12 martie, 2019

Parlamentul britanic va vota marți dacă precizările de ultimă oră convenite de premierul Theresa May cu UE pe marginea acordului Brexit sunt suficiente, iar procesul se poate derula potrivit calendarului inițial fără să mai fie nevoie de extinderea termenului limită.

Dacă și aceste documente- ”angajante legal”, așa cum a precizat luni seara președintele Jean Claude Juncker- vor fi respinse, un nou vot va fi organizat miercuri, Parlamentul urmând să decidă dacă Marea Britanie va ieşi din UE fără un acord.

Dacă și această opțiune este respinsă, parlamentarii vor vota joi un mandat pentru Theresa May, care ar urma să ceară UE o amânare a Brexitului. Utilitatea acestui ultim vot este pusă sub semnul întrebării de premier, dar și de negociatorii europeni, care exclud rediscutarea termenilor de ”divorț”.

Ce a obținut Theresa May


Theresa May a mers luni seară în Parlamentul European împreună cu secretarul pentru Bexit Steve Barclay, pentru discuţii de ultim moment cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi cu negociatorul şef pentru Brexit, Michel Barnier. Au fost convenite două documente și acceptată o precizare a poziției viitoare a Marii Britanii.

Primul document este ”un instrument comun obligatoriu din punct de vedere legal” referitor la acordul de retragere. În baza acestuia, Marea Britanie poate declanşa o ”dispută oficială” împotriva UE, dacă aceasta va încerca să o ţină captivă în plasa de siguranţă pe termen nedefinit.

Al doilea document este ”o declaraţie comună”, care vine în completarea declaraţiei politice referitoare la relaţiile viitoare dintre Marea Britanie şi UE. Documentul se angajează la înlocuirea plasei de siguranţă cu aranjamente alternative, până în decembrie 2020.

UE susţinuse să prevederile referitoare la graniţa cu Irlanda vor fi numai temporare.


Guvernul britanic va prezenta parlamentului său și o ”declaraţie unilaterală”, în care se afirmă că nu împiedică nimic Marea Britanie să se retragă din înţelegerea referitoare la graniţa cu Irlanda, dacă discuţiile referitoare la viitorul relaţiilor cu UE vor eşua şi nu va există nicio perspectivă pentru un acord.

Juncker: Nu va mai exista o a treia șansă

Jean Claude Juncker a afirmat, după negocierile purtate la Strasbourg, că UE a dedicat toată energia, timpul şi angajamentul necesare pentru clarificarea, reasigurarea sau explicarea acordului dde retragere a Marii Britanii.

”Premierul şi cu mine au convenit un instrument comun angajant din punct de vedere legal, referitor la acordul de retragere. Acest instrument oferă clarificări importante şi garanţii legale privind plasa de siguranţă”, a spus Juncker.

Acesta a subliniat că instrumentul  care stabileşte detaliile are putere legală, respectând în acelaşi timp recomandările convenite de Consiliul European. Documentul completează acordul de retragere, fără să îl redeschidă.

”L-am informat pe preşedintele Consiliului European în această seară şi i-am cerut să recomande acestuia să susţină acest instrument comun, care trebuie să primească mai întâi votul pozitiv al Camerei Comunelor pentru acordul de retragere”, a mai spus Jean Claude Juncker.

Juncker a avertizat însă parlamentarii britanici că vor risca totul dacă vor respinge acordul. ”În politică primeşti uneori a doua şansă. Contează ce facem cu această a doua şansă. Nu va exista o a treia şansă. Haideţi să fim clari în legătură cu opţiunile – este acest acord sau s-ar putea ca Brexitul să nu mai aibă loc deloc”, a avertizat preşedintele Comisiei Europene.

Noi critici din parlamentul de la Londra

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a cerut parlamentarilor să voteze împotriva acordului, în Camera Comunelor, el afirmând că premierul ”a tras prea mult de timp în negocieri”.

Liderul democraţilor liberali, Vince Cable, a spus luni că rezultatul discuţiilor de luni arată că negocierile pentru Brexit sunt dezorganizate.

Parlamentarul Chris Leslie, din partea grupului independenţilor, a afirmat că ”Brexitul guvernului nu prosteşte pe nimeni”.

”Parlamentarii au fost foarte clari că plasa de siguranţă trebuia modificată. Astăzi am asigurat schimbări legale. Acum este timpul să fim uniţi, să sprijinim acest acord pentru Brexit îmbunătăţit şi să răspundem dorinţei poporului britanic”, spune în schimb premierul May.

Partidul Unionist Democrat, pe al cărui sprijin se bizuie Theresa May în Camera Comunelor, a anunţat că ”va analiza textul rând cu rând”, înainte de a decide cum va vota marți.

Ultima oară când acordul a fost înaintat Parlamentului, în ianuarie, a fost respins cu o marjă istorică de 230 de voturi.

Marea Britanie urmează să se retragă din UE pe 29 martie, în urma deciziei prin referendum a britanicilor, care au votat cu aproape 52% pentru şi 48% împotriva, respectiv 17,4 milioane voturi la 16,1 milioane voturi, la referendumul din 2016.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: