miercuri

24 aprilie, 2024

8 iulie, 2015

briks.si_Băncile centrale ale ţărilor emergente din cadrul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – au semnat marţi acordul de înfiinţare al New Development Bank, o soluţie alternativă la principalele instituţii financiare internaţionale – FMI şi Banca Centrală Europeană.

Potrivit agenţiei ruse Sputnik, instituţia va funcţiona pe baza unui fond comun de rezervă, în valoare de 100 de miliarde de dolari (89,2 milioane de euro)- China va contribui la fond cu 41 de miliarde de dolari, Rusia, India şi Brazilia cu 18 miliarde de dolari fiecare, în timp ce Africa de Sud va aloca cinci miliarde de dolari.

„Crearea unui astfel de mecanism de securitate are ca obiectiv menţinerea stabilităţii financiare a ţărilor membre” BRICS, se arată într-un comunicat de presă citat de Sputnik.


Discuţiile pe această temă au început în 2012, cu progrese lente din cauza dezacordurilor privind capitalul, managementul instituţiei şi locaţia sediului central.

Ideea constituirii acestei noi bănci de dezvoltare a fost oficializată în iulie 2014, în cadrul unei reuniuni a şefilor de stat din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, organizată la Fortaleza, Brazilia.

La data respectivă au fost stabilite următoarele detalii:

  • primul preşedinte al boardului guvernatorilor va fi din Rusia
  • primul preşedinte al boardului directorilor va fi din Brazilia
  • centrul regional african va fi găzduit de Africa de Sud
  • sediul central al băncii va fi găzduit de China, la Shanghai
  • primul preşedinte al băncii, cu mandat de 5 ani, va fi din India

Banii care constituie fondul comun vor fi păstraţi în rezerva fiecărui stat membru BRICS, urmând să fie transferaţi în caz de nevoie oricărui partener care solicită susţinere pentru piaţa valutară proprie.


Orice stat membru BRICS poate dispune imediat, în caz de urgenţă, de un procent din valoarea contribuţiilor la fond: China poate retrage jumătate din valoarea contribuţiei, Brazilia, Rusia şi India, pot retrage o sumă egală cu contribuţia iar Africa de Sud o sumă egală cu dublul contribuţiei.

Rusia a mai formulat la Fortaleza şi o propunere de constituire a unui Fond pentru dezvoltarea infrastructurii, care ar fi trebuit să devină operaţional în prima parte a anului 2015.

Acronimul BRIC a fost lansat în anul 2001 de către Jim O’Neill, economist al Goldman Sachs Group Inc., atunci când a descris importanţa crescândă a principalelor economii emergente în economia globală.

Particula „S” a fost adăugată în 2011, atunci când Africa de Sud s-a alăturat grupului original

Ţările membre BRICS reprezintă 40% din populaţia mondială şi 1/5 din PIB-ul planetei, iar statele BRICS deţineau, în 2011, 16% din totalul exporturilor mondiale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: