Taxarea muncii, taxarea salariilor mici. România în context european și regional

România ocupă locul șase între statele UE în ceea ce privește taxarea salariului de referință de 67% din cel mediu, pentru o persoană singură și fără copii în îngrijire.

Diferența de 43,5% între costul salarial aferent unui contract de muncă și cea netă ( ”bani în mână”), diferență denumită în limba engleză ”tax wedge”, este semnificativ mai ridicată decât în majoritatea țărilor Uniunii și peste toate țările din regiune, cu excepția Ungariei.

Diferența de salarizare pentru un muncitor neînsurat și fără copii care are un câștig salarial de 67% din media națională (%) :

Mai mult, din datele oferite recent de Eurostat în lucrarea ”Taxation Trend in Europe 2015”, rezultă că nivelul de taxare în România a crescut de la 40,9% în anul 2008 spre 43,5% în anul 2013, datele pentru 2014 nefiind disponibile pentru includerea în statistica UE.

Este rezultatul direct al păstrării neschimbate timp de un deceniu a deducerii personale de 250 lei, introdusă odată cu cota unică de 16%, la începutul anului 2005. Precum și al reducerilor de fiscalitate concentrate pe partea care revine firmelor (și mult mai puțin pe contribuția angajaților) din cuantumul datorat către bugetele de asigură sociale, de sănătate și șomaj.

(Citiți și: ”De la muncă la consum: Taxa pe munca integral fiscalizată – 106%”)

Cert este că înaintea noastră în clasamentul taxării veniturilor relativ mici încasate din munca depusă se mai află doar Belgia (49,9%), Ungaria (49,0%), Franța (45,2%), Germania (45,1%) și Austria (44,8%). Cum s-ar spune, avem cel puțin un domeniu în care am reușit să obținem convergența reală, și anume taxarea veniturilor din muncă.

Toate ca toate, dar, de pildă, sora noastră mai mare de proximitate istorico-economică și nivel de dezvoltare, Polonia, a evoluat exact în perioada analizată de Eurostat exact sens invers. Respectiv, a ajuns tot pe locul șase dar din coada clasamentului, după ce a coborât de la 37,5 în anul 2005 până la 34,8% în anul 2014.

Vecinii bulgari sunt încă și mai activi în acest sens, cu o reducere de la 35,1% în 2008 la 33,6% în 2013 iar cehii au mai redus și ei din taxele aplicate, de la 42,0% la 39,4%, ceea ce înseamnă că ne-am intersectat cu ei pe parcurs, venind din sensuri opuse și am ajuns să taxăm mai mult salarii semnificativ mai mici.

Ar mai fi de notat că singura țară care are un nivel al veniturilor colectate din taxele obligatorii la bugetul public mai mare decât România, și anume Lituania, a redus și ea taxarea muncii de la 42,6% în 2005 la 39,5% în 2014. La un nivel similar de pondere în PIB a veniturilor bugetare, Irlanda practică un nivel al tax wedge de doar 22,1%.

Cei care au mers oarecum pe același drum cu noi au fost letonii ( de la 41,8% la 43,1%, adică un avans mai moderat ) și slovacii, cu o creștere de la 34,8% la 38,6% (cu care, însă, nu au reușit să ajungă nici măcar la punctul de unde am început noi să majorăm taxarea), aflați pe un alt palier de salarizare decât se practică în Carpați.

Una peste alta, datele Eurostat arată că am reușit iarăși să fim originali într-un domeniu cheie pentru setarea parametrilor macroeconomici. În ce măsură e mai bine sau mai rău să nu ne luăm după majoritatea statelor apropiate de noi e de discutat.

Totuși, parcă ar fi mai bine să nu dăm sume care arată bine pe hârtie, pentru a le impozita ulterior ca și cum am fi vreo mare economie dezvoltată. Mai degrabă, cu același rezultat net al banilor în mână să nu taxăm prea mult acolo unde nu e cazul.