3 septembrie, 2019

Flacăra eternă de la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Timişoara a fost stinsă deoarece Primăria nu a plătit o factură de gaz în valoare de sub 6.000 de lei.

Primarul Nicolae Robu spune că nu a ştiut de restanţă şi că va face o anchetă să vadă dacă există în administrația sa un vinovat. În cursul zilei de marți, flacăra a fost reaprinsă după ce Primăria a plătit restanța.

Un timişoarean a postat pe Facebook un mesaj în care semnala stingerea făcării eterne de la Monumemtul Eroilor şi i-a transmis primarului Nicolae Robu că, dacă e nevoie, va plăti el factura, doar să o primească.


„Nu mai am aer!!! Se întâmplă în Timişoara anului 2019, la 30 de ani de la Revoluţia din ’89! Flacără eternă a monumentului Eroilor Martiri din 1989 din Cimitirul Eroilor nu mai arde, din cauză că Primăria Timişoara nu a plătit factura de gaz!!! Domnule Robu, dacă e nevoie, plătesc eu factura, doar să mi-o trimiteţi pe mail!”, se arată în postarea lui Corneliu N. Vaida.

Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este inadmisibil faptul că flacăra eternă a fost stinsă.

„Vă închipuiţi reacţia mea şi trăirea mea. Sunt extrem de indignat. Inclusiv aseară (luni – n.a) am insistat până târziu, nu mă interesează că e ora 22 sau 23, vreau să se dea drumul la gaz, să se dea drumul la flacără. Noi suntem în conflict cu firma, s-a ajuns la proces. Era o sumă de nimica de plătit, sub 6.000 de lei. Îi plăteam instantaneu. Au fost plătiţi ieri dimineaţă (luni – n.r.) banii, eu nu am ştiut de întrerupere, numai că nu s-a putut da drumul la gaz până azi de dimineaţă (marţi – n.a.). Au fost plătiţi fără ca eu să mai fiu informat de tot scandalul. Ştiam de vineri că trebuie să plătim nişte bani”, a spus edilul Timişoarei, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, marţi i s-a explicat că nu s-a putut da luni drumul la gaz deoarece s-a constatat că nu s-a făcut revizie în ultimii doi ani la instalaţia de gaz şi că trebuia făcută acum, contra unei sume de 260 de lei.


„Evident că s-a plătit imediat şi s-a dat drumul. Este absolut condamnabil că s-a întâmplat aşa ceva. (…) Nu ştiu cât de veche era restanţa, de ce nu s-a plătit. Dacă administratorul a acţionat astfel încât să ne creeze o problemă de imagine, deşi nu era cazul să întrerupă şi să aştepte puţin, e una. Dacă şi-au făcut datoria şi aparatul primăriei este de vină, atunci e alta. Trebuie să mă lămuresc”, a mai spus Nicolae Robu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: