Termenii unei ecuații periculoase: Comerțul la +18%, Creșterea PIB la + 4%, Productivitatea la -1,7%

În primul semestru din 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepția autovehiculelor şi a motocicletelor) a crescut faţă de aceeași perioadă din anul trecut cu 18% în serie brută (16,8%, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate ).

Acest ritm de creștere a consumului e foarte ridicat în raport cu avansul PIB și nu are o corespondență în creșterea productivității muncii.

Sub efectul diminuării de TVA, produsele alimentare, băuturile și tutunul au constituit grupa de mărfuri cu cea mai mare creștere, de 24,1% brut (+23,5% ajustat sezonier), în timp ce produsele nealimentare s-au situat în apropierea mediei (+16,4%, respectiv 15,1%). Cea mai mică creștere a volumului cifrei de afaceri s-a consemnat în comerțul cu amămuntul al carburanților (+11,4%, respectiv 10,5%).

De reținut, însă, ordinea pe cele trei grupe menționate mai sus s-a modificat semnificativ în luna iunie, când carburanții au preluat poziția de lider cu +18,1%, produsele nealimentare s-au păstrat la mijloc cu +16,9% iar produsele alimentare, băuturile și tutunul au coborât pe ultima poziție cu ”doar” 14% ( date brute).

Dacă privim această prosperitate aparentă prin prisma creșterii economice de 1,5% de la un trimestru la altul și de 4,3% în serie brută a PIB trimestrial față de anul precedent, lucrurile apar cel puțin ciudate. Ar fi minunat dacă nivelul de trai concretizat în ceea ce cumpără oamenii efectiv în plus de la un an la altul să crească de peste patru ori mai repede decât ritmul în care avanseză economia.

Însă nu este nevoie de mari studii economice pentru a sesiza că situația este una conjuncturală și nu se poate susține pe termen lung. Altminteri dacă mai creștem PIB-ul cu vreo 15%, adică prin 2020 dacă ar fi să ne luăm după prognoza oficială, vom ajunge atunci să cumpărăm la fel de multe produse ca și germanii sau francezii.

De fapt, creșterea puterii de cumpărare este exagerată în raport cu rezultele din economia reală. O asemenea creștere a consumului ar fi avut sens dacă în economia națională s-ar fi înregistrat un avans puternic la productivitatea muncii. Din păcate, evoluția din anii anteriori și datele disponibile pentru anul 2016 sunt deamăgitoare, atât prin nivel cât și prin sensul de evoluție (vezi tabelul).

Culmea este că, din motiv de proceduri statistice, creșterea masivă a consumului (concretizată în valori gen +18% din comerțul cu amănuntul) și creșterile succesive ale salariilor din sectorul bugetar umflă artificial rezultatul PIB. Supapa este reprezentată tot mai clar de deficite. Cel bugetar a pornit înapoi spre zona periculoasă de 3% din PIB iar cel de cont curent se va duce clar peste recomandarea de 4% din PIB.

Partea cea mai îngrijorătoare din această spirală consumistă care se va sfârși inevitabil prin ajustări dureroase (în raport cu așteptările populației) și restabilirea echilibrelor macroeconomice pe un alt palier este că nimeni nu reacționează ( tehnocrat) la aceste semnale de supraîncălzire a economiei, care tocmai trece în ritm susținut de la deficit de cerere la excedent. Adică de la o extremă la alta.

Cu ochii la alegerile din toamnă, unii nu înțeleg iar alții se prefac că nu pricep sau nu contează. Desigur, ar fi o luptă asimetrică, în care zgomotul abordărilor simpliste și populiste ar copleși sobrietatea avertismentelor de punere în acord a întinderii consumului cu plapuma producției. Soluția de asumare a educației financiare și a măsurilor solide pe termen lung se prefigurează dăunătoare pentru cine se încumetă, dar trebuie făcut ceva. România îndreaptă cu precizie matematică oiștea spre gard.