedinţa de bilanţ al SRI:

  • Niciun om politic sau din justiţie sau din orice altă activitate nu mai poate sta liniştit. SRI are o consistentă muncă de prevenire a actelor de corupţie.
  • Cooperarea a fost una din vulnerabilităţile constatate în CSAT acum câţiva ani. Cooperarea la care ar trebui să fie dispus cel mai mare serviciu de informaţii al ţării a început să dea roade.
  • La contractele mari fraudele nu se fac la desemnarea câştigătorilor. Comisiile sunt foarte mari, sunt greu de creat influenţe pentru toţi membrii. Trebuie dată atenţie în alte două zone: întârzieri şi acte de corupţie apar după desemnarea câştigătorului, în cadrul negocierii clauzei de execuţie.
  • O ameninţare extrem de presantă este cea cibernetică, prin atacarea site-urilor instituţiilor guvernamentale, dar şi a celor din sistemul privat.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: