Tribunalul București a anulat miercuri diploma de doctor a generalului de brigadă – cu o stea (r) Dumitru Dumbravă (foto), fost șef al direcției juridice a SRI. Decizia nu este definitivă.
Generalul Dumitru Dumbravă a fost șeful direcției juridice a SRI și secretar general al SRI, până la trecerea sa în rezervă, în 2018.
Dumitru Dumbravă este doar unul dintre personajele celebre care și-au pierdut titlurile de doctor în științe, în ultimii ani, din cauza plagiatului:
- Gabriel Naghi, fost șef al SPP în mandatele președintelui Ion Iliescu
- Romeo Raicu, fost parlamentar PDL și președinte al Comisiei parlamentare de control a SIE
- În cazul fostului vicepremier și conducător de doctorate la ANI a SRI, Gabriel Oprea, CNADTCU a emis verdict de plagiat în 2016. El a contestat decizia în instanță și a pierdut în iulie 2018 la CAB, dar a făcut recurs la Înalta Curte și a prmit termen abia pe 3 decembrie 2021, conform pressone.ro.
- 32 de aprocese se află pe rol pentru anularea diplomelor de doctor ale unor generali SRI în rezervă, printre care și Sorin Gabriel Cozma, fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului
- În cazul lui Bogdan Licu, al procurorului general al României, analiza tezei de doctorat suspecte de plagiat este suspendată până finalizarea proceselor deschise de acesta. În 2018, Licu a cerut judecătorilor să oblige Ministerul Educației să ia act de faptul că renunță la titlul de doctor obținut în 2011 la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” din subordinea Serviciului Român de Informații. A pierdut procesul, în primă instanță, în septembrie 2019, recursul are termen 7 octombrie 2021.
- Victor Ponta a rămas fără titlu, după decizia definitivă de anul trecut, care a stabilit că el a plagiat masiv în lucrarea de doctorat.
Dumitru Dragomir a lanst sintagma ”câmpul tactic al serviciilor” din justiție, pe care s-a construit o întreagă teorie privind statul și justiția acpturate de servicii. ”Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”, declara generalul Dumbravă.