12 iulie, 2016

basescuPreședintele Traian Băsescu a anunțat marți fuziunea PMP cu UNPR, partid fondat de Gabriel Oprea, condus în prezent de deputatul Valeriu Steriu.

Potrivit declarației făcute de Traian Băsescu, forurile de conducere au votat în unanimitate decizia de fuziune, care practic este una prin absorbție- denumirea și toate însemnele noului partid fiind cele ale PMP.

În cadrul conferinței de presă comune, Traian Băsescu a mai precizat că procesul de negociere s-a derulat în ultimele 2 săptămâni, iar până zoi tot procesul va fi finalizat.


În următoarele 2, a anunțat și Valeriu Steriu, va fi stabilită și ”distribuția echilibrată a puterii în teritoriu”. Principiul care va ghida această distribuție ține de influența pe care o exercită în județe aceste formațiuni. ”În unele locuri e PMP puternic, în altele UNPR”, a explicat Traian Băsescu.

Întrebat depre problemele de imagine care i le-ar putea produce această fuziune, Traian Băsescu a răspuns: ”Gabriel Oprea nu mai e în partid, iar după fuziune rămâne numai cu onoarea. Oprea nu este, Șerban Mihăilescu a demisionat, nu văd nicio problemă”.

UNPR a purtat anul acesta, în special după alegerile locale, negocieri atât cu PSD cât și cu PNL în scopul formării unei alianțe în perspectiva alegerilor generale din această toamnă.

După fuziunea PMP-UNPR, singurul aliat oficial al PSD rămâne ALDE.


Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: