3 noiembrie, 2015

protest colectiv marti
Sursa: Facebook

Peste 25.000 de persoane, în majoritate tineri, au protestat marţi seară în faţa guvernului, cerând demisia premierului Ponta, a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, si a primarului sectorului 4 – ca răspuns la reacţia autorităţilor după tragicul incendiu de la Clubul Colectiv şi la şirul de nereguli care au dus la moartea a 32 de persoane.

Protestul a pornit ca o mişcare pe facebook.

Manifestanţii s-au adunat în Piaţa Unirii, au pornit spre guvern – unde li s-au alăturat alte mii de oameni, după care au pornit în marş spre Ministerul de Interne, primăria sectorului 4 şi Clubul Colectiv, după care au revenit la Universitate.


Lozincile strigate de manifestanţi au vizat necesitatea de-a schimba sistemul corupt de administraţie, de schimbare a clasei politice, demisia administraţiei şi asumarea răspunderii de către autorităţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat la mişcarea de stradă manifestându-şi sprijinul :

„Sunt impresionat de manifestările din această seară. Este o mișcare de stradă, care vine din dorința oamenilor de a le fi respectată condiția și demnitatea. Am înțeles că se cere și se așteaptă, pe bună dreptate, ca cineva să-și asume răspunderea politică. Următorul pas trebuie să fie al politicienilor, care nu pot ignora acest sentiment de revoltă”. – a scris Klaus Iohannis pe contul să de facebook.

Autorităţile vizate de proteste nu au avut nicio reacţie oficială.


Potrivit declaraţiei manifestanţilor, aceasta ar putea fi doar prima zi de proteste, altele de acelaşi gen fiind programate în zilele următoare.

Proteste asemănătoare au fost organizate şi în alte oraşe ale ţării, în care mii de oameni au demonstrat solicitând demisia guvernului şi măsuri pentru schimbarea administraţiei corupte.

###

UPDATE: La miezul nopții, în Piața Universității mai sunt doar câteva sute de persoane, unii pleacă spre Colectiv.

A fost prima zi de proteste – potrivit demonstranţilor, care au anunţat că a fost o zi de test.

Manifestanții de marți au fixat deja data următorului marș: joi, 6 noiembrie, și declară că nu se vor mulțumi cu funcționarii mărunți pe care premierul Victor Ponta dorește să-i sacrifice pentru a salva Guvernul.

UPDATE: Manifestații de solidaritate cu protestatarii de la București s-au organizat și la Brașov, Constanța, Vâlcea, Sibiu, Brăila.

UPDATE: Zeci de mii de persoane au ajuns la sediul Primăriei Sectorului 4 și cer demisia edilului Popescu Piedone.

Au fost așteptați de cordoane de jandarmi și forțe de ordine pregătite să intervină dacă se încearcă un asalt al instituției.

Demonstranții știu că nu este nimeni înăuntru, așa că pornesc spre Patriarhie, unde scandează: „Am venit să ne povestim.”

Patriarhia a trimis abia marți seara un grup de preoți să oficieze o slujbă la Club Colectiv, localul unde s-a produs incendiul ce a du, până acum, la moartea a 32 de persoane.

De aici s-au îndreptat înapoi, spre Piața Universității.

UPDATE: Mai multe televiziuni străine transmit că românii au ieșit în stradă, după incendiul din Clubul Colectiv și, nemulțumiți de proporțiile corupției, cer demisia Guvernului.

La Parlament, câțiva tineri sar gardul ce înconjoară imensa clădire, dar sunt rugați de jandarmi și de alți protestatari să revină pe trotuar.

UPDATE: Mulțimea a pornit în marș, de la MAI, spre Parlament. Când capul Coloanei a ajuns pe Splai ultimii demonstranții nu plecaseră încă din Piața Revoluției.

Sunt cel puțin 20.000 de protestatari.

Pe un carton scrie purtat de o tânără scrie: „Avem coloană vertebrală, nu coloană oficială”.

UPDATE 21.00: Coloana de manifestanți a plecat de la Piața Victoriei și se îndreaptă spre Ministerul de Interne.

Acolo se scandează ”Nu aveți coloană/ Decât oficială”.

protest colectiv 4

UPDATE 20.50: Câteva sute de persoane protestează în Piaţa Sfatului din Brașov, unde oamenii s-au adunat pentru a se solidariza cu manifestanții din Capitală.

Ei au aprins candele lângă unul dintre zidurile Prefecturii și au intonat Imnul Național, apoi au plecat în marș spre Piața Sfatului și apoi spre Prefectură.

Potrivit Europa Fm, se scandează „Jos Oprea”, „Jos Ponta”, „Piedone asasin, Oprea asasin”, „Toate partidele / Aceeaşi mizerie”, „Nu plecăm acasă /morţii nu ne lasă”.

UPDATE 20.35: Cei mai mulți demonstranți sunt tineri:

protest colectiv marti 3

UPDATE 20.30: Pe unele pancarte se poate citi: „Noi suntem generația care schimbă istoria!”, „Corupția ucide!” sau „Bunicii la Război / Părinții la Revoluție / Este rândul nostru”.

protest colectiv pancarta bunicii parintii noi

UPDATE 20.20: În zona Guvernului sunt efective importante de jandarmi, scrie Agerpres.

În mulțime sunt rude și prieteni ai celor decedați în incendiu, cu pozele acestor victime:

protest colectiv poze decedati
Sursa: Agerpres

Oamenii sunt revoltați că niciun oficial nu-și asumă responsabilitatea, că primarul Sectorului 4 „se acoperă de avize”, că vicepremierul Gabriel Oprea „se cățăra în noaptea incendiului pe camerele de filmat ale televiziunilor iar acum a dispărut”, potrivit declarațiilor făcute de unii participanți, în direct, la postul de televiziune Realitatea Tv.

Peste 25.000 de persoane au blocat marți seara Piața Victoriei, scandează „Colectiv”, ”Vrem dreptate”, ”Asasinii” și cer demisia Guvernului.

Manifestația a pornit ca un protest organizat pe Facebook și la care urma să se ceară demisia primarului Sectorului 4 – Cristian Popescu Piedone, considerat de demonstranți ca unul dintre responsabilii pentru incendiul de la Club Colectiv. Primarul se consideră, în continuare, nevinovat și refuză să ofere explicații opiniei publice.

Oamenii s-au adunat în Piața Universității, la ora 18.00, și au plecat în marș spre Piața Victoriei, unde au blocat intersecția din fața Guvernului, după ciocniri ușoare cu forțele de ordine.

Protestatarii declară că doresc schimbarea întregului Guvern, dar și a modului de guvernare din România.

Miile de protestatari cer acum și demisia vicepremierului pe probleme de securitate națională, Gabriel Oprea, și a premierului Victor Ponta.

Șiruri de oameni continuă să se îndrepte spre Piața Victoriei, la ora 20.00, iar alții vin cu metroul direct în fața Guvernului.

(Informația se se actualizează)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Politicienii, toti sunt la fel, nici unul nu este devotat pt.
    tara,sau pentru cei care i-au votat,se gandesc la buzunarele lor,la pensiile lor platite tot de noi cum sa fure,unul nu este
    curat,veti vedea cum promit si ce promit la alegerile din
    2016,apoi uita le este foame de bani si bogatie nu a respecta
    ce promit in campanie.Si romanii se lasa induplecati de promisiunile lor.ATENTIE ! LIBERALII SUNT EDUCATI DE PDL CARE
    STIM CE AU FACUT,PSD ISI DA CU STANGUL IN DREPTUL noi romanii
    parca nu stim ce vrem.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Politicienii, toti sunt la fel, nici unul nu este devotat pt.
    tara,sau pentru cei care i-au votat,se gandesc la buzunarele lor,la pensiile lor platite tot de noi cum sa fure,unul nu este
    curat,veti vedea cum promit si ce promit la alegerile din
    2016,apoi uita le este foame de bani si bogatie nu a respecta
    ce promit in campanie.Si romanii se lasa induplecati de promisiunile lor.ATENTIE ! LIBERALII SUNT EDUCATI DE PDL CARE
    STIM CE AU FACUT,PSD ISI DA CU STANGUL IN DREPTUL noi romanii
    parca nu stim ce vrem.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: