Americanii sunt chemaţi la urne marţi, 6 noiembrie, pentru a-i alege pe toţi cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, pe 35 dintre cei 100 de membri ai Senatului, pe 39 din cei 50 de guvernatori, precum şi pe alţi oficiali din administraţia internă a statelor şi minucipiilor.
Alegerile intermediare (midterm elections, alegeri numite astfel deoarece au loc la jumătatea mandatului preşedintelui în funcţie) reprezintă un „test” important pentru SUA, după victoria neaşteptată a lui Donald Trump din 2016.
Alegerile intermediare, în realitate alegeri generale, sunt adesea considerate a fi un „referendum” la adresa preşedintelui şi a partidului din partea căruia a candidat (în acest caz, Partidul Republican), deoarece acestea reflectă capitalul electoral cu care este creditat liderul de la Casa Albă la jumătatea mandatului.
În general, prezenţa la vot la acest scrutin este mai redusă decât cea din anii în care este ales şi preşedintele, însă rezultatele au efecte importante asupra ultimilor doi ani de mandat, în special asupra agendei legislative a preşedintelui în funcţie. La alegerile parţiale din 2014 au participat 37% din votanţii eligibili, în scădere faţă de 2010 când la scurtin s-au prezentat 43% din alegători. La alegerile din 2016, prezenţa la vot a fost de 60%.
Sondajele indică o posibilitate ridicată ca Republicanii să piardă majoritatea în Camera Reprezentanţilor, dar să îşi păstreze controlul asupra Senatului.
Câteva cifre
Camera Reprezentanţilor din Congresul american are 435 de membri, fiecare stat fiind reprezentant de un anumit număr de membri, direct proporţional cu populaţia. În prezent, în Camera Reprezentanţilor sunt 236 de republicani, 193 de democraţi şi şase locuri vacante. Republicanii controlează această cameră a legislativului american din 2010. Pentru aceste locuri se organizează alegeri la fiecare doi ani. Următorul mandat începe în ianuarie 2019.
Senatul are 100 de membri, câte doi din fiecare stat, fiind format la ora actuală din 51 de republicani şi 49 de democraţi. Mandatele au o durată de şase ani, circa un sfert dintre acestea fiind reînnoite o dată la doi ani. Marţi vor fi alegeri pentru 35 de locuri în Senat. Actualmente, 26 dintre aceste mandate sunt deţinute de democraţi şi nouă de republicani, cei din urmă fiind consideraţi favoriţi la păstrarea majorităţii în Senat.
Americanii vor mai alege marţi 36 dintre cei 50 de guvernatori. Republicanii au în prezent 29 de guvernatori, iar democraţii 21.
Miza alegerilor
O eventuală recâştigare a Camerei Reprezentanţilor le-ar permite democraţilor să iniţieze mai multe comisii de anchetare a administraţiei Trump şi chiar să demareze procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui.
Americanii sunt aşteptaţi să voteze în număr mare, alegerea lui Trump în 2016 fiind o surpriză pentru mulţi analişti, majoritatea sondajelor indicând-o drept favorită pe Hillary Clinton.
Analişti descriu SUA drept o ţară extrem de divizată, opinia publică şi peisajul politic fiind puternic afectat de mai multe evenimente recente, cum ar fi masacrul a 11 persoane la o sinagogă din Pittsburgh, găsirea unor dispozitive explozive improvizate trimise unor critici ai preşedintelui, „caravana imigranţilor” plecată din Honduras spre SUA sau confirmarea judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă.