Aproximativ un milion de copii învaţă online, a declarat luni ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, ceea ce înseamnă aproximativ o treime din elevi. În realitatea, ar trebui să învețe, întrucât, a explicat ministrul, vin tot mai multe semnale că aceste cursuri online din sistemul preuniversitar nu se desfășoară.
De aceea, inspectorilor şcolari generali li s-a cerut să intensifice activitatea de monitorizare a lecţiilor desfăşurate pe platforme.
„Fac un apel către inspectorii şcolari generali, generali adjuncţi, inspectorii şcolari din cadrele inspectoratelor şcolare să intensifice activitatea de monitorizare a lecţiilor desfăşurate în sistem online şi spun acest lucru pentru că în cadrul Ministerului Educaţiei vin tot mai dese semnale de la părinţi şi elevi că nu se desfăşoară aceste activităţi didactice în sistem online”, a spus ministrul Educaţiei, citată de Agerpres.
În toată această perioadă, ministerul va realiza împreună cu inspectoratele şcolare activităţi de inspecţie și de monitorizare a activităţilor didactice din online.
Potrivit raportărilor transmise de inspectoratele şcolare, luni, la ora 10,30, un număr de 8.797 de şcoli funcționau în scenariul verde, cu prezență integrală la clasă, 5.029 – în cel galben, iar 3.830 – în cel roşu, instiuit după apariția unor focare în școală sau dacă localitatea depășește o incidență cumulată de 3 cazuri de Covid-10 la 1.000 de locuitori, în 14 zile.
Reamintim că închiderea școlilor este una dintre puținele restricții aplicate de autorități în județele cu o rată de infectare de peste 3 cazuri la o mie de locuitori.
Cum se modifică evaluarea procesului de învățământ
Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) va muta accentul din evaluarea procesului de învățământ, de la analiza documentelor, la observarea și interacțiunea directă cu actorii esențiali, a declarat luni președintele Agenției Române pentru Asigurarea Capității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), Șerban Iosifescu.
“Nu mai verificăm procedurile, ci modul în care ele sunt înțelese și aplicate și mai ales dacă sunt utile. Nu mai verificăm lista de inventar cu echipamentele, ci utilizarea lor la oră prin observare și prin discuții cu actorii esențiali, în primul rând cu beneficiarii educație, este vorba despre elevi, părinți dar și cu cadrele didactice”, a explicat oficialul.
ARACIP a propus o revizuire a regulamentului de inspecție școlară, pentru a corela obiectivele inspecției școlare cu rezultatele evaluării externe a calități. Această evaluare este periodică, dar ce se întâmplă între două astfel de evaluări consecutive trebuie monitorizat de inspectoratul școlar, a mai spus Șerban Iosifescu.