tutuianu

Liviu Dragnea nu ar obține decât 4% din voturi dacă ar candida duminica viitoare la alegerile prezidențiale, potrivit sondajului prezentat de Adrian Țuțuianu la forul executiv al PSD, vineri, potrivit Digi24. Rezultatele sonajului arată că președintele Klaus Iohannis...
23 septembrie, 2018
Primarul comunei Pietroșița, Ion Leonard Dicu, din județul Dâmbovița s-a autodeclarat Cetățean de Onoare al localității pe care o conduce, scrie Dâmbovița News. El s-a premiat în prezența lui Adrian Țuțuianu, președintele PSD Dâmbovița și fost ministru al...
23 iulie, 2018
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a analizat marţi, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL), posibilităţile de participare a operatorilor economici afiliaţi organizaţiei la programele majore de înzestrare ale Armatei Române, potrivit unui comunicat al...
9 august, 2017
Sistemul organizațional militar nu va fi afectat de ieșiri la pensie provocate de schimbarea legislației, Statul Major General fiind pregătit să facă imediat numirile în funcțile de conducere vacantate, a declarat vineri ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu. Declarația a...
4 august, 2017
Protocoalele sunt „o formă legală, firească şi normală” care stabilește responsabilitățile instituțiilor care cooperează, a explicat marți președintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, deputatul Adrian Țuțuianu.  În ceea ce privește protocolul agreat de SRI cu procurorii, el a...
28 februarie, 2017
Puterea nu a reuşit luni să supună votului Senatului legea asistenţei sociale, cu o săptămână înante de sosirea la Bucureşti a delegaţiei FMI, în condiţiile în care Guvernul s-a angajat în faţa Fondului să trecă prin Parlament proiectul...
18 octombrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: