luni

29 aprilie, 2024

13 octombrie, 2021

Pe 26 octombrie va avea loc Licitația de Toamnă, unde se vor pune în vânzare tablouri ale marilor artiști români.

„Toamna”, operă de mari dimensiuni semnată de Ștefan Luchian, celebrul pictor care a modernizat pictura românească, cu o estimare de 200.000-300.000 de euro, depășește estimarea operei „Țărăncuță odihnindu-se”, semnată de Nicolae Grigorescu, evaluată pentru 150.000-250.000 de euro în 2011. Lucrarea de dimensiuni monumentale este expusă în sala principală a Palatului Cesianu-Racoviță și poate fi vizitată gratuit până marți, 26 octombrie, atunci când va avea loc, online pe platforma Artmark Live, Licitația de Toamnă.

Opera realizată de Luchian în 1901, inspirat de grafica în stil Art Nouveau a contemporanului său, artistul francez Georges des Feure, face parte dintr-un ansamblu de patru uleiuri, reprezentând alegorii feminine, destinate să decoreze interioarele casei avocatului și omului politic liberal Victor Antonescu, fost ministru de justiție și apoi de finanțe în guvernul Gheorghe Tătărăscu, în colecția căruia rămâne până în 1965.


Astăzi, două dintre cele patru panouri pictate de Luchian sunt în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, dintre care cel intitulat „Primăvara” este piesa centrală a sălii dedicate începuturilor modernismului românesc, în expunerea permanentă a actualei Galerii Naționale. Câtă vreme cel de-al patrulea panou ilustrat în literatura de specialitate, neidentificat de istoriografie în vreo colecție anterioară ori ulterioară schimbării de regim din 1989, este considerat pierdut.

O altă operă importantă semnată de pictorul florilor, care va fi scoasă la licitație pe 26 octombrie, este „Crizanteme”, de asemenea o pictură de mari dimensiuni, ce a primit o estimare de 120.000-180.000 de euro. Lucrarea, care până în 1919 a fost în colecția istorică a criticului de artă și prietenul lui Ștefan Luchian, Virgil Cioflec, a trecut ulterior în prestigioasa colecție istorică dr. Iosif Dona, colecție destrămată treptat, prin vânzări private, dar mai ales prin donații constrânse în anii comunismului, către Muzeul Național de Artă.

În completarea seriei inedite, Licitația de Toamnă listează și o a treia lucrare de Ștefan Luchian, de dimensiuni mai modeste, un pastel realizat în timpul șederii la Brebu, intitulat „Casă din Brebu” (având o estimare de 12.000-18.000 de euro).

Licitația de Toamnă cuprinde și alte lucrări de referință semnate de cei mai cunoscuți și apreciați financiar maeștri ai artei românești, precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Dumitru Ghiață, Ion Theodorescu-Sion, Marius Bunescu, Ștefan Popescu sau Ion Țuculescu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: